Desemnarea ex-ministrului Culturii al R. Moldova, unul din cei mai apropiați oameni ai oligarhului Vladimir Plahotniuc, Monica Babuc, în funcția de director al Institutului Cultural Român (ICR) „Mihai Eminescu” de la Chișinău a bulversat opinia publică ce consideră că prin numirea acesteia Bucureștiul a făcut un mare deserviciu Chișinăului. Mai multe personalități, Vasile Șoimaru, Gheorghe Erizanu, Vitalie Ciobanu, Natan Garștea, din diverse domenii de activitate, și-au exprimat dezacordul față de această numire.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINEVasile Șoimaru, deputat în primul Parlament al R. Moldova, unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă, în prezent deputat PAS în legislativul de la Chișinău, într-o postare pe pagina sa de socializare, susține că Plahotniuc de la distanță, din ascunziș, își promovează cadrele dedicate lui cu „trup și suflet”.
„Bucureștiul socialist, inclusiv socialiștii din rândul liberalilor, ne tot bombardează cu cadre roșii din rândul „omănașilor verzi”, după ce și-au bătut joc, în ultimii 30 de ani, de cei 158 de mii de eroi români, care continuă să zacă în râpile de cretă de la Cotul Donului și în cele de lut de pe malul drept al Volgăi, la sud de Volgograd, și din Stepa Calmucă, excluzându-i pe cei 1600, sau 1%,, care și-au găsit locul de veci în Cimitirul din Rossoșka-Volgograd, inaugurat abia în 2015, după 73 de ani de la Bătălia Stalingradului…”, scrie deputatul pe Facebook.
Deputatul Șoimaru mai spune că are o doză bună de încredere că actuala conducere a R. Moldova nu va colabora cu oamenii lui Plahotniuc din ICR.
„De aceea mă întreb cui, în R. Moldova, folosește această politică de cadre roșii parașutate de la … KISELEFF street???…Ei, socialiștii de pe Dâmbovița, în frunte cu al lor Ivan Ilici, au întârziat, cu bună știință, fără a sta mult pe gânduri …Unirea celor două state românești, cu mai bine de trei decenii! Și tot ei, socialiștii de pe Dâmbovița, vor întinde-o așa încă vreo trei decenii? Doamne ferește de acest românism și unionism promovat de românii lui Ivan Ilici!…”
Vasile Șoimaru mai scrie că: „De când a apărut Institutul Cultural Român la Chișinău s-au cheltuit în dodie sute de milioane de roni (care dispar ca în nisip!) fără vreun control riguros al Statului Român, activitatea ICR-ului fiind acoperită de așa-zisa activitate diplomatică…”
Șoimaru recomandă să se vadă cazul „fostului ICR-ist, V. Matei – diplomatul a trecut cu femeia sa într-un apartament de pe str. Eminescu, plătit de statul român, propriul apartament, din vecinătatea lui Voronin înstrănându-l la prețuri astronomice încât să-i ajungă să-și ridice la București un pălățel pentru care poate fi invidiat și de Gigi Becali…”
Deputatul Șoimaru mai crede că Monica Babuc, noua directoare a ICR de la Chișinău, „nici nu bănuiește unde va ateriza după definitivarea cu succes a reformei justiției în R. Moldova… Ea fiind implicată până peste urechi, alături de Plahotniuc, Filip și Candu, în așa-zisă reformă a administrației centrale dorită de Plaha-Candu pentru promovarea cu succes a Proiectului secolului XXI-ARENA – Chișinău, la Stăuceni, ea, fiind atunci numită ministru al Ministerului Cultură, Educație, Știință, Sport, pentru că era o problemă, cine altul/alta va risca să semneze, din partea Executivului, acea uriașă spălătură de zeci de milioane de USD…”
„Dragi prieteni din România, ca să simțiți pe deplin ce înseamnă această numire pentru locuitorii Republicii Moldova, din punctul de vedere al imaginii, cred că ar trebui să facem următoarele: să creăm la București un Institut Cultural Basarabean, și să o numim șefă acolo pe doamna Viorica Dăncilă (fără a trage careva analogii între capacitățile intelectuale sau personale ale doamnelor, doar la imagine mă refer). Sau pe doamna Firea, poate.
E din aceeași ordine de idei ca și acordarea de către Iohannis a ordinului național lui Marian Lupu. Care făcea parte din aceeași gașcă, care zicea că vorbește limba moldovenească și care, probabil, la fel ca și doamna Babuc, are merite deosebite față de România. Sau unele persoane din România. Cam așa…”, a scris economistul Natan Garștea pe pagina sa de socializare.
Potrivit libertatea.ro, candidatura politicianei, Monicăi Babuc a fost propusă de președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman, și a fost aprobată de Ministerul Culturii, dar și de Ministerul Afacerilor Externe din România.
Unele surse din mass-media informează că Monica Babuc a fost propusă de PSD din România. În cadrul şedinţei comisiilor pentru cultură și politică externă din Senatul României, Monica Babuc a primit 13 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă”.
Mai multe surse din ICR au declarat pentru Libertatea că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis MAE român un mesaj în care își exprimă rezervele cu privire la propunerea Monicăi Babuc pentru șefia ICR Chișinău.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE