Prim-ministrul Dorin Recean întreprinde, în perioada 1-2 iulie, o vizită de lucru la Atena. Șeful Executivului va ține un discurs la Forumul anual pe teme de actualitate, organizat de publicația „The Economist”, ediția a 28-a.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINETotodată, premierul Dorin Recean va avea o întrevedere cu președinta Republicii Elene, Ekaterini Sakellaropoulou, și cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis. Împreună cu prim-ministrul elen, șeful Guvernului de la Chișinău va participa la semnarea Acordului privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere.
De asemenea, la Atena, prim-ministrul Dorin Recean urmează să discute cu reprezentanți ai mediului de afaceri, precum și cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Grecia.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE