Jorge Muñoz – poetul îndrăgostit de România

521
0

 „M-am născut pe data de 17 iunie 1948 în districtul Higuito de Desamparados, provincia San José, capitala Costa Ricăi. Am simțit magnetismul lecturii încă din fragedă copilărie, în special mă interesau cărțile de aventuri, revistele cu articole publicate despre Tarzan, Superman și, mai târziu, romanele autorilor de renume internațional, cum ar fi Tolstoi, Dostoievski, Maxence Van der Meersch, precum și românul Constantin Virgil Gheorghiu… De profesiune sunt economist, funcționar la Ministerul de Economie, Industrie și Comerț. Cu toate acestea, dețin un număr imens de poeme, deocamdată nepublicate într-un volum aparte, așteptând un moment favorabil pentru a le da publicității. Locuiesc acolo unde m-am născut, într-o comună înconjurată de mulți munți și cu mult aer proaspăt. În anul 1975, în baza unei burse de studii, am avut posibilitatea să călătoresc în România. Aici am studiat, pe parcursul primului an de învățământ, în orașul Cluj Napoca. Mai apoi, până în anul 1982, mi-am continuat cariera universitară la București. După asta m-am reîntors în Costa Rica…”

Bun găsit, vă zic de la mare distanță, știind că locuiți în Costa Rica, iar posibilitatea de a vă contacta nu poate fi alta decât, deocamdată, cea facilitată de Internet. Cât e de bogată, în sens spiritual, o țară care se identifică oarecum cu ideea de „bogăție”?

Jorge Muñoz: Bună întrebare mi-ai pus, prietene, în paralel cu acest salut trimis peste ocean. Într-adevăr, așa cum am specificat și mai sus, m-am născut și locuiesc permanent în Costa Rica, exceptând perioada anilor 1975-1982, timp în care m-am aflat la studii în România, patria lui Eminescu, Enescu și Blaga, ca să numesc doar pe câțiva dintre autorii nemuritori, așa cum îmi zicea cândva prietenul Constantin Virgil Gheorghiu. Posibilitățile de a reveni pe meleagurile acelea sunt diverse și reale. Visul de a participa la anumite întâlniri literare, în special poetice, mă urmărește mereu și îl port cu plăcere în inimă. Pe de altă parte, resursele materiale nu-mi permit deplasarea și mă fac să amân dorința sinceră de a mă reîntâlni cu anumite persoane pe care le iubesc, fie că acestea se află în Spania, România sau în alte colțuri ale lumii. Pentru moment, Internetul constituie rețeaua accesibilă care face posibilă o asemenea apropiere.
Toponimul Costa Rica semnifică mai mult bogăția naturală, compusă din lanțuri de munți, parcuri naturale și vulcani. Asta e în parte bogăția patriei mele, la care se adaugă sistemul democratic în care trăim, gradul înalt de școlarizare printre populație și faptul că suntem o țară fără armată. Denumirea propriu-zisă ne-a dat-o Cristóbal Colón (Cristofor Columb), atunci când a trecut prin Puerto Limón, în a patra sa călătorie prin America Latină. El a descoperit aici imense bogății naturale, mai ales aur… Costa Rica se identifică cu simbolul unei țări iubitoare de pace și armonie între popoare. Dovadă poate servi faptul că Oscar Arias, președintele de odinioară al țării, a primit Premiul Nobel pentru Pace în timpul primului său mandat.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Care v-a fost traiectoria vieții din moment ce ați făcut o „staționare” de scurtă durată în România?

J.M.: Înțeleg ce vreți să spuneți: vă interesează cum a decurs viața mea în țara dumneavoastră din momentul când am ajuns acolo. Adevărul e că toți cei șase ani trăiți în România mi-au marcat viața pentru totdeauna. Să luăm în calcul faptul că, pe atunci, am fost un simplu student într-o țară cu un sistem socialist. În ce mă privește, ca student, nu am avut probleme vădite. M-a surprins mereu ospitalitatea oamenilor simpli, care manifestau o mare stimă pentru noi, cei veniți la studii. Aș putea să vă vorbesc la infinit pe această temă, însă am să mă limitez doar la un caz exemplificator. În primul an de studii, aflându-mă în municipiul Cluj Napoca, am aflat că un nepot de-al meu mă aștepta pe ospețe la București. Doamna Moisescu, responsabilă pe atunci la Departamentul Imigrație, nu s-a opus plecării mele și chiar m-a susținut în ideea de a întreprinde această călătorie. Am procurat un bilet și dus am fost… După două zile, când am revenit acasă în toiul nopții, m-am simțit complet rătăcit, fiindcă toate orașele, drept consecință oribilă a sistemului aflat la putere pe atunci, nu erau luminate și păreau identice, complet cenușii la culoare. Știam că locuiesc în Complexul comunal Hașdeu, nr. 15, dar nu aveam idee cum să mă descurc. În acel moment critic, de mine s-a apropiat o doamnă și m-a întrebat ce mi s-a întâmplat. Răspunsul a fost penibil, însă destul de sincer: „M-am rătăcit și mi-e foame!..”. Doamna a reacționat imediat la cuvintele mele și a chemat pe cineva de alături, zicând: „Stela, vino încoace, du-te și cumpără ceva pentru dânsul. Nu ai auzit că-i este foame?..”. Și atunci, fata aceea s-a dus și mi-a cumpărat pâine și sarmale. După ce mi-am astâmpărat foamea, fata s-a urcat împreună cu mine în tramvaiul nr. 9 și mi-a arătat stația unde trebuia să cobor. Mai mult ca atât, m-a invitat în vizită și a fost foarte bună cu mine.

Ziceți-mi careva impresii despre țara noastră balcanică. Ce anume v-a sensibilizat într-atât încât ați scris excelentul poem intitulat România, pe care l-am descoperit, așa cum v-am descoperit și pe dumneavoastră, în Forul poetic „Poesia Pura”, publicat de rând cu alte poeme valoroase semnate de autori cu nume de rezonanță: Rosa Buk (Argentina), Dolors Alberola (Spania), Vicente Martin (Spania), Carlos Guerrero (Mexic), ca să numesc doar pe câțiva, mai cunoscuți, dintre cei peste 9000 de poeți care alcătuiesc lista lungă a celui mai important centru de poezie spaniolă și lusitană pe Internet.

J.M.: În primul rând, trebuie să subliniez din nou că m-au impresionat enorm calitățile umane ale românilor, latini ca și mine și cu o sensibilitate aparte față de lumea înconjurătoare. M-a atras în special generozitatea românului de rând, pe care, în ce mă privește, am compensat-o cu simpatia mea pentru el. Am avut adevărați prieteni la facultate. Pe pământ românesc am cunoscut ce înseamnă dragostea. Pe prima mea iubită am întâlnit-o la Cluj Napoca. Era de origine maghiară și mi-a cucerit inima. Dacă nu erau dificultățile politice impuse de regimul Ceaușescu, poate că anume ea avea să-mi fie prietenă de viață. Așa m-am îndrăgostit și de literatura română. Îi simt aproape de suflet pe poeții romantici români, pe compozitorul Enescu, pe naistul și interpretul de muzică populară Gheorghe Zamfir. Ai numit d-ta pe unii din marii poeți ai zilei de azi care colaborează la Forul poetic „Poesia Pura”. Spre deosebire de ei, eu mă consider un simplu entuziast, un „amant” al poeziei.

Cu acordul D-voastră, voi da publicității poemul „România” în varianta sa bilingvă, curios fiind să vă aflu părerea vizavi de traducere. Nu vreau să greșesc, însă am certitudinea că, scriind respectivul poem, ați gândit în limba noastră. Este adevărat?

J.M.: Desigur, poți să publici poemul „România”. Chiar sunt curios să-l citesc în varianta română. Nu pot să afirm că l-am scris gândind în românește. Nu posed la perfecție limba română. Prin acest poem încercasem doar să reanimez o stare de spirit pe care am trăit-o cândva și să exprim astfel dragostea față de România, profundul sentiment ce-l simt mereu față de această țară frumoasă și îndepărtată, produsul unei viziuni rurale, campestre. Adevărul e că nu cunosc prea bine lirica lui Blaga, dar, în schimb, sunt familiarizat cu operele literare de respirație mistică semnate de Constantin Virgil Gheorghiu, spre exemplu „Ora douăzeci și cinci” sau „A doua șansă”.

Pe când o nouă vizită în România, țara căreia observ că îi duceți dorul, pe când o nouă poezie dedicată ei?

J.M: Deși îmi doresc foarte mult acest lucru, cum am zis și mai sus, nu dispun de resursele materiale necesare unei asemenea călătorii. De altfel, viața mea familială nu mai e cea de cândva. Sunt divorțat, dar mă aflu în relații bune cu fosta mea soție de origine română și îmi iubesc mult feciorul. Acuma sunt îndurerat. De curând a murit ex-socrul și aș dori enorm să fac o vizită la București, Cluj Napoca, Brașov sau Timișoara, să pot revedea Moldova și să retrăiesc momentele de vis în a doua mea patrie – ROMÂNIA.

Pentru conformitate: Andrei LANGA, cercetător științific superior, MNLR

RUMANIA

País lejano donde dejé restos de juventud,
a ti te invoco ahora en mis silencios viejos.
A ti dulce fetiţa de ojos verdes y cabellos rubios.
¿Cuanto quisiera poder morder tu mirada azucarada
cómo panecillos en tus muslos blanquísimos?
Te recuerdo fértil Rumania de Eminescu.
Te evoco vetusta ţara de Brancuşi.
El sueño perpetuo de conocer
la historia de Moldavia y de Virgil Gheorghiu,
Y la hora veinticinco que nunca llego.

Te invoco Judith en los campos floridos de Transilvania,
en la música de Enescu y las rapsodias rumanas,
en los besos ardientes y sensación de flotar
en un amor particularmente sutil y bello.

Vives en mí, Cluj Napoca ţarănească
con vestidos campesinos y ţuica de ciruelas
en el teatro del absurdo de Eugéne Ionesco.

En mis memorias, de hijo agradecido
scumpă ţară româneasă, te recuerdo.
Por mi hijo que lleva la sangre de Mihai Viteazul
y que por tal razón, he de amarte, mientras viva.

ROMÂNIA

Patrie îndepărtată,
acolo unde am lăsat urmele tinereții,
pe tine te evoc acum în tăcerile bătrâneților mele.
De tine îmi amintesc mereu,
fetiță dulce cu ochi verzi și plete de culoare aprinsă.
Cât aș fi vrut să pot mușca din privirea ta zaharisită,
din carnea ta albă de chiflă aburindă!
Îmi stai în memorie, Românie fertilă a lui Eminescu.
Te evoc în gând, veche țară a lui Brâncuși.
Perpetuu vis de a cunoaște Istoria Moldovei,
destinul lui Virgil Gheorghiu şi „Ora douăzeci și cinci”
care niciodată nu a mai sunat.
Îți invoc numele, Judith,
fată din câmpurile înflorite ale Transilvaniei,
în muzica lui Enescu și în rapsodiile române,
în sărutările aprinse și senzația de plutire
pe aripile unei iubiri subtile în mod particular și frumoase.
Trăiești în mine, Cluj Napoca,
oraș cu țărani îmbrăcați în veșmintele lor de acasă
și țuica de cireșe cinstită în teatrul absurdului de Eugen Ionesco.
Scumpă Țară românească,
rămâi mereu în amintirile mele de fiu recunoscător.
Prin vinele fiului meu curge sângele lui Mihai Viteazul
și din simpla această rațiune continui să te iubesc atât cât exiști.

(traducere din limba spaniolă de Andrei Langa)

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE