Paul Goma, omul și scriitorul

Pe 28 și 29 martie curent Muzeul Național al Literaturii Române a organizat câteva evenimente de comemorare a scriitorului Paul Goma la trei ani de la trecerea în eternitate. Astfel, în prima zi, pe 28 martie, în incinta Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Orhei a fost vernisată expoziția „Paul Goma, omul și scriitorul”. Expoziția conține o galerie de planșe tematice cuprinzând un scurt istoric, repere biobibliografice, fotografii, documente, materiale din mass media etc., privitoare la destinul politic și literar al celui care, prin atitudinea și prin scrierile sale într-o epocă bântuită de totalitarism, ne-a dus faima pe toate meridianele lumii. Planșele au intrat în colecțiile muzeului din Chișinău în formă de donație din partea Muzeului Național al Literaturii Române din București, în persoana domnului director general Ioan Cristescu și a doamnei Mariana Sipoș, prietena familiei Goma. Expoziția va putea fi vizitată până pe 11 aprilie curent.

Tot în această zi, în Sala de festivități a Liceului „Onisifor Ghibu” din Orhei, a avut loc o serată omagială, prezentată de elevii din clasele superioare, urmată de lansarea cărții „Paul Goma și Europa Liberă”, volumul I, Chișinău, editura Arc, 2022, elaborată de dr. habil. în științe istorice Sergiu Musteață.

A doua zi, pe 29 martie, în Sala galbenă a MNLR, a avut loc a doua lansare a cărții „Paul Goma și Europa Liberă”. Evenimentele comemorative au fost moderate de doamna Maria Șleahtițchi, director general al MNLR.

Prezentăm în rândurile ce urmează o cronică lapidară la volumul „Paul Goma și Europa Liberă”, semnată de scriitoarea și muzeografa Veronica Boldișor. 

Cartea elaborată de istoricul Sergiu Musteață este extrem de utilă, atât pentru istorici și filologi, cât și pentru toți cei interesați de personalitatea titanicului Paul Goma. Utilă pentru că aduce în prim-plan documente revelatoare, care vorbesc prin ele însele despre anvergura, despre dimensiunea marelui disident, despre fațete mai puțin cunoscute și mai puțin discutate ale acestuia. Sergiu Musteață a efectuat o muncă uriașă, extrem de meticuloasă, a făcut un efort nu doar intelectual, ci și fizic, înțeles mai cu seamă de acei care au lucrat, în virtutea meseriei, cu maldăre de documente de arhivă, examinându-le, sistematizându-le, interpretându-le. Istoricul a avut accesul, dar și oportunitatea de a lucra cu documente din Arhiva Hoover a „Europei Libere”, care se păstrează, în mare parte, în orașul Stanford din Statele Unite ale Americii.

Lectura documentelor inserate în volum m-a dus cu gândul la una din fațetele lui Paul Goma, despre care se vorbește mai puțin și anume cea de mare creștin. Mi-am zis că doar un mare creștin este în stare să-și sacrifice viața personală în măsura în care a făcut-o Paul Goma, din dragoste pentru semeni, pentru poporul lui vitregit. Ridicându-se împotriva comunismului din România postbelică, el a fost conștient că nu va mai avea pace și liniște toată viața și, totuși, a făcut-o, constant și perseverent! A combătut o viață întreagă un sistem opresor, unul de import în țara lui – sistemul comunist – care a umplut de jale România lui dragă, România lui creștină. În această ordine de idei, iată ce spune Paul Goma în emisiunea „Europei Libere” din 11 februarie 1981 (citez din volumul „Paul Goma și Europa Liberă”, pagina 378): „ Acum trei ani, când am plecat din România, ministrul adjunct de interne de la București m-a amenințat că, dacă nu stau liniștit, mâna revoluției, care e foarte lungă, mă va lovi oriunde m-a găsi”.

Într-adevăr, mâna poliției secrete a sistemului comunist era lungă! Și, pentru că Paul Goma nu s-a liniștit, n-a acceptat să stea confortabil în jilț, apărat de sistemul democratic din țara care l-a adăpostit, mâna lungă a Securității de la București i-a organizat mai multe atentate, iar sabia lui Damocles a atârnat fără încetare deasupra capului scriitorului și a familiei sale.

În cartea elaborată de istoricul Sergiu Musteață m-au impresionat în mod deosebit emisiunile „Europei Libere” de la finele anului 1981 și începutul anului 1982, în care Paul Goma  a citit fragmente din cartea Patimile după Pitești (titlul francez Les Chiens de mort), roman comentat și dezbătut pe larg în timpul emisiunilor. Citez de la pagina 388: Vreme îndelungată, ecoul ororilor comise în închisoarea românească de la Pitești a putut fi înăbușit. Această închisoare era rezervată așa-zisei „reeducări” a tinerilor, în speță studenți, care rezistau noului regim. Deținuții erau obligați să se tortureze unii pe alții până la demență. Astfel, victimă și călău se regăseau și nu se mai puteau deosebi prin răul făcut și primit. (…) În postfața la romanul lui Paul Goma, Virgil Ierunca analizează o stranie coincidență: în afară de România, doar o singură țară comunistă a experimentat tortura ca metodă de dislocare psihică – China – unde o experiență asemănătoare a fost întreruptă în același an: 1952. Plecând de la mărturisirile supraviețuitorilor, Paul Goma a scris o carte veridică, o carte care ne aduce până în străfundurile intolerabilului.

Citind varianta scrisă a emisiunilor „Europei Libere” dedicate acestui subiect delirant, incredibil, am avut mai multe tresăriri, pentru că gândul m-a dus la „străfundurile intolerabilului”, la violențele, barbariile, crimele abominabile de astăzi, care se produc în chiar vecinătatea noastră și în care sunt implicați alți actori politici, dar cu aceeași mentalitate de călău ca a celor de odinioară. Fără să vreau, am făcut și niște asocieri: Vladimir Putin, criminalul din Rusia de azi versus Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg), torționarul României anilor `40-`50, Alexandr Lukașenko, liderul autocrat al Belarusului de azi versus Nicolae Ceaușescu, liderul autocrat al României de ieri… Alte măști, aceeași față!

Lecturând în cartea „Paul Goma și Europa Liberă” filele despre incredibila, halucinanta inventivitate în rău a torționarilor de la Pitești, m-am întrebat, dar nu am găsit un răspuns: cum s-a putut întâmpla ca civilizația homo sapiens, după o experiență de milenii, să fie zguduită, în secolele XX și, iată, XXI, de crime inimaginabile, de crime împotriva umanității? De ce violența nu poate fi oprită nici de literatură, nici de muzică, nici de cinematografie, nici de celelalte arte? De ce oare frumusețea nu ne mântuie, așa cum prorocise Dostoievski? Nici dragostea, nici compasiunea, nici solidaritatea umană?

Recomand spre lectură, cu toată căldura, cartea elaborată de Sergiu Musteață. Sunt sigură că și domniile voastre, dragi cititori ai „Gazetei de Chișinău”, lecturând-o, vă veți pune întrebări și veți căuta răspunsuri. Or, și acesta este unul din rosturile cărții: să ne provoace.

Dacă polonezii îl au pe Lech Wałęsa, cehii – pe Václav Havel, rușii – pe Alexandr Soljenițân, noi îl avem pe Paul Goma. Integru și inflexibil în fața minciunii, a minciunii de orice coloratură. O confirmare neîndoioasă a acestei constatări e și cartea lui Sergiu Mustață „Paul Goma și Europa Liberă”.

Veronica BOLDIȘOR, Muzeul Național al Literaturii Române