Solidaritate în Parlamentul de la Chișinău. Aleșii poporului au anunțat că fac donații comune pentru sinistrații din Turcia și Siria, care au avut de suferit în urma dezastruosului seism de acum zece zile.
Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.
SUSȚINE„Știm cu toții marea tragedie care s-a abătut asupra Turciei și Siriei. Ultimele cifre arata ca sunt peste 40 de mii de morți și distrugeri colosale, de miliarde…Ministerul Finanțelor a deschis un cont de colectare a mijloacelor bănești sub formă de donații pentru susținerea poporului turc”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În acest context, vicepreședintele Legislativului, Mihai Popșoi, a comunicat că deputații fracțiunii PAS au convenit să doneze salariul lor pentru o zi. La rândul lor, comuniștii și socialiștii au declarat că vor dona salariul de deputat pentru trei zile și au îndemnat cetățenii să le urmeze exemplul.
Precizăm că, imediat după producerea dezastruosului seism, 55 de salvatori moldoveni au plecat în zona cataclismului pentru a participa la misiunea de descarcerare a victimelor de sub dărâmături.
„Vreau să mă folosesc de ocazie și, în numele Parlamentului, să mulțumesc mult pentru atitudinea lor și implicare. Le exprimăm recunoștință. Le mulțumim pentru dăruirea lor și îi așteptăm sănătoși acasă”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.
SUSȚINE