Sentimentele contradictorii și „viața” de pe Facebook

Omul modern are „prieteni” cu miile și aceștia, fie și virtuali, îi alină durerile, îl compătimesc și îl susțin în momentele de grea încercare, când îl lovește viața. Căci viața pentru asta e dată omului: să mai fie ghiontit din când în când de vreo cumpănă, să se pricopsească cu o boală și să ducă banii la medici, să se certe cu soacra sau cu soața, să se otrăvească cu vreun salam vechi pe care îl cumpără dintr-un magazin de firmă cu cea mai strălucită reputație, să fie prins în flagrant când îi este lumea mai dragă etc. Șirul neplăcerilor poate fi continuat la nesfârșit, pentru că, față de plăcerile ce pot fi numărate pe degete, neplăcerile se înmulțesc în progresie geometrică și îl caută pe bietul om de când e lumea și pământul.

Dacă mai înainte, în atare momente de derută, omul alegea să plângă sau măcar să ofteze pe umărul unui prieten devotat, al unei prietene cum n-a mai avut toată viața lui, nici înainte de căsătorie, nici după, acuma se descurcă mult mai simplu: deschide pagina sa de Facebook și scrie cu multă durere de suflet și inimă despre toate suferințele sale incomensurabile. Nu este exclus să apeleze mai apoi și la metodele vechi de alinare a durerii, dar până atunci se descurcă rapid cu ce are la îndemână.

După ce postează informația despre „cumplita tragedie, soarta implacabilă, nemaivăzuta suferință”, lacrimile curg gârlă, inimioarele înroșesc tot spațiul, iar comentariile cu „suntem alături”, „fii tare” „nu te da” etc. apar cu zecile și sutele. Admiratori și admiratoare ai neasemuitului talent al protagonistului, ai valorii sale incontestabile pentru toți cei ce-l înțeleg și îl adoră, ai pantofilor săi de lac sau ai pălăriei cernite ce îi conferă o alură de tristețe ce îl face și mai atrăgător, nu încetează să-și exprime „toată stima și respectul”, adorațiunea, aprecierea și nedisimulata încântare de cât de puternic și de neînfrânt este în fața tuturor vicisitudinilor ce l-au copleșit, îl copleșesc și îl vor copleși în continuare.

Se mai găsește însă câte unul care crede că, și în asemenea situații critice, cetățeanul are nevoie și de o glumă spusă cu un deosebit simț al umorului, cu tâlc și înțelepciune, dar își aprinde paie în cap și este luat la trei parale, pus la stâlpul infamiei sau chiar scos de către unii din lista de prieteni care îl credeau „un om de calitate, onest și vertical”, nu o hahaleră în stare să glumească impardonabil. Oprobiul public care i se aduce celui care „a îndrăznit să râdă ca prostul în biserică” se transformă mai departe într-o și mai mare „reconsiderare și punere în valoare” a celui care, indubitabil,  este „mândria națiunii, titlul de noblețe și rafinamentul gândirii profunde, Omul cetății” și tot așa mai departe, ajungându-se la paroxism, dar și la o ilaritate vădită pe care o gustă cei ce doar urmăresc dintr-o parte „evenimentul”.

Peste vreo câteva ore de strângere a like-urilor, după ce toată „opinia publică” a avut de scris ceea ce avea de spus, vine momentul relaxării, „al revenirii la normalitate”, când ipochimenul își poate permite să iasă la o bere cu „prieteni adevărați”, unde va povesti toată tevatura și va cita din comentariile mai interesante ale unor doamne înamorate care, în afară de aceasta, îi mai trimit zilnic flori, cafele fierbinți, urări de „dragoste și fericire fără margini”.

Seri de veselie organizate de farsorul de pe internet au mai existat, dar aceasta, din ultima zi, le întrece pe toate împreună.

Câte poate face omul când are timp liber și vrea cu orice preț să se distreze și să-i mai înveselească și pe alții!…