Scandalul de la CC ia amploare. Lupu merge în judecată, iar Vozian cere ajutorul oficialilor de rang înalt

811
0

Scandalul de la Curtea de Conturi (CC) ia amploare. După ce o șefă de direcție din cadrul instituției l-a acuzat pe fostul comunist și democrat, Marian Lupu, de „hărțuire sexuală”, ultimul se arată decis să se apere în instanță. În același timp, autoarea denunțului, Tatiana Vozian, a expediat o scrisoare deschisă tuturor oficialilor de rang înalt din R. Moldova și reprezentanților structurilor europene la Chișinău.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

„În lumina declarațiilor calomnioase ale angajatei Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), președintele instituției va acționa persoana în judecată pentru calomnie și defăimare a conducătorului CCRM și, implicit, a instituției per ansamblu. Decizia este condiționată de declarațiile menționate, care denigrează imaginea persoanei cu demnitate publică și aduc prejudiciu imaginii instituției și a întregului colectiv”, se indică în ultimul comunicat emis de CC.

Precizăm că scandalul la CC a izbucnit după ce șefa Direcției generale metodologie, planificare și raportare, Tatiana Vozian, a declarat că a fost sancționată disciplinar pentru că nu ar fi acceptat „avansurile sexuale” din partea președintelui CC, Marian Lupu, și că angajații instituției se iubesc „extraconjugal”, iar șeful le încurajează pornirile.

La rândul lor, reprezentanții instituției au calificat acuzațiile drept „calomnii și insinuări”, care erau „previzibile”  după sancționarea disciplinară a autoarei pentru „nerespectarea normelor de conduită”.

În ceea ce privește decizia șefului său de a o ataca în judecată pentru acuzațiile făcute, Vozian răspunde cu alte acuzații.

„Lupu folosește resursa administrativă și prin persoane terțe – tot colegi de ai mei de la Curte – într-o manieră familiară regimului de unde provine, cere mai multor angajați să semneze precum că prin faptul că vorbind deschis despre problemele și ilegalitățile de la Curtea de Conturi am prejudiciat grav imaginea instituției. Ia să vezi că Lupu prin ființa sa nu prejudiciază imaginea Curții de Conturi. Acestea sunt metodele folosite pentru a reduce la tăcere angajații Curții. Lupu este obișnuit să mintă opinia publică și să folosească resursa administrativă pentru a-și „apăra” poziția”, comentează Tatiana Vozian.

Mai mult, angajata a expediat o scrisoare deschisă pe numele președintei R. Moldova, Maia Sandu, președintei platformei deputatelor femei din R. Moldova, Doina Gherman, președintelui Parlamentului, Igor Grosu, procurorului general interimar, Ion Munteanu, prim-ministrului Dorin Recean, șefului Delegației UE în Republica Moldova, ambasadorul Jānis Mažeiks, și altor reprezentanți ai structurilor europene.

În scrisoare, Tatiana Vozian se arată „îngrijorată” în legătură cu  „practicile preluate dintr-un regim oligarhic și dictatorial din care provine actualul președinte al Curții de Conturi al Republicii Moldova, Marian Lupu, transferate și aplicate în activitatea Curții de Conturi, de hărțuire, amenințare, răfuială și fabricare de anchete interne împotriva unei femei angajate cu peste 13 ani de experiență de lucru în cadrul Curții de Conturi a Republicii Moldova, pentru că am îndrăznit să candidez la funcția de membru al Curții de Conturi, în ciuda voinței și indicației domnului Lupu de a-mi retrage candidatura din acest concurs”.

Subsemnata mai reamintește că Marian Lupu a fost numit la șefia Curții de Conturi prin decizia unui „Parlament capturat și condus de un partid oligarhic”.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE