Despre casele din lampaci, copilărie și ce bine a mai fost odată

846
0

Când eram copil, în satul nostru se organizau clăci, nu se spuneau vorbe de clacă, unde se adunau rudele, vecinii și toți cei care doreau să dea o mână de ajutor la zidirea unei case din lampaci. Același lucru se întâmpla și în satele vecine, și în toate raioanele fostei republici sovietice socialiste… Până în toamnă, casa tinerilor căsătoriți era gata și, în câțiva ani, doi-trei copii mici alergau desculți prin ogradă, prin colbul drumului unde ieșeau și alți copii la joacă și hârjoană.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Mahalaua unde am crescut era plină de copii. Jocurile „de-a țurca”, „de-a mingea-fuga”, „în bunghi”, „în copeici” etc. se organizau mai ales primăvara. Prin mai și iunie se practica „furatul cireșelor”, apoi scăldatul la iaz toată vara, unde, când ni se lipea burta de spinare, coceam pește prins cu undița, iar uneori, pene de gâscă – să fim pregătiți pentru o eventuală foame despre care eram informați că a fost…

Toamna aveam mai puțin timp liber pentru a ne juca. Trebuia să mai furăm de la kolhoz, să aducem acasă pe biciclete tot ce creștea „pe deal”  – în vii și livezi, în lanurile de porumb și sfeclă de zahăr, produs dulce din care maturii făceau vestitul rachiu „de la nord”.

Numai iarna eram mai liberi. Puteam să ne dăm cu schiura  sau cu cizmele vechi ale tatei, roase la talpă, numai bune de alunecat din vârful dealului până în vale. După patru, cinci ore de asemenea exerciții sportive, ajungeam acasă storși de vlagă, dar fericiți că avem de toate acasă și ne așteaptă părinții, Dumnezeu să-i odihnească în cerul său unde încap toți părinții copiilor care, când mai „înaintează în vârstă” , le duc acestora dorul.

Dacă analizez bine peste ani, noi, copiii, reușeam să facem de toate: și să ne jucăm bine, și să ne ajutăm părinții într-un fel de organizare a unei economii naturale ce completa salariile lor extrem de mici.

Pe lângă frecventarea școlii, unde veneam, din când în când, cu temele nepregătite și ni le făceam în timpul recreațiilor, trebuia să avem grijă de văcuță, de vițel și de purcel, de toate orătăniile. Așa treceau anii de învățământ și, la sfârșitul lor, unii dintre noi aveau câte o grămadă de diplome pentru… succese la învățătură.

Într-o pereche de pantalonași și o cămașă „mai de sărbătoare” mergeam „la învățătură, mai departe”. Din bursa de la „liversitate”, vorba mamei mele, și din banii pe care îi câștigam toamna la lucru în aceleași kolhozuri, unde culegeam roșii, mere sau struguri,  mâncam, ne încălțam și ne îmbrăcam. Prin anul trei sau patru eram „gata copți” și ne gândeam la multe lucruri serioase, inclusiv la căsătorie.

Fără a ne asigura mai întâi viitorul cu o locuință la cheie, cu automobil și „o carieră strălucită în domeniu”, unii dintre noi „ băgau capul în laț” și, la absolvirea facultății, aveau de toate: familie, adică soție, copil și o mulțime de probleme care apar când vrea omul să fie fericit…

A trecut timpul și clăci în satul meu nu se mai fac, cum nu se fac nicăieri în R. Moldova. Satul e mai mult pustiu și în multe din casele construite pe timpuri, în câteva luni, nu se vede nici umbră de om.

Copii – unde și unde câte unul. Nu mai cunosc jocurile de acum cincizeci, șaizeci de ani, în schimb au telefoane mobile „cu toate navaroatele”, calculatoare și tot ce le trebuie pentru a crește mari și a trăi liniștiți la oraș sau… în vreo țară europeană.

Același lucru se întâmplă în toate satele noastre. Nu există sat din care să nu fi plecat oamenii „cu cârdul” peste hotare.

Acum „sunt în voga” casele moderne, construite în orașe, în suburbii sau, câte una, două, prin satele îndepărtate unde nu se mai fac clăci și nu se mai joacă copiii ca înainte, pentru că sunt puțini și au alte ocupații.

Casele din lampaci, pustii și îmbătrânite, plâng din streșini când plouă și își amintesc, probabil, de timpurile când aveau stăpâni și erau pline de copii veseli și puși pe șotii, gata să dea iama în viile, livezile și lanurile kolhozului.

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE