Ilan Șor nu mai este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Legislatorii au aprobat, în cadrul ședinței de joi, 27 aprilie, proiectul privind demisia lui Șor din funcția de deputat și au declarat-o vacantă. Decizia a fost susținută de 56 de deputați.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEComunistul Vladimir Voronin s-a arătat preocupat de evoluția situației considerând că formațiunea pe care o reprezintă penalul Șor nu ar mai avea candidaturi demne să ocupe funcția de deputat în Parlament.
„Noi acuma scăpăm de o nevoie și dăm peste două deodată. Cine vine după Șor? Vitiuc… dar dosarul pe numele lui la ce etapă este? Ș-apoi dacă scăpăm de Vitiuc, cine vine? „Krasavița” Violeta Ivanov? Poate nu luăm nicio decizie și rămânem la 100 de deputați, pentru că aici e „tupik polnîi”. Hai răspunde?”, s-a adresat liderul comuniștilor Vladimir Voronin către președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate.
Aceasta, la rândul ei, a considerat că Voronin a făcut mai degrabă o constatare, iar președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a sugerat comunistului Voronin că anume el ar fi cauza acestei situații.
„Ce înseamnă „răspunde”? Cine i-a crescut și cine să răspundă…”, a remarcat Grosu, ceea ce a generat hohote de râs în sala plenului.
Demiterea lui Șor din funcția de deputat al Republicii Moldova survine în urma deciziei Curții de Apel Chișinău din 13 aprilie prin care fugarul Ilan Șor a fost recunoscut culpabil în dosarul „Frauda bancară”. El a fost condamnat la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de cinci ani. Totodată, potrivit deciziei, Ilan Șor urmează să restituie în bugetul statului peste 5,2 miliarde de lei.
Precizăm că Ilan Șor se ascunde de justiția moldovenească în Israel.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE