„Moldova nu este singură”. Oficiali europeni, care urmează să participe la  Summitul EPC, au transmis mesaje de susținere

452
0

Mai mulți oficiali europeni, conducători de instituții ai Uniunii Europene, care urmează să participe la Summitul Comunității Politice Europene, care va avea loc, pe 1 iunie 2023, la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău, au transmis mesaje de susținere a țării noastre.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Uniunea Europeană este alături de Moldova. Susținem securitatea voastră energetică. Stabilitatea voastră economică. Susținem reformele voastre în calea spre familia noastră europeană. Moldova nu este singură. Uniunea Europeană este cu voi”, a transmis Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

„În data de 1 iunie, Moldova va fi inima Europei. Veți deschide ușile țării voastre frumoase pentru 50 de lideri europeni, 50 de prieteni ai Moldovei. Acesta este un moment istoric pentru țara voastră și pentru poporul acestei țări. Este un simbol puternic al unui continent care vă susține, un simbol puternic al drumului vostru spre familia noastră europeană. Moldova, te afli între prieteni. Moldova, nu ești singură!”, a transmis președintele Consiliului European, Charles Michael.

Și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European a subliniat că Uniunea Europeană este alături de țara noastră, de conducerea statului și de cetățenii moldoveni.

„Susține alegerea pro-europeană. Moldovenii se pot mândri cu acest curaj de care au dat dovadă, ținând piept intimidării Rusiei. Ei se pot mândri cu solidaritatea față de Ucraina. Parlamentul European va fi mereu pentru Moldova un prieten adevărat, un aliat. Pentru că noi nu avem nicio îndoială – viitorul nostru este împreună. Moldova nu este singură!”, a reiterat Roberta Metsola.

Pe 1 iunie, la Summitul Comunității Politice Europene sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Liderii europeni vor pune în discuție eforturile comune pentru a readuce pacea și stabilitatea pe continentul european, a consolida securitatea energetică și rezistența statelor europene la amenințările curente. Summitul EPC reprezintă și o platformă excelentă pentru comunicarea și prezentarea progreselor Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, reconfirmarea angajamentului țării noastre de a implementa reformele necesare, dar și de a contribui la consolidarea unității și securității pe continentul european.

Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău. Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE