Igor Munteanu: Deschiderea fără precedent a UE față de Republica Moldova trebuie să fie utilizată cât mai responsabil

370
0

Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Igor Munteanu, consideră că guvernul, pe lângă asumarea responsabilităților de negociere cu Uniunea Europeană trebuie să desfășoare în paralel acțiuni generoase de comunicare pozitivă și strategică cu toți cetățenii pentru a inspiră încredere în ecosistemul de care Republica Moldova are nevoie pentru a avansa în negocierile sale cu Uniunea Europeană.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Considerăm că această deschidere fără precedent a Uniunii Europene față de Republica Moldova trebuie să fie utilizată cât mai responsabil. Până la consemnarea unui progres minim în procesul de negociere este greu de anticipat accesul la fondurile de pre-aderare, care ar stimula practic schimbarea de atitudini populare”, susține Igor Munteanu, în contextul știrilor că Republica Moldova ar putea începe negocierile cu Uniunea Europeană la data de 25 iunie, curent.

Totodată, liderul CUB este de părere că Republica Moldova se confruntă în acest moment cu vulnerabilități importante ale actualei guvernări, sondajele arătând o volatilitate largă a opțiunilor populației, în contrast cu Ucraina unde susținerea publică pentru aderarea la Uniunea Europeană este de 85%.

„Contrastele se explică prin carențele din ultimii trei ani ai guvernării PAS care răspunde pentru incompetența cu care a tratat cele mai sensibile probleme sociale și economice, dar și sentimentul unei unități mai solide în Ucraina contra pericolului de moarte (Rusia)”, spune Igor Munteanu.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE