Chișinău, oraș ideal pentru întâlniri

Piesa lui Eugène Ionesco L’Homme aux valises / Omul cu valize, una dintre ultimele în creația dramaturgului francez de origine română, a fost montată pentru prima dată în 1975 la Théâtre de l’Atelier, fostul Théâtre Montmartre. Pentru noi, memorabilă rămâne replica din această piesă despre Chișinău, ca oraș ideal pentru întâlniri. Oricine, întrebat, ți-ar răspunde că în frază locul e ales arbitrar, ca multe alte replici din teatrul absurdului. Poate doar cu o anume doză de exotism obscur.

Dar dacă nu e așa? Mai mult decât atât, deja nu mai este așa! În primul rând, deoarece textul literar (inclusiv, cel dramatic) nu reproduce, ci produce o realitate, fiind prin definiție un act performativ: face lucruri cu vorbe. Cum ai decreta: botez acest lăcaș cu numele sfântului pe care îl venerez. Și locașul intră în istorie cu acest nume. Pentru că – spre surprinderea dramaturgului, încă în viață la acel moment – tocmai la Chișinău, și nu în altă parte, a apărut primul teatru din lume care poartă numele remarcabilului reformator al limbajului teatral mondial.

În sensul cel mai direct, fraza din piesa lui Ionesco a devenit sloganul explicit (și extrem de expresiv!) al BiTEI (Bienala Teatrului „Eugène Ionesco”) din acest an. O fascinantă demonstrație de profesionalism în teatru, o superbă artă a spectacolului, demonstrată în formulele cele mai diferite, Chișinăul devenind pentru mai bine de o săptămână capitala mondială a teatrului de calitate! O nebunie frumoasă, spectaculară, cu variații dintre cele mai surprinzătoare, de teatru clasic și modern, cu multă muzică (clasică, arhaică și modernă), în sălile câtorva teatre și în aer liber, aducând parfumul medieval al reprezentărilor în piață, cu oaspeți de la Madrid la Seul și Tokyo, din China în Italia, din Georgia în România, din Ucraina în Republica Moldova. O sărbătoare de neuitat. Și, important, de un înalt nivel profesionist, demonstrând că, pe un anume segment distinct, arta teatrală de la noi se conjugă perfect cu tendințele și nivelul artistic al teatrului de pe mapamond.

Dar cititorul nostru îmi va aminti imediat (dacă tot suntem pe ecranul civilizației spectacolului, vorba lui Mario Vargas Llosa) și de un alt spectacol, jucat pe scena politică a lumii. Sau, mai exact, o zi în care chiar Moldova a fost scena politică a lumii… A Europei. O zi în care toate steagurile lumii europene au protejat cerul nostru, prea senin în fața pericolului zburător din Est. Imaginea cu cerul (prea) senin (mesajul codificat din timpul războiului civil din Spania anului 1936) mi-a venit în minte, apropo, și în legătură cu tot mai activa coloană a cincea, care nu mai trebuie menajată și tolerată, dacă nu vrem să ne trezim peste noapte cu agresorul în casă.

Deloc întâmplător, Moldova era varianta ideală pentru a organiza întrunirea din acest an a Comunității Politice Europene. Eram portretul robot perfect al unei gazde de încredere, care să fie deschisă Europei, încă nefiind – astea erau regulile jocului – membri ai Uniunii Europene. Or, să nu uităm, Comunitatea Politică Europeană a fost creată pentru a cuprinde, aici și acum, fără a aștepta îndeplinirea condițiilor de aderare, toate statele europene; altfel (= mai precis) spus, toate statele care au ales vectorul european și care vor să trăiască în conformitate cu legile economiei și politicii europene. Și cu tradițiile culturale ale Europei. Eram, în context, soluția perfectă (probabil că cel mai mulțumit ar fi trebuit să fie președintele francez, cel care a inițiat acest proiect paneuropean).

Și iată aici ar trebui să ne oprim mai detaliat. Noi nu suntem doar problema, noi putem fi și soluția. Iată abia din acest punct contăm cu adevărat în dispoziția geopolitică. Într-o lume liberă, a concurenței performanțelor și a competiției umane perpetue, e foarte important să știi să fii util. Nu doar să-ți știi prețul. Nu doar să fii excepția arogantă, etalându-ți propriul exclusivism. Vorba veche: nu e suficient să-ți știi prețul, trebuie să (mai) ai (și) căutare. Să fii solicitat. Mare treabă din frumusețea ta rece, din inteligența ta abstractă, din talentul tău incomensurabil și hărnicia ta proverbială nu e, dacă nu ești solicitat, dacă lumea nu se prăpădește fără tine (și după tine) și dacă, solicitat, nu poți face față solicitării. Iar lumea din asta trăiește. Din faptele reale, nu din potențialul ipotetic (și deci îndoielnic). Accesul tot mai larg la piața europeană și la tot sistemul european de referință nu înseamnă mare lucru, dacă nu este asigurat de calitatea lucrului/ produsului tău, care ți-ar asigura succesul real la consumatorul european, alintat cu marfă bună.

Iată și concluzia, simplă: perpetuarea stării de normalitate. Exact așa cum liderii europeni s-au simțit în siguranță în aceste zile; exact așa cum ucrainenii fugind de război s-au simțit în siguranță la noi; exact așa cum consumatorul din Occident este convins că anumite mărfuri moldovenești nu îl vor dezamăgi; exact așa cum unii concetățeni de ai noștri au trecere în sferele înalte ale politicii, economiei, culturii occidentale, toate astea trebuie permanentizate. E problema noastră de mai multă vreme: buni o dată sau de câteva ori, nu suntem siguri că putem fi așa tot timpul. Produsul nostru de azi poate să trădeze calitatea lui de ieri. Noi putem face minuni, dar nu putem garanta o normalitate zilnică. Rămâne doar să învățăm, inclusiv de la noi, cei buni, de la noi, cei care am avut, în clipe de grație, prestanța unor performeri. Să ne tenteze permanent gustul performanței. Și atunci vom fi solicitați în cercurile înalte. Și atunci vom furniza garanții ale calității, ca fapte dintre cele mai obișnuite.

Iar dacă mai reușim și să ieșim din veșnicele reparații și cârpeli, poate că lumea, cu adevărat, își va da mereu întâlnire la Chișinău.