Procurorii din cadrul Procuraturii mun. Chișinău au obținut o sentință de condamnare în privința unei femei în vârstă de 24 de ani, acuzată de jaf, informează procuratura.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEPotrivit învinuirii înaintate, inculpata, la 11 februarie a acestui an, acționând după un plan bine determinat, s-a deghizat cu o perucă blondă cu breton și un chipiu de culoare albă. În aceeași zi, aproximativ la ora 18:44, aflându-se într-un centru comercial din sectorul centru al capitalei, a sustras în mod deschis, dintr-un magazin de bijuterii, un inel confecționat din aur cu diamant de 0,49 carate în valoare de 101 972 lei. După comiterea faptei, inculpata a părăsit locul infracțiunii.
Pe caz, la 27 iunie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința, iar inculpatei i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de patru ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de doi ani.
Inculpata și-a recunoscut vinovăția, iar cauza în privința acesteia s-a examinat în procedură simplificată.
Aceasta a relatat în ședința de judecată că a luat un taxi până la locul faptei, rugându-l pe taximetrist să aștepte cât ea va face niște cumpărături. La magazinul de bijuterii, a solicitat să măsoare un inel, ulterior a solicitat să măsoare și cercei, iar în acest răstimp a ieșit cu inelul care era pe degetul său, a urcat în taxi și a plecat. Inculpata a mărturisit că peste câteva zile și-a dat seama că a greșit, dar nu știa cum să întoarcă inelul. A mai declarat că avea mai multe credite și datorii, nu avea o stabilitate financiară, iar familia nu o putea ajuta. Ulterior, și-a dat seama de gravitatea faptei, iar la întrebarea de ce a păstrat hainele în care a comis fapta, a declarat că intenționa să se deghizeze din nou pentru a returna inelul.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE