Seri de literatură la Muzeul Naţional al Literaturii Române

1027
0
În imagini: Zile și seri de răsfăț literar-artistic. Fotografii de Nadejda Roșcovanu, MNLR

În perioada 16-20 mai curent, s-a desfășurat Festivalul „Zilele Literaturii Române la Chișinău”, ediția a VII-a. Muzeul Naţional al Literaturii Române, alături de Editura Cartier, a fost co-organizator al evenimentului și a găzduit, în special, dezbaterile din programul de seară. Pe 17 mai, în ziua a doua, la seara de poezie „Între sacru și sexy” au participat poeții Svetlana Cârstean, Radu Vancu, Răzvan Andrei, Moni Stănilă și Vasile Gribincea. Discuțiile au fost moderate de scriitorii Paula Erizanu și Alex Cosmescu. În prezența unui public numeros (Sala Galbenă a instituției a devenit brusc neîncăpătoare), protagoniștii au abordat problema raportării lor la aceste două categorii, care în poezia română actuală generează diverse câmpuri de sensibilitate și, respectiv, diverse discursuri lirice.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În imagini: Zile și seri de răsfăț literar-artistic. Fotografii de Nadejda Roșcovanu, MNLR

Moderată de Maria Șleahtițchi și Valentina Șcerbani, discuția cu tema „Cum scriem despre viețile noastre și despre viețile altora?” din seara de 18 mai i-a fost dedicată genului epic. Prozatorii Vasile Ernu, Gelu Diaconu, Lorina Bălteanu și Alexandru Popescu și-au explicat opiniile cu referire la binomul realitate-ficțiune și au evocat detalii interesante din laboratorul lor de creație, specificând cum își selectează modelele protagoniștilor și ale istoriilor din scrierile lor, relația lor cu persoanele reale, transfigurate în personaje literare, riscurile asumate în cazul când își literaturizează viața personală și a celor apropiați.

În imagini: Zile și seri de răsfăț literar-artistic. Fotografii de Nadejda Roșcovanu, MNLR

Ediția a VII-a a Festivalului „Zilele Literaturii Române la Chișinău”, având ca motto afirmația regretatului Viorel Mardare (Posmotrel) „Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur”, s-a încheiat sâmbătă, 20 mai. Ședința finală a fost concepută în formula unei întâlniri cu scriitoarea Tatiana Țîbuleac, deținătoarea premiului Uniunii Europene pentru literatură. Prozatoarea stabilită la Paris a citit din noul său roman aflat în lucru și a răspuns la întrebările publicului. Evenimentul a fost moderat de Paula Erizanu.

În imagini: Zile și seri de răsfăț literar-artistic. Fotografii de Nadejda Roșcovanu, MNLR

Ediția de anul acesta a Festivalului „Zilele Literaturii Române la Chișinău”, care a oferit iubitorilor de literatură un program variat și interesant, s-a desfășurat sub egida Ministerului Culturii, în parteneriat cu Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Guvernul Suediei și al Marii Britanii, partener media al evenimentului fiind AgențiadecArte.ro., agenția de știri și comentarii on-line, dedicată industriei editoriale din România, evenimentelor de carte și scriitorilor români.   

În imagini: Zile și seri de răsfăț literar-artistic. Fotografii de Nadejda Roșcovanu, MNLR

Margareta CURTESCU, scriitoare, MNLR  

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE