„Acum, peste treizeci de ani de la război, istoria nu cred că se poate repeta, pentru că avem scutul ucrainean”

767
0

Pe 2 martie la Chișinău se adună eroii care au luptat în anul 1992, pentru a cinsti memoria celorlalți eroi, căzuți în acel an pentru independența și integritatea Republicii Moldova. Cei care se adună în Piața Marii Adunări Naționale vin din toată republica și consideră o datorie sfântă faptul de a te afla în această zi în rândul celor care, și peste 31 de ani, sunt conștiința trează și neclintită a neamului. După depunerea de flori de la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, aceștia se încolonează și pornesc în marș spre monumentul Maica Îndurerată, din cadrul Memorialului zidit în perioada sovietică, unde are loc mitingul de comemorare. Timp de aproximativ o oră, în sunetele fanfarei guvernamentale, participanții la război, relativ tineri sau mai în vârstă, pășesc spre locul unde sunt încrustate numele celor care au plecat în veșnicie, loc unde, cu mai puțin noroc, putea fi scris și numele fiecăruia dintre ei…

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

 Primii participanți la război cu care încerc să intru în discuție, cam zgârciți la vorbă, îmi spun că au venit de la Cahul. S-au sculat pe la trei de noapte, pe la patru au pornit și iată că, stând în grădina publică pe o bancă, „vine cineva de la presă ca să-i descoase”. Doi dintre ei, Manole și Vasile, cad de acord să discute cu mine și îmi spun că au luptat la Cocieri. „La început nu prea erau arme și, când plecam pe pozițiile de luptă, luam automatul altcuiva pe care îl înapoiam la întoarcere. Pe urmă, avea fiecare automatul său înregistrat, așa cum se cuvine la război”, afirmă Manole. „Aveam vreo 22 de ani când a trebuit să-mi las casa și masa și să plec la luptă. De atunci au trecut mai mult de trei decenii, dar situația de acum e la fel de tulbure, dacă nu chiar mai complicată. Am în vedere războiul din Ucraina care a trecut de un an și încă nu i se vede capătul”, îmi spune Vasile.

Colonelul Andrei Vicolaș, pe care îl cunosc de vreo douăzeci de ani, poate și datorită acestui fapt, este mai deschis pentru dialog și îmi povestește că, după serviciul militar la ruși, a venit și s-a angajat la Ministerul Apărării. „ Disciplina și ordinea a fost introdusă pe platourile de luptă de către militarii profesioniști. Se lupta la propriu cu armata a paisprezecea rusească, așa că au fost și momente foarte complicate pe care le-am depășit datorită mobilizării noastre… Acum, peste treizeci de ani de la război, istoria nu cred că se poate repeta, pentru că avem scutul ucrainean, iar Transnistria, văzând ce se întâmplă în Ucraina, vrea pace și nu este interesată de o nouă escaladare a conflictului”, susține Andrei Vicolaș.

Mai departe, atenția îmi este atrasă de un grup de combatanți, bine dispuși, pe care îi întreb ce părere au despre participarea la mitingurile de protest, organizate de cei din partidul Șor și de toată coloana a cincea din R. Moldova, a unor participanți la război. Aceștia mă asigură că cei care participă la mitingurile de protest, care „au drept scop destabilizarea și introducerea haosului în R. Moldova”, inclusiv combatanții, sunt bine plătiți. „Plățile pentru o zi de participare la proteste s-au dublat sau chiar s-au triplat, ajungând la cinci, șase sute de lei pentru o persoană. Este drept că și sărăcia e mare, dar să te vinzi așa și să uiți că nici alții nu o duc mai bine, cred că e o adevărată trădare”, susține unul dintre ei.

Între timp, are loc încolonarea pentru marș și participanții la eveniment pornesc spre monumentul Maica Îndurerată din cadrul Memorialului construit în perioada sovietică. Ajung, bineînțeles, înaintea participanților la marș, pentru a mai putea discuta cu unii dintre participanții la război, dar aici o întâlnesc, mai întâi, pe fosta profesoara de franceză la școala nr. 19 din Tighina, Eugenia Șeremet.

Destinul tragic al acestei femei care și-a pierdut soțul la Tighina ar încăpea, poate, într-o carte, dar, pentru spațiul nostru restrâns, redau următoarele. „Soțul meu era director de școală sportivă și când s-a început războiul la Tighina n-a stat cu mâinile în sân. A participat la lupte și a fost printre organizatorii rezistenței. Pe 21 iunie 1992, fiind urmărit, a fost capturat de separatiști, maltratat și schingiuit, răstignit pe un copac în fața statului-major al criminalului Costenco. După război, l-am căutat trei luni, până l-am găsit într-o groapă comună”, îmi povestește cu lacrimi în ochi profesoara.

Anatolie Haric, fost ofițer de poliție în sectorul Botanica, este de părerea că situația actuală din Ucraina este „cu mult mai grea” față de cea din R. Moldova în anul 1992. „Rusia își apără interesele sale și cu aceasta am spus tot”, menționează Anatolie. Despre participanții la mitingurile șoriste Anatolie adaugă că doar îi compătimește și nu-i invidiază.

Andrei, ultimul dintre interlocutorii mei, este la pensie și a făcut parte din poliția cu destinație specială, care a luptat la Tighina, unde a fost rănit. A luptat, în perioada sovietică, și în Carabah, și în Gruzia, tot niște „operațiuni speciale” ca cea din Ucraina de astăzi. Participantul la război îmi vorbește despre atitudinea unor funcționari care se stropșesc la combatanți cu „nu te-am trimis eu la război; ce ai căutat acolo?” „Vrem numai pace! Noi ne-am făcut datoria și, mai departe, să ne păzească Dumnezeu pe toți de urgia războiului…”, spune Andrei. De la acest om trecut prin multe încercări ale vieții aflu că cel mai de neînvins soldat este cel care „și-a pierdut în război familia, a rămas fără casă, dar nu și-a pierdut speranța și luptă pentru Patrie”.

La mitingul de comemorare de lângă monumentul Maica Îndurerată, care nu a durat mult timp, fiind urmat de depunerea de flori, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a menționat: „De Ziua Memoriei și Recunoștinței, îi cinstim pe cei care au luptat pentru apărarea independenței țării noastre. Pe cei care și-au sacrificat tinerețea, sănătatea și viața pentru a apăra integritatea Republicii Moldova, într-un război nedrept și inegal cu armata rusă și cu trupele de mercenari.

Nu vrem ca războiul să se repete în casa noastră. De aceea, trebuie să ne cunoaștem istoria, să reținem lecțiile ei, să păstrăm capacitatea de a judeca clar. Libertatea noastră este prețioasă – ea merită și trebuie apărată. Doar în libertate, viața omului este protejată.

Oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului au aceleași năzuințe și pot trăi în armonie. Trebuie să lucrăm împreună ca să construim, în Moldova, o societate bazată pe libertate și pe respect reciproc. O societate în care oameni diferiți trăiesc liber și pașnic, așa cum doresc”.

După terminarea mitingului, conducătorii R. Moldova nu au mai plecat rapid „la treburi de neamânat”, cum procedau conducerile anterioare comunisto-socialiste, ci au așteptat să depună toată lumea flori. Cei care au dorit să le strângă mâna le-au strâns-o cu plăcere. Șirul de oameni care se bucurau de această ocazie rară nu se mai termina, iar gărzile de corp rămăseseră pentru un anumit timp fără lucru.

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE