Despre războaie comerciale și nu numai

543
0

În data de 2 mai, Comisia Europeană a interzis, pe o perioadă de aproape o lună de zile, importurile de cereale și de oleaginoase ucrainene în țări ca Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, afectate de prăbușirea prețurilor la acest gen de produse. Republica Moldova s-a alăturat aproape imediat deciziei, nu în ultimul rând sub presiunea Forței Fermierilor, asociație care reprezintă interesele agricultorilor locali. Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din RM, Vladimir Bolea, l-a informat pe omologul său ucrainean, Mikola Solski, în legătură cu decizia, iar în scurt timp a urmat și răspunsul Kievului: viceministrul Dezvoltării Economice, Comerțului și Agriculturii al Ucrainei, Taras Kacika, a calificat gestul drept „extrem de neprietenos“ și a amenințat cu suspendarea tuturor importurilor din RM.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Pe 11 mai, după o discuție cu fermierii, Vladimir Bolea a declarat că s-a ajuns la un compromis, menit să calmeze spiritele atât la Chișinău, cât și la Kiev: RM nu va impune, deocamdată, interdicții la importul cerealelor, dar îl va monitoriza îndeaproape, aplicând un „mecanism similar“ care „a fost dezvoltat în România“ și luând „măsuri economice ce vor diminua costurile de producere“. Totodată, ministrul moldovean a promis o rectificare a bugetului pentru a subvenționa acciza la motorină și elaborarea unui „program de subvenționare a costurilor pentru îngrășămintele utilizate la însămânțarea suprafețelor agricole în toamna anului 2022”.

Conflicte ca acesta, între stat și producătorii agricoli, pe de o parte, și între state care promovează politici protecționiste, pe de altă parte, nu sunt o noutate și se rezolvă, în lumea civilizată, cam în același mod: fermierii pun presiune pe guvern, iar acesta le acoperă total sau parțial pierderile. Cam la fel se întâmplă și în cazul neînțelegerilor dintre țări: un guvern recurge la niște restricții, apoi vine răspunsul, de regulă, disproporționat, al altui guvern, care amenință cu interdicții și mai mari. Întregul spectacol nu are alt scop decât să creeze o bază pentru negocieri în care toate părțile să aibă câte un atu puternic și să obțină cât mai multe cedări una de la cealaltă. Până la urmă, părțile convin asupra unor reguli de joc care le împacă pentru o vreme și „beligeranții“ se retrag în tranșeele lor în așteptarea unui nou tur de „confruntări“.

Asta e logica economică mai ales în agricultură, o adevărată Cenușăreasă a economiei moderne. Un sector absolut vital, dar necompetitiv în raport cu celelalte, în care câștigă by default doar producătorii mari, capabili să livreze, rapid și pretutindeni, cantități enorme de marfă la cele mai mici prețuri. Ceilalți, la fel de importanți în circuit, chiar dacă mai mici, trebuie ajutați ca să supraviețuiască. Tocmai de aceea, în agricultură cuvântul-cheie este „subvenția“. Cu puține excepții, aproape că nu-i țară în care sectorul să nu fie sprijinit artificial, căci costurile de producție depășeșc posibilitățile economice în cazul majorității producătorilor agricoli. De exemplu, țările care fac parte din UE și din OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) le oferă acestora aproape 700 de miliarde de dolari anual!

Prin urmare, vorbim despre o stare firească a lucrurilor, în ciuda tonului mereu apocaliptic al comentariilor, și care nu se va schimba curând. Tocmai din acest motiv, guvernele naționale și diverse organisme internaționale au elaborat de mult mecanisme de atenuare a efectelor negative pe care le are structura și natura economiei de azi asupra agricultorilor. Mecanisme care, de bine, de rău, funcționează – drept dovadă este chiar faptul că, până la urmă, supraviețuiește toată lumea, atât sectorul, cât și beneficiarii producției sale.

Trebuie să precizăm însă că problemele din domeniu se rezolvă numai dacă nu sunt politizate, adică sunt ținute în albia economicului. În situația RM și a Ucrainei însă, drama agricolă nu putea să nu ia și o coloratură politică.

Să începem cu Ucraina. Guvernul de la Kiev nu prea are de ales: spațiul său de manevră economică este îngustat drastic de război (distrugerea infrastructurii și a capacităților de producție, migrația forței de muncă etc.) și de sabotarea de către ruși a Acordului de la Istanbul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră. Agricultorii ucraineni trebuie să-și tranziteze o parte din  mărfuri prin țările UE. Capacitățile de depozitare fiind, în mare, compromise sau amenințate, ei sunt nevoiți să-și vândă cerealele la cele mai mici prețuri posibile pentru că, altfel, rămân cu buzunarul gol. Iar pentru o economie al cărei PIB s-a redus cu peste o treime din cauza războiului, exportul cerealelor constituie un veritabil colac de salvare.

Sigur că miniștrii și viceminiștrii de resort de la Kiev puteau să opteze pentru alți termeni de conversație cu RM, care o ajută în efortul ei de război, deși cel puțin o jumătate de populația RM nu se uită cu ochi buni la Ucraina (își imaginează cineva că ucrainenii ignoră sondajele de opinie și delirul „șorist“ de la noi?). Pe de altă parte însă, ce trebuia Solski sau subalternul lui, Kacika, să-i spună lui Bolea? Că îl înțeleg și că le pasă mai tare de soarta agricultorilor moldoveni decât de cea a fermierilor din Ucraina, sărăciți, bombardați zilnic, alungați de pe pământurile lor? Și că, din pur respect pentru moldoveni, atât de fermi și de solidari în condamnarea agresiunii rusești, nu vor lua niciun fel de măsuri ca răspuns la interdicție? Apropo, Chișinăul nu este prima capitală care încasează o directă ucraineană în contextul generat de criza prețului la cereale. Și cu siguranță că nu va fi ultima, întrucât ucrainenii, în disperarea lor, nu mai au timp și nici răbdare pentru diplomație. Ministerul de la Kiev trebuia să treacă rapid și tranșant peste noul obstacol, întruchipat de RM, de aici duritatea replicii care, pentru a lăsa loc pentru negocieri, a venit totuși de la un demnitar de rang secund și a apărut doar într-un interviu acordat presei, nu și pe canalele oficiale.

Revenind la guvernarea și mai ales la societatea din RM, care au pozat în victimă și s-au arătat extrem de deranjate de „ingratitudinea“ Kievului – „noi îi ajutăm, le primim refugiații, le tranzităm mărfurile, iar ei interzic importurile!“ –, trebuie să spunem că, și în cazul de față, acestea au procedat în spiritul dintotdeauna al locului. Declarația lui Kacika încă nu a fost comentată oficial, guvernului ucrainean încă nu i s-au cerut lămuriri, problema încă nu a fost analizată în detaliu, dar comentariatul Moldovei s-a și năpustit asupra vecinilor „nerecunoscători“ și „fățarnici“. „Iată chipul adevărat al ucrainenilor! Ce vă spuneam noi?“ a răsunat, triumfător, glasul concetățenilor care abia așteptau să-i poată învinui pe ucraineni de ceva grav. Cum altfel, dacă nu prin păcatele vecinilor, să-ți scuzi lașitatea și duplicitatea, evidente încă din prima zi de război?

În adâncul sufletului nostru meschin, știm prea bine că nu am fi putut nici stăvili, nici redirecționa torentul de refugiați. Nu am fost pregătiți pentru asta, dar mai ales ne-am temut de opinia internațională: când toți cei din jur îi primeau pe ucraineni, ar fi fost cu totul deocheat dacă noi am fi procedat altminteri. Apoi, nu am luat chiar de la gura pensionarilor ca să-i cazăm și să-i hrănim pe refugiați, căci ne-au ajutat și alții să facem față crizei. Cu toate acestea, o parte semnificativă a populației continuă să le poarte pică ucrainenilor, nu rușilor, pentru declanșarea acestui război, care a adâncit o criză economică și socială și așa destul de mari. Și o face nu neapărat din fidelitate față de narativul propagandistic rusesc, ci pentru că ea însăși ar fi acceptat, în locul ucrainenilor, toate concesiile cerute de Moscova. Căci asta e ceea ce i se reproșează cu adevărat acestui popor care luptă pentru supraviețuire – că nu a cedat, de dragul celorlalți.

Problema reală este că multor cetățeni de ai noștri nu le pasă nici cât e negru sub unghie de protecția pieței locale sau de grijile agricultorilor. Să nu uităm și care este opinia majorității moldovenilor față de propriii lor fermieri – câți dintre ei îi simpatizează oare pe „liderii“ de la țară, cvasianonimi în fond, dar care joacă un rol important în viața politică din provincie și care au prea puține în comun cu „fermierii“ propriu-ziși din Europa sau din America?

Apoi, să nu ne scape nici faptul că o parte din opinia rezervată sau chiar ostilă față de Ucraina este modelată de forțe politice care exercită o influență substanțială inclusiv asupra agricultorilor. Și numeroși fermieri, care vor acces la piața UE, dar o regretă pe cea rusească, rezonează la acest tip de discurs. Cum altfel explicăm șantajul cu iz politic la care a recurs Forța Fermierilor atunci când și-a explicat poziția: „Insolvabilitatea fermierilor, dispariția miilor locuri de muncă, accelerarea exodului și distrugerea definitivă a satelor. Acest rezultat nicidecum nu ajută Ucrainei și va genera doar tulburări sociale și politice, care ar influența scăderea semnificativă a nivelul de susținere a vectorului european în rândurile populației. Astfel au de câștigat doar forțele ostile intereselor Republicii Moldova (sublinierea îmi aparține – A.C.)”? De parcă până acum liderii asociațiilor agricole și toți plugarii țării au fost trup și suflet pentru frații ucraineni, iar dacă nu vor fi impuse restricții, cu toții vor deveni, subit, antiucraineni.

Cetățenii revoltați par să nu aibă habar că interdicția pe importuri moldovenești în Ucraina nici nu ne-ar lovi așa cum își închipuie ei, întrucât ignoră cifrele. Iar cifrele sunt grăitoare, potrivit informațiilor oferite de presă și confirmate de site-ului oficial www.statistica.gov.md: Ucraina a importat din RM anul trecut mărfuri în valoare de numai 151 de milioane de dolari, fiind vorba, în principal, de „livrări (reexporturi) de produse petroliere și gaze lichefiate“ din România (un spor de 7,8% față de 2021). Dar acești cetățeni nu au nevoie de cifre reale, ci de un debușeu formal pentru a-și defula frustrarea pe care a generat-o, în universul lor mental, decizia Ucrainei de a se împotrivi răului. Căci noi, ca societate, nu prea ne-am arătat nici demni, nici curajoși și nici nu am crezut vreodată că ar trebui să luptăm pentru libertatea noastră (pentru confirmare, vezi maniera în care ne purtăm de 9 mai, de la vlădici la opinci), spre deosebire de ucraineni, iar asta ne face să-i invidiem și chiar să-i urâm. Și să nu-i agreăm într-o măsură atât de mare, încât să le căutăm nod în păpură orice ar face și ar zice. Chiar dacă știm că lupta lor pentru libertate ne va elibera, în cele din urmă, și pe noi. Singura întrebare este dacă vrem, cu adevărat, să devenim liberi.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE