Lecțiile neînvățate ale istoriei

671
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

În era ateismului militant, când sărbătorile religioase erau consemnate discret, consătenii mei încercau să mixeze într-un mod ciudat serbările oficiale cu cele creștine. Pe 9 mai, în parcul sădit – parcă special, întru împăcare – între două sate care mereu aveau ceva de împărțit, oamenii așterneau pe jos țoluri și prosoape, înșirau mese improvizate și îi pomeneau pe morții dragi. Un fel de Paștele Blajinilor, înțesat pe țolurile „Zilei Victoriei”, zi în care se bea de sufletul răposaților, morți în război de o parte sau de alta a frontului, martiri și eroi totodată, dar și de sufletul tuturor adormiților. Se împăcau între ele satele, se împăcau între ei oamenii care și-au pierdut membrii familiei, înrolați în Armata Română sau în Armata Roșie, la Cotul Donului sau pe străzile Budapestei, Pragăi sau ale Berlinului. Fără vise de cucerire a lumii sau de „eliberare” a Europei. În răspăr cu scopurile ideologice ale „serbării” și cu profanarea tradițiilor creștine, această simbioză ciudată era acceptată de toți. Important, ea nu chema niciodată la război, dimpotrivă, toată lumea se ruga pentru pace…

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Deși avem pe 9 mai un fel de sărbătoare (iar în acest an ni se mai oferă la pachet și ziua de 8 mai – parcă special, să fim cumva în rând cu Europa), nu prea ne este clar ce serbăm, de fapt. O tăcere rușinoasă din partea unora și un urlet războinic din partea altora. Pentru ultimii e un prilej de a chiui fără a fi pedepsiți, ca la fotbal, când „ai noștri”, de care mereu ne-a fost rușine, subit, au bătut un gol… doar că era un meci istoric, reluat. Vorbesc, bineînțeles, de adepții de la noi ai agresorilor, care în fiecare zi își ambalează dragostea pentru ocupanții de pământuri străine în demagogie bâlbâită, dar care tare își mai doresc să strige o dată: Ura! Ei au nevoie să salute, cumva camuflat în perdeaua de fum a istoriei, atrocitățile pe care le comit „ai lor” în țara vecină. Iar din partea cealaltă, a noastră, în această zi e un fel de bâlbâială-bâjbâială, o tăcere și nedumerire. O incertitudine: dacă e sărbătoare, ce serbăm?; dacă nu e sărbătoare, de ce nu ne căutăm de lucru? Dacă e o zi pentru frigărui, nu protestez, dar s-o numim așa: Sărbătoarea Ieșirii la Iarbă Verde.

Oficial, avem în calendar două sărbători pe 9 mai: Ziua Europei și „Ziua Victoriei asupra Fascismului”. Prima este recentă, integrată în timp, înțeleasă ca semnificație. Cea cu „victoria” e confuză. Mai întâi, ea a fost declarată sărbătoare pe 9 mai 1965 pentru toate republicile unionale ale URSS. Cu prăbușirea imperiului, încărcătura ideologizată a calendarului trebuie revizuită. Victoria cui? A moldovenilor asupra nemților? Sî fim serioși! A democrației asupra fascismului? Nici asta nu se potrivește! 9 mai 1945 legifera ocupația sovietică a Europei de Est și sfârșitul democrației în această parte a bătrânului continent. Fascismul nu a dispărut ca ideologie; mai mult, el nu a dispărut ca ideologie de stat; agresiunea de azi a Rusiei și criminalele ei planuri revanșarde (ideologii acestei mișcări de recucerire a lumii vorbesc tot mai insistent și tot mai determinat despre „al cincilea imperiu”!) demonstrează cum renaște, punctual, călcând în aceleași gropi și provocând victime reale (nu doar suflete otrăvite ideologic), care se contabilizează deja în zeci și sute de mii, majoritatea – oameni pașnici, femei, bătrâni, copii. Urmărim o renaștere a nazismului militarist, care face derizorie orice sărbătoare în care se vorbește despre „victoria asupra fascismului”. Al Treilea Reich, după ce s-a prăbușit tragic, ducând după sine milioane de victime, trebuie să mai moară odată, de data asta în versiunea caricaturală, parodică, aristofaniană, a celui de „Al Cincilea Imperiu”.

Da, a fost un război crâncen, cu milioane de victime și cu o victorie finală a statelor aliate asupra Germaniei și a sateliților săi. Nu asupra fascismului, ci asupra unui stat-agresor. Cu tratamentul necesar aplicat tuturor celor implicați, cu despăgubiri, cu reparații. Cu neutralizarea fascismului ca ideologie în statele Europei. Simplu spus, Europa s-a tratat și de atunci nu a mai cunoscut războaie. Mai dificil a fost cu teritoriul ocupat de Rusia comunistă și șovină…

Azi avem suficiente argumente să excludem această zi din șirul sărbătorilor. Mai întâi, că e ridicol să ne etalăm calitatea de învingători, când, de fapt, suntem victima (una dintre primele) acestui măcel. Mai apoi, noi am rămas ocupați de forțele unui stat străin timp de aproape o jumătate de secol; finalul acestui război a legiferat dependența noastră de imperiu. Pe 27 august, declarându-ne independenți față de imperiu, declinam, logic, și sărbătorile ocupanților. Războiul mondial i-a înrolat pe conaționalii noștri, eroi și martiri deopotrivă, în armate diferite și, în consecință, azi ne urâm noi înde noi de mai bine de șapte decenii. Și suntem condamnați să o facem, atâta timp cât unii insistă să poarte o panglică dungată, asociată cu defunctul imperiu și cu actualul agresor, detestat de toată lumea, iar o altă parte vrea să se elibereze de această isterie războinică.

Fiecare națiune a ieșit cu sacrificiile sale din conflagrația mondială de la mijlocul secolului trecut. Fiecare a învățat câte ceva din lecția trecutului. Unii trăiesc după legile forței brute, a unui 9 mai sovietic, după înțelegerile de la Ialta, alții – cu referință la un alt 9 mai, european – după acordul Schuman-Adenauer, al unei Europe împăcate cu ea însăși. Cei care au învățat lecția, au constituit Europa Unită, care și-au propus drept scop suprem reconcilierea și pacea. Consecutiv, dacă urmăm logica și învățăm lecția, noi nu mai trebuie să lăsăm să-și facă de cap niște bezmetici apologeți ai războiului, dirijați dintr-un centru de comandă străin, mutând cu o timiditate criminală Ziua Europei în altă zi. Ne trebuie o autentică Zi a Europei. O sărbătoare în consens cu ea, nu în răspăr cu valorile europene. Nu o zi a „biruinței”, a comemorării eroilor și, implicit a glorificării războiului, ci Ziua Memoriei, Ziua Comemorării Victimelor acelui război, Ziua Păcii. Și Ziua Reconcilierii Naționale.

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE