Cooperarea moldo-elenă, dar și extinderea relațiilor comerciale și economice dintre Republica Moldova și Republica Elenă au fost printre principalele subiecte discutate de către prim-ministrul Dorin Recean și omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEDiscuțiile s-au axat, în principal, pe cooperarea în sectorul energetic și cel al infrastructurii. „Legăturile economice și comerciale dintre Republica Moldova și Grecia sunt tot mai strânse și ne dorim să le extindem cât mai mult”, a spus premierul Dorin Recean.
Totodată, cei doi oficiali au agreat că, în următoarea perioadă, la Chișinău, va fi organizat un forum al oamenilor de afaceri din cele două țări. „Experiența Greciei în domeniul reformelor și a stabilității macroeconomice este utilă pentru Republica Moldova”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
De asemenea, în cadrul întrevederii, în prezența oficialilor, a fost semnat Acordul privind recunoașterea reciprocă și conversia permiselor de conducere dintre Republica Moldova și Grecia. Astfel, actele vor putea fi convertite fără necesitatea susținerii unui test teoretic sau practic, fiind eliminate impedimentele birocratice pentru cetățenii care locuiesc, lucrează sau călătoresc în cele două țări.
În context, interlocutorii au mai discutat despre posibilitatea de extindere a numărului de curse avia care să unească Atena și Chișinău.
Cooperarea dintre Republica Moldova și Republica Elenă a evoluat constant în ultimii ani. În 2023, Republica Moldova a achiziționat din Grecia circa 25% din consumul său de gaze naturale. După valoarea capitalului investit, Republica Elenă se află pe locul 24 printre principalii investitori ai Republicii Moldova.
În 2021, o echipă a IGSU a participat la lichidarea incendiilor forestiere din Grecia. Totodată, este în plină pregătire o echipă a IGSU, în număr de 40 de pompieri cu 5 unități de tehnică, pentru misiunea de prepoziționare în Republica Elenă. Prepoziționarea echipei IGSU se va desfășura în perioada 15 iulie – 15 august curent.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE