Ministrul Alaiba s-a luat de condica de reclamații pe care vrea să o „arunce la gunoi”: „O moștenire sovietică”

980
0

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, s-a luat de condica de reclamații, obligatorie pentru toate instituțiile care deservesc consumatori, pe care o consideră din categoria legilor „aiurea”  sau o „altă moștenire sovietică pe care încă nu am aruncat-o la gunoi”.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Alaiba anunță pe pagina sa de socializare că, în scurt timp, condica de reclamație ar putea să dispară.

„O să eliminăm „Книга жалоб” (registrul de reclamații) în următorul pachet de legi pe care îl pregătim.  Kniga jalob este o moștenire sovietică, de pe timpurile când nu era nici internet și nici petițiile nu erau încurajate. Acum, acest registru este o simplă formalitate, util doar pentru un inspector care vrea să te hărțuiască și să stoarcă mită din tine. Kniga jalob nu aduce nici o plus-valoare protecției consumatorului. Acum avem sistem de petiționare, inclusiv electronică. În loc să scrii o reclamație într-un registru semi-mort ținut de companie, ai mai mari șanse să fii auzit dacă scrii direct la o instituție a statului. În Europa așa practică învechită nu vezi”, consideră ministrul Alaiba.

Ministrul Economiei mai consideră că nu este responsabilitatea antreprenorului să ducă evidența plângerilor consumatorilor, pentru asta există instituții ale statului care trebuie să o ducă, „dacă au nevoie de ea”.

Inițiativa ministrului Alaiba a generat opinii diferite referitoare la necesitatea sau inutilitatea acestor registre de reclamații. În timp ce unii susțin această pornire, alții s-au lansat în critici, ba mai mult: unii susțin că doar grație condicii de reclamații au reușit să se facă auziți.

„Eu am folosit acest registru și am văzut schimbări ulterioare. El nu este doar pentru autorități, dar și pentru conducerea magazinului care vrea să știe ce merge prost, direct de la consumator. Nu-i interesează autoritățile, de director se tem mai mult”, consideră un internaut.

„Prin registrul de reclamații agentul economic își poate înțelege mai bine clienții, înlăturând neconformitățile fără a fi sancționat; totuși este o modalitate de comunicare. Prin petiții și sesizări la organul de control se recurge direct la biciuială. Nu vad un beneficiu aici pentru agenții economici”, se menționează într-un alt comentariu la inițiativa ministrului.

„Eu, de exemplu, ca și consumator, de vreo 3 ori numai datorită acestei cărți de reclamații am găsit adevărul. Și și-au cerut scuze administratorii și au eliminat punctele slabe din procesele lor… Faceți ceva ca și persoanele simple, consumatorii să simtă schimbările. Parcă sunteți avocații milionarilor”, scrie altcineva.

În ceea ce privește argumentarea ministrului referitoare la existența organelor de control ale statului, unii consumatori au vizat accesibilitatea acestora.

„Bine spus, exista petiții online. Dar, pentru a înainta o astfel de petiție, e nevoie de semnătură electronica. Deci, dacă nu o am, nu pot face nimic. Aici mă refer și la alte instituții ale statului. Înlăturați lucrurile gratuite, prin introducerea unora pentru care e nevoie de timp și bani – semnătura digitală”, comentează un internaut.

„Protecția consumatorului practic nu e accesibilă. De câte ori suni la ei, tot timpul dă ocupat. Niciun folos din această instituție”, opinează altcineva.

Potrivit ministrului de ramură, anul trecut au fost înregistrate 86 de petiții și sesizări,  65 dintre care de la primărie, privind lipsa registrului de reclamații.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE