Președinta Maia Sandu merge într-o vizită oficială în Cehia și Elveția 

618
0

Președinta Maia Sandu vizitează Cehia și Elveția și va participa la reuniunea Platformei de Sprijin pentru Moldova, la Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Luni, 16 octombrie, Președinta Maia Sandu își începe vizita oficială în Republica Cehă, unde va avea întrevederi cu Președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, cu Prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale legislativului ceh. Împreună cu Președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică.

Iar în perioada, 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Confederația Elvețiană, în vizită de stat, la invitația Președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE