Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit în română de pe scena PMAN și a scandat „Europa!” împreună cu moldovenii 

637
0

Președintele Parlamentului Uniunii Europene, Roberta Metsola, a vorbit în limba română de pe scena din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și a scandat, alături de zecile de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, adunați la Adunarea „Moldova Europeană”: „Europa!”,  „Solidaritate!”, „Libertate!”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Dragi cetățeni moldoveni, dragi europeni”, și-a început discursul președintele Parlamentului European. Roberta Metsola a venit la Chișinău să le transmită moldovenilor mesajul că nu sunt singuri în parcursul lor european și că toată Europa le susține aspirația.

„Europa este Moldova, Moldova este Europa”, a spus  oficialul european în limba română, după care a scandat, de rând cu cei prezenți „Europa!”.

„Suntem aici pentru a confirma alegerea voastră europeană, pentru a susține alegerea voastră de a fi membri ai Uniunii Europene, de a sublinia că drepturile voastre  merită aceeași protecție de care se bucură cetățenii din UE. Pentru ca tinerii din R.  Moldova să beneficieze de aceleași oportunități la care au acces copiii mei… Europa este familia voastră și este dreptul vostru să alegeți destinul țării voastre. Voi ați ales Europa, iar Europa vă va primi cu brațele și inima deschisă… Voi veți aduce o parte din R. Moldova în Europa și veți face Europa mai puternică… Moldova este parte a familiei europene și această familie va fi mereu alături de dumneavoastră. Moldova nu este singură!”, a declarat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Oficialul european s-a referit la „vremurile de instabilitate” în care trăim și la curajul moldovenilor de a confrunta „amenințările și intimidările” din partea Rusiei.

„Lumea a văzut curajul cu care ați confruntat amenințările Rusiei. Cum ați ales democrația și libertatea în loc de frică”, a declarat Roberta Metsola și a scandat în limba română „Libertate!”.

Președinta Parlamentului European a declarat că UE condamnă ferm toate  tentativele de destabilizare a situației din Republica Moldova, a îndemnat cetățenii să „meargă înainte”.

„Noi nu vă vom dezamăgi”, a conchis Roberta  Metsola.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE