Geniștii Armatei Naționale au neutralizat peste 20 de obiecte explozive, în luna mai

371
0

Pe parcursul lunii mai, geniștii Armatei Naționale au executat 17 misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și neutralizate 26 de obiecte explozive, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Astfel, luna precedentă, geniștii militari au fost solicitați în Chișinău, Cahul, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Rezina, Hâncești, Ialoveni, Călărași, Ștefan Vodă, Ungheni și Ocnița.

Una dintre cele mai periculoase misiuni de deminare a avut loc în localitatea Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde echipa de deminare din cadrul Batalionului geniu „Codru”, condusă de sergentul clasa III Evghenii Axentii, a identificat patru proiectile de artilerie de calibrul 152 mm. Obiectele periculoase au fost descoperite de către un localnic în gospodăria sa, pe timpul unor lucrări de construcție.

Toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și prezentau un risc sporit pentru viață. Obiectele explozive au fost distruse în condiții de maximă securitate la Centrul de Instruire al Armatei Naționale.

Ministerul Apărării informează că de la începutul anului până în prezent au fost îndeplinite 56 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 76 de obiecte explozive de diferite tipuri și cinci cartușe.

Ministerul reamintește că în cazul în care depistați un obiect exploziv: Marcați locul depistării obiectului exploziv; NU atingeți muniţiile cu mâna sau cu alte obiecte; NU loviți sau mişcați muniţiile găsite în pământ sau la suprafaţă;  NU demontați focoasele sau alte component;  Nu aruncați în foc obiectul exploziv;  Anunțați imediat 112.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE