Începe încorporarea în Armata Națională.  Atenție! „Nu există nicio tangență cu situația din regiune”

875
0
Foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Unitățile militare din țară urmează să fie completate cu până la 1 500 de recruți. Alți 10 tineri vor executa serviciul militar cu termen redus. În acest sens, Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Apărării, sarcina de încorporare în serviciul militar în termen și cu termen redus pentru perioada aprilie-iulie 2023.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Autoritățile atrag atenția cetățenilor că procedura este una ordinară, elaborată în conformitate cu prevederile legale și constituționale cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei.

„Încorporarea cetățenilor  în serviciului militar în termen se efectuează în fiecare an de două ori pe an – în perioada aprilie-iulie și concomitent octombrie–ianuarie.  Aceasta fiind o activitate ordinară desfășurată de Armata Națională, care nu este legată nici într-un fel de actuala situație de securitate din regiune, așa cum se dezinformează de către unele surse”, a menționat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

„Rog, domnule ministru,  să comunicați deschis. În caz contrar, „patrioții” își fac griji”, a subliniat premierul Recean, referindu-se la manipulările din unele surse media care leagă procesul de recrutare cu situație de securitate din regiune, încercând, în acest fel, să inducă panică și nesiguranță în societate.

De menționat că procesul de încorporare a cetățenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus se efectuează pe etape, conform graficului elaborat și aprobat de către Ministerul Apărării.  Recruții urmează să fie examinați medical de către comisiile medico-militare de pe lângă organele administrativ-militare, în modul prevăzut de legislație.

Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE