VIDEO// Expert în domeniul militar: „Cele 50 de kg de explozibil care erau în drona, căzută lângă Etulia, ar fi putut provoca distrugerea unei case”

415
0
Cele 50 de kg de explozibil care erau în drona, căzută lângă Etulia, ar fi putut provoca distrugerea unei case, avarierea mai multor construcții, sau a unui bloc de locuit, dacă ar fi căzut peste o localitate, explică Artur Leșcu, expert în domeniul militar, Comunitatea WatchDog.md.  
Potrivit expertului, drona Shahed, lansată aseară, 11 februarie, de Rusia țintea sudul Ucrainei. Asupra regiunii Odesa au fost lansate 21 de drone.  Partea ucraineană a anunțat că toate au fost doborâte. 
Republica Moldova nu are sistem de apărare antiaeriană care ar fi putut să ne protejeze de asemenea incidente, nemaivorbind de atacuri. 
Trebuie de notat că, deși teritoriul Republicii Moldova nu a fost vizat de atac, orice situație de acest gen ne arată cât de aproape suntem de grozăviile războiului din țară vecină.
Din păcate, trăim vremuri  în care noțiunea „atac cu drone” și Republica Moldova sunt utilizate în aceeași propoziție, o realitate în care ne-am pomenit fără dorința noastră.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE
Potrivit Poliției Republicii Moldova, în contextul cercetării aprofundate la locul unde au fost depistate piese componente ale unei drone de tip Shahed, forțele de ordine din cadrul Secției tehnico- explozive a Poliției au depistat partea de luptă a acesteia care conținea circa 50 de kg de substanță explozivă.
Polițiștii au asigurat dezamorsarea și strângerea tuturor părților componente ale rămășițelor dronei, apoi au detonat, în condiții sigure, încărcătura explozivă depistată.
Poliția precizează că, din momentul depistării acestor fragmente și până la finalizarea cercetării la fața locului, tot perimetrul a fost securizat și asigurată siguranța publică.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE