Ninsorile abundente afectează raioanele din centrul și sudul R. Moldova. Situația este în schimbare cu fiecare oră

634
0

Autoritățile anunță că instituțiile responsabile subordonate Executivului întreprind măsurile necesare pentru a gestiona impactul condițiilor meteorologice extreme care afectează raioanele din centrul și sudul țării.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe drumurile publice naționale se efectuează lucrări de patrulare, lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului. În proces sunt antrenate 76 de utilaje speciale ale întreprinderilor rutiere SA Drumuri. Au fost  deja folosite peste 42 de tone de material antiderapant și 37 de tone de sare tehnică. Toate serviciile Administraţiei de Stat a Drumurilor sunt mobilizate pentru a oferi suportul necesar.

În prezent, traseul între satul Tomai și intersecția satului Jolta este blocat. Pentru siguranța cetățenilor, se recomandă evitarea traseului M5, iar în zona satului Greblești din raionul Strășeni, circulația se desfășoară cu mare dificultate. Blocate sunt și porțiunile de drum dintre Anenii Noi – Căușeni, dintre localitățile Congaz și Svetlîi. Drumuri blocate sunt și în raionul Cahul – la Badicu, Baurci; raionul Leova – Iargara, Ciadîr; raionul Cantemir – Larguța, Capaclia, Haragis și raionul Ștefan Vodă – Rascaieți.

Sectoarele periculoase sunt permanent patrulate şi se prelucrează cu material antiderapant. A fost dispusă intervenția promptă pe toate porțiunile de drum afectate, cu aplicarea de antiderapant.

Totodată, Poliția a sporit numărul de echipaje în țară. Peste 1300 de polițiști acționează în regim sporit pe străzi, în localități și trasee naționale, pentru a contribui la siguranța participanților în trafic, facilita circulația și oferi asistență cetățenilor.

Salvatorii intervin pe traseele naționale în suportul persoanelor și deblocarea mijloacelor de transport ce au derapat de pe traseu sau au rămas blocate în zăpadă. Până în acest moment, au fost înregistrate 62 intervenții ale echipelor de salvatori și pompieri. La fel, sunt asigurate serviciile medicale, inclusiv prin intervențiile ambulanțelor. În zonele de acces cu probleme sunt realizate intervenții comune cu IGSU.

Conform informației „Premier Energy” și „RED-Nord” sunt parțial deconectate de la energia electrică 165 localități, din 15 raioane, municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia. Echipele de intervenție continuă să înlăture defecțiunile cauzate. Rugăm cetățenii afectați să manifeste răbdare și înțelegere și îi asigurăm că operatorii de rețea depun eforturi susţinute pentru restabilirea cât mai urgentă a serviciului.

La Aeroportul Internațional Chișinău, toate utilajele de deszăpezire și curățire lucrează în continuu pentru a menține pista în condiții posibile de decolare și aterizare. Potrivit cerințelor ICAO și IATA, decolarea aeronavelor nu este permisă fără efectuarea procedurilor de-icing. Siguranța pasagerilor și a echipajelor este o prioritate, în acest context, zborurile pot suferi întârzieri sau anulări. La moment, potrivit orarului, se atestă rețineri a zborurilor și au fost anulate patru curse, dintre care două curse spre Istanbul, și câte una spre Viena și Berlin.

La frontiera de est, vest și sud a țării, circulaţia autovehiculelor se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar drumurile spre frontieră sunt accesibile.

La posturile vamale situate pe frontiera moldo-română, traversarea camioanelor prin posturile este restricționată. La această oră, partea română interzice temporar circulația camioanelor din cauza ninsorii abundente și formării sulurilor de zăpadă, inclusiv blocarea unor drumuri publice.

Cetățenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe recomandările autorităților, pentru a evita riscurile asociate condițiilor meteo nefavorabile. Totodată, recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale pe care se publică informații actualizate despre starea drumurilor și condițiile de trafic.

Autoritățile intervin în mod constant pentru a oferi sprijin cetățenilor și a asigura deplasarea conformă a mijloacelor de transport pe drumurile naționale. Situația este în schimbare cu fiecare oră. Indiferent de efortul drumarilor circulația pe drumuri devine din ce în ce mai complicată. Solicităm administrațiilor publice locale întreprinderea acțiunilor care se impun în raza de responsabilitate a unităților teritoriale și informarea constantă a publicului despre dificultățile de deplasare.

Autoritățile încurajeăză șoferii să amâne și să se abțină de la orice deplasare în aceste condiții până la ameliorarea condițiilor meteorologice. În cazul în care au nevoie să pornească la drum, să manifeste prudență și să se conformeze indicațiilor autorităților de reglementare a traficului.

Poliția reamintește, autovehiculele  trebuie adaptate la condiții de iarnă și dotate cu pneuri corespunzătoare, iar dacă alegeți o destinație mai lungă, bateria telefonului trebuie încărcată. Poliția îndeamnă să păstrați în portbagajul mașinii nisip, lopată și lanțuri. În situații de risc, apelați Serviciul 112.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE