„Suntem același popor și acasă este și în stânga, și în dreapta Prutului”

 Interviu cu caricaturistul Costel Pătrășcan

Pe 6 și 7 aprilie prodigiosul caricaturist brăilean Costel Pătrășcan a prezentat la Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hașdeu” și la Centrul Academic  Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău două spectacole de caricatură comentată însoțite de expoziții pentru publicul venit la aceste evenimente importante. De fiecare dată, alături de Costel Pătrășcan, au citit din epigramele lor epigramiștii Ion Diviza și Gheorghe Bâlici.  Manifestările culturale au fost moderate de Voicu Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătaru” din Vaslui. Invitat de onoare al celor două întâlniri cu spectatorii dornici de caricatură veritabilă și epigramă a fost Academicianul Mihai Cimpoi. După câteva zile de la plecarea „de acasă acasă”, i-am solicitat lui Costel Pătrășcan un interviu. 

Dragă prietene Costel Pătrășcan, evoluarea ta la Chișinău a fost, ca și în toată România, una de succes. Ai cucerit publicul și ai lăsat amintiri frumoase. La rândul tău, ai rămas cu anumite impresii, despre care te invit să ne vorbești la începutul acestui interviu.

– Am plecat pe o vreme urâtă, dar a fost singurul lucru neplăcut în aventura noastră. Am spus a noastră, fiindcă am plecat spre Chișinău cu un prieten vechi, Gelu Bichineț – directorul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătaru din Vaslui. La graniță, vameșii s-au amuzat când au văzut că în portbagajul mașinii aveam o expoziție de caricatură. Altădată, cu vreo 20 de ani în urmă, mi-au verificat fiecare desen, ca nu cumva să ascund ceva mesaje care puteau deranja regimul de atunci. Zâmbetele vameșilor au dovedit că suntem într-o altă epocă…

Pot spune că m-am simțit la Chișinău ca acasă, dar n-ar fi corect, fiindcă totul a fost mult mai bine decât atât. Cei de acasă, care au fost în Basarabia, știu că nu exagerez… Nici măcar cu limba vorbită n-am mai avut probleme, între timp moldovenii de peste Prut vorbesc, surprinzător pentru unii, tot limba română. Moldovenii sunt oameni generoși, primitori, calzi, așa cum la noi cu greu mai găsești. Am, de fiecare dată când vin aici, un sentiment de bucurie că mă întâlnesc cu România autentică. Tare îmi este teamă că toate aceste calități se vor pierde odată cu trecerea timpului, cu globalizarea pe care o tot trăim, când, deși dispar hotare, problemele vieții cotidiene ne fac tot mai solitari, mai dezbinați.

Mi-am făcut prieteni noi în Victoria Popa, Mariana Harjevschi, Elena Dabija, alți oameni cărora nu le-am reținut numele, dar care mi-au fost de mare folos în cele două zile. M-am simțit onorat de prezența domnului academician Mihai Cimpoi care a dat consistență evenimentului prin erudiția, cât și prin umorul de care dă dovadă. Domnul academician, nu greșesc dacă spun, a făcut parte din echipa noastră și țin să îi mulțumesc încă o dată.

Simbioza între caricatura ta, care de foarte multe ori are poantă epigramatică, și epigrama noastră, a epigramiștilor Ion Diviza și Gheorghe Bâlici, este una motivată? Te-ai simțit bine, în apele tale, alături de noi? Nu ți-am furat cumva din succesul pe care îl meriți, oriunde te-ai prezenta, pe deplin?

– Cred că ne-am completat, voi beneficiind de oralitate, eu beneficiind de vizual, dar având toți o  latură comună: umorul! Nu ascund că vă știam valoarea și că nu mă întovărășesc cu oricine :)))

Chiar dacă a părut un experiment spectacolul nostru, trebuie să recunosc, am fost încrezător de la început că vom face o treabă bună. N-ar fi corect să dau eu un calificativ prestației noastre, dar reacția publicului poate fi o dovadă obiectivă că nu ne-am făcut de râs, chiar dacă s-a râs mult…

Caricatura comentată, din care reușești să faci un adevărat spectacol, a fost ceva nou pentru publicul de la Chișinău. Mai încearcă să facă ceva asemănător cineva în România? Ne-ar interesa dacă este ideea ta originală sau te-ai inspirat de undeva, lucru care, de fapt, nu este deloc interzis?

– Formatul show-ului de caricatură comentată a venit în urma preocupării mele de a ieși dintre pereții atelierului și a transmite mesaje vesele, dar și care dau de gândit cât mai multor oameni, într-un mod interactiv. Este un format care-mi aparține integral, nu există în România și nu am cunoștință să-l facă altcineva în lume. Chiar  dacă pare o laudă, atunci când mi-am dat seama că pot face un spectacol din caricaturile mele, emoția m-a stăpânit multe luni, fiindcă am bănuit că poate fi un lucru care nu s-a mai făcut, că va avea impact, că propun un experiment, ceva nou. Teama că ar putea fi un eșec s-a spulberat după 5-6 luni, când am avut curaj să ies cu el în lume, când publicul mi-a dovedit că, într-adevăr, am făcut un lucru bun.

Caricaturistul Costel Pătrășcan este prezent la foarte multe festivaluri de umor din România. La Brăila, unde se organizează, de asemenea, astfel de evenimente nu ești invitat. Care ar fi motivul?

– La Brăila m-am ocupat de Salonul Internațional de Caricatură, cea mai importantă competiție de profil din România și una bine poziționată la nivel internațional. In urma unor dispute cu factorul politic, care-și subordonează și instituțiile de cultură spre a le împăna cu oameni de partid de slabă calitate, obedienți, slugarnici și fără legătură cu domeniul, am decis să închid o ușă pentru un proiect la care am muncit mult. M-am ocupat și de Festivalul de proză umoristică, timp de câteva ediții. In 2018, când sărbătoream centenarul unirii am ținut ca moldoveanul Gheorghe Bâlici să fie președintele juriului, ca mesaj de unitate.

Dacă politicul creează mari probleme în Republica Moldova, e cam la fel și în România, chiar dacă într-o altă formă. Slaba calitate a clasei politice care s-a instalat la putere ține țări, națiuni, din păcate, cu frâna trasă…

Muzeul Umorului din Brăila, gândit și organizat de tine, îți răpește, probabil, foarte mult timp. Cum se împacă totuși creația cu lucrul de administrare și organizare a unei instituții? Nu ai început să o faci pe șeful și să te complaci în funcția de „mai marele pe tot umorul din România”?

– Muzeul Umorului din Brăila se dorește a fi o instituție serioasă de cultură în care umorul să fie prezent în fel și chip: grafică, show-uri, carte, film, teatru etc.

Faptul că își are locul într-o clădire emblematică din Brăila, Palatul Culturii Brăilene – Lyra, clădire ce împlinește anul acesta 100 de ani și care nu aparține niciunei alte instituții aservite politic (instituții care sunt create doar pentru a da salarii mari unor oameni de partid și pentru a face evenimente în beneficiul partidului aflat la putere) mă face să fiu încrezător în acest proiect.

Da, îmi ia timp fiindcă aici sunt fondator, dar și portar, om bun la toate. Nu este muzeul lui Pătrășcan, este muzeul celor care produc umor și al celor care doresc să se bucure de tot ce este în el. Să nu îți închipui că aici confrații din breaslă dau năvală să ajute într-un fel sau altul. După cum bine știi, gesturile frumoase, pozitive sunt rare. Mai mult se entuziasmează colegii la o diplomă doar de participare sau premiu obținut în urma unei reciprocități amicale, decât la lucrurile consistente, făcute cu trudă …

Într-adevăr, dau o mare parte din timp acestui proiect, chiar dacă tocmai timpul este ceea ce-mi lipsește. Nu-mi revendic funcții în umorul românesc, funcțiile, cel mai adesea, neavând și o acoperire profesională, iar clasamentele, ca în orice domeniu care se adresează oamenilor, le face doar publicul, oamenii care îți apreciază sau nu realizarea artistică.

Ai participat la expoziții internaționale, ai organizat expoziții personale peste hotare. Iată că ai organizat și două expoziții la Chișinău, și două show-uri filmate de televiziunile noastre, vizionate, fie și parțial, de toată republica. Consideri că ai coborât ștacheta?

-Evident că nu am coborât ștacheta! Chiar evenimentele de la Chișinău au fost mai complexe, prin cadență și varietate. Totul a fost intens, presa a fost mult mai implicată ca în România, iar gazdele evenimentelor mi-au acordat suportul logistic într-un mod multilateral. Sesizez în întrebarea ta o punere în plan secund a climatului artistic și cultural de la Chișinău și vreau să spun răspicat că sunteți cel puțin la fel de buni și performanți ca și confrații din România. Afirm acest lucru pentru mult mai multe domenii culturale, în care se simte o școală trainică, muncă și enorm de mult talent. Și, pentru toate acestea, aveți toată prețuirea mea și a colegilor din țară. Totodată, este un moment bun să vă mulțumesc pentru cât ați trudit ca lucrurile să iasă bine în cele doua zile în Moldova…

Dorești să mai revii – întru unificarea spațiului cultural românesc de pe ambele maluri ale Prutului? Gazeta de Chișinău, în calitate de partener media, este gata, ca și săptămâna trecută, să-ți acorde susținerea necesară.

-Cum să revin, dacă n-am plecat? Suntem același popor și acasă este și în stânga și în dreapta Prutului. Bâlici, Diviza, Mihai Cimpoi se simt acasă în România, de ce la mine ar fi altfel?!

Cineva, un om cu simțul umorului, cum suntem noi, spunea că despre cel al cărui oaspete ai fost și despre casa lui nu ai dreptul să spui ceva de rău până nu te-ai îndepărtat măcar la vreo sută de pași. Pe urmă, cică, se poate… Fiind și noi, basarabenii, români, nu ne lipsesc metehnele. Sunt sigur că spiritul tău critic, chiar și în doar câteva zile, le-a sesizat. Poți să ne spui ceva la acest capitol?

– N-aș putea spune că în timpul scurt petrecut la Chișinău am văzut astfel de metehne, dar știu, din istoria noastră comună, că ne-am cam lăsat călcați de alții, dar și de ai noștri, că poate ne-am simți mai bine dacă am fi mai puțin obedienți  și am fi mai demni, și am lupta pentru bucățica noastră de libertate. Avem calitate umană și intelectuală, dar ne alegem prost conducătorii și avem, cred, complexele unei nații mici, iar lucrul acesta nu ne ajută. Poate la defecte, paradoxal, stă și bunătatea exagerată. De prea multe ori ne dăm haina de pe noi celor care nu o merită… Dar avem o mare calitate: simțul umorului!

 Fiecare pictor, aflându-se „peste hotare”, se întoarce acasă cu lucrări noi. Ți-am sugerat noi, moldovenii, careva subiecte pentru caricaturile tale viitoare sau ai și făcut deja vreo una?

– N-aș vrea să vă dau un răspuns acum, aș vrea să-l observi tu în viitoarele caricaturi!…

 În ciuda tuturor piedicilor care ți s-au pus și ți se mai pun, ești un om vesel, optimist, dăruiești voie bună și veselie? Cum reușești?

– Mă antrenez în fiecare zi! Suntem ceea ce moștenim genetic, ce învățăm și ce împrumutăm din mediul in care trăim. Cred că am avut părinți buni și-mi aleg cu atenție locul și oamenii lângă care stau…

 Îți mulțumesc pentru interviul acordat.

-Și eu îți mulțumesc, frate moldovean! Să ne revedem sănătoși și veseli și să facem lucruri bune pentru toți românii!

Interviu realizat de Gheorghe BÂLICI