Parlamentul a adoptat o Declarație de condamnare a Federației Ruse pentru deportarea copiilor ucraineni. Circa două milioane de copii, împreună cu mamele lor, au fost impuși să se refugieze în alte state

253
0
Sursa foto: aktual24.ro

Parlamentul Republicii Moldova condamnă politica de genocid a Federației Ruse împotriva Ucrainei, realizată prin strămutarea forțată și deportarea copiilor ucraineni pe teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei și pe teritoriul Federației Ruse. Declarația Parlamentului care prevede acest lucru a fost votată de 60 de deputați, potrivit unui comunicat.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Documentul condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, soldat cu multiple jertfe în rândul populației civile, cu milioane de persoane intern strămutate și refugiați. De asemenea, în Declarație se menționează că sute de copii au fost uciși, iar mii de copii au fost răniți, aceștia fiind cele mai neprotejate jertfe ale agresiunii. Mai mult decât atât, aproape 2/3 dintre copiii din Ucraina au devenit persoane intern strămutate și circa 2 milioane de copii, împreună cu mamele lor, au fost impuși să se refugieze în alte state.

În acest context, semnatarii Declarației reconfirmă angajamentul Republicii Moldova de a continua politicile de asigurare a accesului copiilor refugiați din Ucraina la studiile în limba maternă, la spațiul cultural ucrainean, precum și eforturile de păstrare a identității lor naționale și a relațiilor spirituale cu Ucraina. Respectiv, prin această Declarație se reconfirmă disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a acorda în continuare asistență umanitară refugiaților din Ucraina și se face un apel la cumularea eforturilor lumii democratice, ale organizațiilor umanitare internaționale pentru identificarea, localizarea și repatrierea în Ucraina a copiilor strămutați forțat și deportați.

„Republica Moldova se alătură altor parlamente care au adoptat declarații similare precum Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Franța, Islanda, SUA și Canada”, a menționat deputata Doina Gherman, una dintre autoarele Declarației.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE