Mitropolitul Basarabiei ÎPS Petru îndeamnă la „unitate și determinare” în susținerea parcursului european al Republicii Moldova

599
0

Mitropolitul Basarabiei, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor îndeamnă la unitate și determinare în susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„Astăzi, într-un moment crucial pentru viitorul nostru european, mă adresez vouă pentru a vă îndemna să ne manifestăm ca popor hotărârea clară de a fi parte a familiei europene… Nădăjduim că integrarea europeană este calea pe care trebuie să o urmăm pentru a asigura un viitor mai prosper și luminos pentru toți copiii noștri. Prin consolidarea democrației, prin promovarea drepturilor omului și prin implementarea reformelor necesare, putem construi o societate mai justă, mai echitabilă, mai deschisă către lume și mai aproape de Dumnezeu”, se arată într-un comunicat emis de Mitropolia Basarabiei.

Potrivit fețelor bisericești, aderarea la comunitatea europeană nu este doar un obiectiv politic, ci reprezintă aspirația profundă a poporului de a se alinia la condițiile de trai ale țărilor europene, de a contribui la consolidarea păcii, stabilității și prosperității în regiunea noastră.

„În calitate de Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, vă îndemn de a susține și promova parcursul european al Republicii Moldova, în interesul și spre bunăstarea tuturor cetățenilor acestei țări binecuvântate de Dumnezeu. Ne vom ruga să sporească dialogul și colaborarea cu partenerii noștri europeni, susținând astfel procesul de integrare europeană”, se mai menționează în comunicatul Mitropoliei.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE