Grant european de șase milioane de euro pentru asigurarea eficienței energetice a locuințelor sociale

317
0

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi Republicii Moldova un grant de șase milioane de euro pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul proiectului „Locuințe publice III”. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ privind inițierea și semnarea unui Acord de grant care prevede acest lucru.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mijloacele financiare vor fi utilizate la implementarea măsurilor de asigurare a eficienței energetice în procesul de renovare a locuințelor sociale. Respectiv, grantul va duce la atingerea obiectivelor stabilite în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030, printre care figurează creșterea capacității interne de producere a energiei electrice, reducerea emisiei gazelor de seră, reducerea consumului de energie în clădiri și majorarea numărului de clădiri publice renovate.

De menționat că proiectul „Locuințe publice III” are un buget de aproximativ 27 de milioane de euro și va fi implementat până în anul 2030. Astfel, urmează să fie construite sau reabilitate 450 de locuințe sociale. De asemenea, vor fi renovate cămine studențești și aziluri de bătrâni de care vor beneficia peste 1400 de persoane.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE