Din nou, despre civilizația spectacolului

604
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

În eseul său (despre) Civilizația spectacolului, Mario Vargas Llosa nu atât face o radiografiere a unei epoci culturale, cât trage alarma, presimțind un crepuscul al culturii. Coborârea în popor, accesibilitatea culturii, masificarea ei, renunțarea la elitismul/ aristocratismul său, transformarea produselor culturale în produse accesibile tuturor (fenomenul light e determinant) îi deschide acestui semn identitar al civilizației un drum spre infernul frivolităților. Există, pe lângă aceste semne alarmante, și mult dramatism exagerat. Fie și din motivul că civilizația spectacolului și spectacularului, cu evenimente majore sau minore, fiind universalizate și mediatizate imediat, urmărite (dacă nu trăite) în direct, e realitate ce nu mai poate fi evitată. Rămâne doar discernerea. Or cei care ar trebui să se alarmeze ar fi întâi de toate cei din arta spectacolului: teatru, cinematografie, TV ș.a.: li se face concurență, exact așa cum reportajele în direct de la Războiul din Golf sau diferite revoluții colorate făcea concurență oricăror emisiuni televizate riguros elaborate (sau cum abundența de mărturisiri documentare „crude” din anii 90 ai secolului trecut făceau concurență oricăror ficțiuni geniale). Sunt spectacole și spectacole. Și ele nu trebuie admirate sau renegate, de-a valma, ci apreciate în contextul lor concret.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Adunarea din 21 mai va fi tot un spectacol public, în care fermieri, medici, politicieni, oameni de cultură, reprezentanți ai mediului academic și alte posibile persoane din sectorul „real”  se vor produce în rol de actori ai vieții sociale, pe o chestiune de interes public: integrarea europeană. În contextul actual (care, de altfel, a și dinamizat, chiar el, procesul eurointegrator), chestiunea e acută: avem un război în preajmă, un război în care noi suntem nu doar vecini și martori, ci și potențială victimă imediată; iar în aceste condiții, când inamicul declarat al independenței noastre, activează trupele din interiorul burții calului troian, independența noastră e pusă serios în discuție. Și, în acest autentic teatru de război, ca în orice spectacol public, succesul depinde de strategii, de regie, de prezență, de impact, de calitatea discursului scenic și de calitatea (dar & cantitatea) publicului.

Întâmplător sau nu, dar această adunare a cetățenilor, precum și summitul liderilor europeni coincide cumva cu ediția din acest an a Bienalei Teatrului „Eugene Ionesco”, avându-i ca invitați pe artiștii din Japonia și Republica Coreea, din Italia și China, din România (București, Iași, Râmnicu-Vâlcea) și Ucraina… Mai exact, bienala se va desfășura în zilele prezenței înalților oaspeți europeni, iar adunarea din 21 va anticipa evenimentul teatral de la TEI. Pentru că da, și adunarea din piață, și bienala (cu cel puțin două spectacole, unul italian, altul ucrainean prezentate în plein-air), și summitul liderilor politici din Europa  sunt spectacole.

Timpul în care trăim este însă și un timp orwellian, amestecat cu teatrul absurdului. „Opinia publică” e adesea forțat asociată cu o strânsură de oameni aduși în piață contra unor sume variabile de bani, furnizate de un hoț fugar (și variabile în funcție de rolul ce li se atribuie fiecărui actor). Toată lumea știe despre asta, dar comanditarilor din exterior nu le pasă. Ei vor un singur lucru: mimarea revoltei în masă. Adică ceea ce era cândva durere exprimată în forul public, acum e jucat de o echipă de actori proști, dar plătiți generos (apropo, din bani furați). Conducătorul artistic al acestui teatru de bâlci e hoț fugar, condamnat la ani grei de detenție, dar care se ascunde într-o patrie adoptivă. Și, pentru ca absurdul să triumfe, acest „big brother” caricatural se adresează mulțimii din piață dintr-un dispozitivhologramă, ca expresie supremă a aiurelii.

Nimic nu este adevărat, totul e simulacru postmodern, cu holograme și travestiți în locul ființelor și lucrurilor reale. Discuți cu un om pe care îți pare că îl cunoști și, într-un moment, îți dai seama că e proiecția holografică a unei făcături, a unui zombi. Lumea crede în icoanele unor farsori pitici în rol de Moise, rătăcind poporul, de parcă l-a vrăjit cineva. Totul e butaforic. La Chișinău, de 9 mai, cineva iese la „paradă” cu icoana unui „erou” sovietic al „războiului cu nemții”, fără să știe că, în realitate, el poartă fotografia unui actor american, care l-a jucat pe lunetistul rus într-un film despre Stalingrad. La parada militară din Moscova participă un (singur) tanc, T-34, din același timp al „războiul cu nemții”, tanc butaforic (sic!) împrumutat de la „Mosfilm”. Și un președinte butaforic urmărește spectacolul răsuflat, alături de alți bufoni, cu tinichele, butaforice și ele. Toate ar fi doar amuzante, dacă nu ne-ar viza și pe noi. Pentru că unul dintre bufonii aceștia dă ordine și rachetele reale, aducătoare de moarte, răvășesc pământul în țara vecină. Iar celălalt pitic criminal (condamnat la detenție cu executare!) adună provocatori la Chișinău, ca să ne mențină pe orbita acestei planete a războiului și absurdului.

Există o soluție pentru contracararea ofensivei simulacrelor și a efectului atacului butaforic al „orcilor” imaginați atât de expresiv (și de virtual-incredibil) în producțiile digitale inspirate de istoriile fantasy ale lui Tolkien? Bineînțeles. Pentru că, pe cât de decorativ-butaforice pot fi niște spectacole actuale de cel mai prost gust, unele cu elemente de kitsch, pe atât de autentice sunt spectacolele autentice documentare, ca și piesele dramatice ale autenticismului ori, simplu de tot, spectacolele politicului produse în timp real (și nu mai puțin urmărite de amatorii artelor vizuale). Evenimente de răboj, produse nu doar sub ochii noștri, ci și cu participarea noastră. Justificându-ne calitatea de consumator al consecințelor evenimentului prin convertirea la rolul de producător al acestui eveniment. E fascinant să urmărești cum se schimbă lumea, dar e și mai tentant să participi la schimbarea ei.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE