Pe final de mandat, bașcanul în exercițiu al UTA Găgăuzia, Irina Vlah, s-a luat din nou la harță cu premierul, Dorin Recean. De această dată, cei doi și-au împărțit replici în contextul în care Cabinetul de miniștri a decis, în cadrul ședinței de miercuri, 24 mai, să ceară Parlamentului prelungirea stării de urgență pentru încă 60 de zile.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Și dumneavoastră, și președintele Maia Sandu ați afirmat că nu există risc de agresiune militară, că ați rezolvat criza energetică, dar, totodată, în regim de stare de urgență ați organizat un miting la care au participat foarte mulți oameni, pe 1 iunie avem acest Summit. Totuși, suntem într-o zonă de risc de securitate sau nu? Pentru că apar duble standarde”, s-a interesat Vlah citind mesajul său de pe foaie.
În replică, premierul Recean a răspuns cu întrebare la întrebare.
„Dumneavoastră ați luat acest text din cazan când ați îmbrățișat ucigașii?”, a întrebat-o Recean.
În acest context, bașcana Vlah i-a sugerat premierului să „învețe cultură politică” și s-a arătat deranjată de faptul că este permanent „atacată” atunci când intervine în cadrul ședințelor de Guvern.
„Eu nu dau mâna cu ucigașii indiferent câte computere mi-a dăruit. Vă deranjează cam, având stare de urgență, nu permitem ucigașilor să intre în țară? Noi trebuie să avem grijă ca atunci când avem riscuri de securitate să le putem gestiona. Da, reconfirm, nu există riscuri de escaladare militară. Bucurați-vă, rușii n-o să poată să bombardeze aici. Dar în continuare noi putem să avem riscuri de securitate. Când Rusia va bombarda infrastructura energetică în Ucraina și noi vom fi deconectați, cum veți activa dvs. în autonomie?”, a menționat șeful Cabinetului Dorin Recean.
Potrivit autorităților, în următoarele 5-7 săptămâni, se preconizează o intensificare a acțiunilor militare în Ucraina vecină. Respectiv, riscurile, inclusiv pentru Republica Moldova, se mențin ridicate.
„În contextul intensificării luptelor pe teritoriul Ucrainei și riscului escaladării situației în perioada imediat următoare s-ar putea majora numărul de refugiați. Crescând numărul de persoane care vor fi nevoite să-și găsească refugiu în Republica Moldova sau vor tranzita teritoriul țării noastre. Se mențin riscurile de afectare a lanțurilor alimentare și logistice pentru remedierea cărora sunt necesare măsuri imediate. Se menține, în continuare, și pericolul de survolare neautorizată a spațiului aerian național al R. Moldova în condițiile în care forțele armate ale Federației Ruse ar putea, așa cum au făcut anterior, să lanseze rachete sau drone împotriva Ucrainei, iar apărarea acesteia ar putea provoca și daune colaterale care să ne afecteze”, a menționat ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco.
De asemenea, ministra de profil a menționat că „nu sunt de neglijat” nici informațiile ce vizează amenințările de extindere a spectrului de armament utilizat de Federația Rusă prin recurgerea la arme neconvenționale.
Totodată, țara noastră este expusă, în continuare, amenințărilor unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid, cum ar fi promovarea în spațiul informațional al falsurilor și manipulărilor, inclusiv cu tentă militară, instigarea la ură, xenofobie și separatism.
Guvernul propune prelungirea stării de urgență începând cu data de 4 iunie. Decizia finală urmează să fie aprobată în Parlament.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE