Mitropolitul Vladimir ar fi plecat la Moscova pentru a participa la o întrunire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

366
0

Mitropolitul Vladimir, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, ar fi plecat la Moscova, potrivit fostului deputat moldovean Vlad Cubreacov.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Vlad Cubreacov a anunțat, pe contul său de Facebook, că Mitropolitul Vladimir, întâistătătorul Miltropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată Patriarhiei Ruse, ar fi plecat la Moscova. Informația nu a fost confirmată, deocamdată, nici de Mitropolia Moldovei, nici de Patriarhia Rusiei, potrivit evz.ro.

Potrivit sursei citate, Mitropolitul Vladimir  va participa la o întrunire a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, mai spune Cubreacov.

Într-o postare pe un ton extrem de violent, în care îi atacă și pe premierul și președintele Parlamentului Republicii Moldova pentru că nu au părăsit Mitropolia subordonată Moscovei, fostul deputat spune că Mitropolitul Vladimir va rămâne în Rusia până pe 4 aprilie.

„Colonelul întregii Moldove, Nikolai Vasilievici Cantarean, cetățean rus cu acte în regulă, a plecat astăzi, 7 martie 2024, la Moscova, unde va participa mâine la ședința Sinodului Bisericii Ruse condus de patriarhul general Kiril Gundiaev.

Mitropolitul Vladimir va rămâne în Rusia până pe 4 aprilie 2024. Are aproape o lună întreagă pentru raportare și instructaj.

În lipsa capului, structura rusă de la Chișinău va fi condusă timp de o lună de Savva Volkov de la Tiraspol, adjunctul și mâna dreaptă a lui Nikolai Vasilievici. Să zică cineva (Dorin Recean sau Igor Grosu, enoriași ai structurii moscovite) că nu-i așa! ”, a scris Vlad Cubreacov în postarea sa.

Plecarea la Moscova, la scurt timp, după scrisoarea către Patriarhul Daniel

Amintim că, în contextul în care tot mai mulți preoți aflați sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei trec la Mitropolia Basarabiei, Mitropolitul Vladimir, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, subordonată canonic Patriarhiei din Rusia, și Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a transmis o scrisoare Preafericitului Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe care l-a cheamat la dialog constructiv și cooperare, bazându-se pe înțelepciunea și discernământul care-l caracterizează.

Altfel „nu se va instaura pacea și ascultarea în acest teritoriu într-o așa situație”, scrie în scrisoare.

Menționăm că scrisoarea a fost scrisă după ce în cadrul ședinței de lucru desfășurate joi, 29 februarie 2024, la Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a emis o hotărâre.

„Reafirmarea faptului că toți clericii ortodocși români și păstoriții lor din Republica Moldova care revin în Mitropolia Basarabiei sunt clerici canonici și credincioși binecuvântați, iar orice sancțiune disciplinară îndreptată împotriva lor pe motivul apartenenței lor la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă și neavenită, potrivit hotărârii sinodale nr. 8090 din 19 decembrie 1992”, potrivit comunicatului Mitropoliei Basarabiei, Arhiepiscopia Chișinăului.

Această hotărâre constituie un punct de referință incontestabil și indiscutabil, ilustrând poziția fermă a Bisericii Ortodoxe Române, printr-un act de consolidare a identității și apartenenței credincioșilor din Republica Moldova la Biserica Ortodoxă Română, în ciuda presiunilor și provocărilor venite din partea structurilor bisericești rusești de la Chișinău.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE