Expoziția „Scriitorii promoției ’70. Portret în GRUP: Iulian FILIP, 75”: povestea unei deveniri

Pe 30 ianuarie a.c., Muzeul Național al Literaturii Române din Republica Moldova, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, a organizat vernisarea expoziției „Scriitorii promoției ’70. Portret în GRUP: Iulian FILIP, 75”. Având o structură modulară, expoziția este alcătuită din două părți, una durabilă care reflectă începuturile literare ale întregii promoții și alta dinamică, prezentând mai multe portrete în grup, care se vor succeda pe parcursul întregului an, în funcție de autorul pe care îl vom omagia sau comemora.

Partea durabilă a expoziției conține cărțile de debut ale scriitorilor promoției ’70, manuscrise, scrisori, fotografii, artă plastică, dar și alte documente, relevante pentru a ilustra începuturile literare ale promoției. Un rol esențial în configurarea acestei promoții l-a jucat colecția „Debut” a editurii „Cartea Moldovenească” (rebotezată în 1977 în „Literatura artistică”), or, despre existența unui proiect generaționist vorbește majoritatea scriitorilor și criticilor literari, care a semnat prefețele cărților de debut.

Corpusul de referință al promoției ’70 cuprinde mai multe titluri: Iulian Filip, Neîmpăcatul meșter (1974); Ludmila Sobiețchi, Naiul ploii (1974); Vasile Romanciuc, Genealogie (1974); Efim Tarlapan, Scuzați pentru deranj (1974); Marcela Benea, Zestre (1974); Leonida Lari, Piața Diolei (1974); Aurel Scobioală, Cărăruie albă (1974); Nicolae Vieru, Vânt și lumină (1974); Nicolae Dabija, Ochiul al treilea (1975); Victor Dumbrăveanu, Insula de coral (1975); Nina Josu, La șezători (1975); Vlad Zbârciog, Flăcări albastre (1976); Serafim Belicov, Veghe (1976); Leo Butnaru, Aripă în lumină (1976); Constantin Dragomir, Roua sufletului (1977); Ion Hadârcă, Zilele (1977); Gheorghe Urschi, Dealul fetelor (1977); Leonard Tuchilatu, Sol (1977); Ilie Zegrea, Timpul ierbilor (1977); Lidia Istrati, Nica (1978); Nicolae Rusu, Pânzele babei (1978); Valeria Grosu, Chip și suflet (1979); Renata Verejanu, Până la dragoste (1979); Arcadie Suceveanu, Mă cheamă cuvintele (1979); Ioan Mânăscurtă, Noi și gândurile noastre (1979); Silvia Celac, Daniveia (1979); Haralambie Moraru, Nimeni nu rămâne singur (1980); Ion Bradu, Bulboana Ielelor (1980); Mihai Prepeliță, Mama noastră – pasăre albastră (1980); Iurie Dereneu (Colesnic), Puiul îndrăzneț (1980); Vasile Tărâțeanu, Harpele ploii (1981); Ion Bogatu, A căuta o dimineață (1981); Viorel Mihail, Bărbații la mijlocul iernii (1982); Constantin Munteanu, Maica Maria (1983); Ion Anton, Vamă pentru speranță (1983); Valentin Cuiumju, Pe drumul de întoarcere (1983); Aurelian Silvestru, Cunoaște-te pe tine însuți (1983); Ion Cațaveică, Măsura de laudă (1983); Andrei Țurcanu, Martor ocular (1983); Valeriu Babansky, Cântecul păsării măiestre (1983); Lidia Codreanca, Crai nou (1984); Zinaida Cenușă, Semnele de taină (1985); Ana Bantoș, Creație și analiză (1985); Galina Furdui, Omul către om (1987); Mihai Poiată, Monolog în patru voci (1987); Larisa Turea, Portrete cu relief (1987); Eugen Cioclea, Numitorul comun (1988); Ion Proca, Pe un mugur de pământ (1988); Vlad Pohilă, Nume proprii din alte limbi în context moldovenesc (1988); Boris Druță, La Ineasca (1989); Marcela Mardare, Scut pentru Leonora (1989); Lidia Ungureanu, Peisaje întârziate (1991); Valentina Tăzlăuanu, Măsura de prezență (1991); Alexe Rău, Spune ceva (1993); Gheorghe Budeanu, Transnistria în flăcări (1993); Ianoș Țurcanu, Oglindă stranie (1994); Nicolae Negru, Revine Marea Sarmațiană și ne întoarcem în Carpați (1998); Gheorghe Calamanciuc, Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit (1998); Eugen Lungu, Raftul cu himere (2004); Rodica Iuncu, Spectacolul scenei și al vieții (2007); Andrei Vartic, Timpul lui Eminescu (2008); Valeriu Turea, Vișinul baronului Münchhausen (2019). Deși cuprinde 62 de titluri, lista comportă un caracter dinamic, fiind deschisă pentru o eventuală reconfigurare, lansând, în acest fel, un subiect de discuție atât pe platforma muzeului, cât și în afara ei.

În structura acestei expoziții, se regăsesc patru referințe critice, care reflectă datele esențiale ale promoției, validate de patru critici literari: Alexandru Cosmescu, Mihai Cimpoi, Nicolae Leahu și Lucia Țurcanu. Reținem pentru început, poziția lui Alexandru Cosmescu privind proza scriitorilor lansați în anii ’70: „În ultimii ani au răsărit în proza noastră moldovenească multe nume noi. Printre ele au căpătat rezonanță astfel de nume ca Lidia Istrati, Ion Vicol, Vlad Zbârciog, Nicolae T. Vieru, Dumitru Ciobanu, Mihai Prepeliță, Sanda Lesnea, Aurel Scobioală ș.a. Proza lor se caracterizează prin sondaj acut în actualitate, prin forme noi, interesante” (Alexandru COSMESCU. „Proza tinerilor”. Colecția Manuscrise, nr. inv. 13371, MNLR).

Criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi vorbește despre o generație de scriitori animată de metafora „ochiului al treilea”: „Odată cu apariția în anii ’70 a primelor cărți ale poeților Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Leonida Lari, Vasile Romanciuc, Leo Botnaru, Iulian Filip, Valeria Grosu, Ion Hadârcă, Ilie Zegrea, Vasile Tărâțeanu, Marcela Benea, Nina Josu, Ludmila Sobiețchi, Constantin Dragomir, Leonard Tuchilatu, prozatorilor Nicolae Vieru, Ion Bogatu, Viorel Mihail, Constantin Munteanu s-a conturat imaginea distinctă a unei «generații de creație» (T. Vianu) cu un program anumit care continuă, în linii mari, programatismul etic al generației «copiilor anilor treizeci» cu un maximalism estetic la nivelul stării de grație și naturaleței discursului poetic (sau narațiunii). E o generație ce se încredințează ochiului al treilea care anulează tirania realului, stimulând insinuarea posibilului și visului, care desființează hotarele dintre mimesis și fantezie, imaginație. Vederea cu «cel de-al treilea ochi» interiorizează viziunea, o scoate din vechile convenții realiste, purifică verbul poetic, îl scoate pe poet (prozator) din contingentul care-l țintuia tiranic și îl transferă în transcendent […]” (Mihai CIMPOI. O istorie deschisă a literaturii din Basarabia. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Chișinău: ARC, 1997, p. 222).

Datele esențiale ale poeziei scrise în această perioadă sunt formulate de Nicolae Leahu într-un studiu despre poezia din Basarabia secolului al XX-lea: „După apriga și prelungita secetă proletcultistă și reanimarea structurilor poeziei tradiționaliste, în înțelesul ei consacrat de formulele de la începutul secolului și din perioada interbelică (de la Goga, Iosif, Mateevici la Crainic și Ion Pillat), de către poeții din promoția lui Grigore Vieru, elogiul stărilor sublime ale sufletului, bucuria regăsirii ingenuității realului, văzut ca o tonifiantă sursă de autoiluzionare și metaforizare problematizantă, în sens etic, a lumii, proteica deschidere spre mister, vis devin constante ale poeziei generației «ochiului al treilea». Este întâia încercare notabilă de a reabilita decisiv esteticul în fața spiritului partinic și didacticist al literaturii oficiale din Basarabia” (Nicolae LEAHU.  „Poezia basarabenilor de la facere la re-facere și (pre)facere”. În: „Literatura română din Basarabia în secolul XX. Poezie”. Chișinău: Știința, Arc, 2004, p. 22).

Din studiul Luciei Țurcanu, am evidențiat o afirmație despre „metaforizarea discursului”, un element-cheie al recuzitei poeților șaptezeciști: „«Caligraf al peisajelor sufletești», poetul șaptezecist purcede la metaforizarea discursului, găsind în acest procedeu o formă de libertate a exprimării poetice. Pentru a evita dialogul cu cenzura și pentru a nu se angaja social-politic, acești poeți apelează la metaforă ca formă de evazionism, dar și ca modalitate de înnoire poetică și poietică, de readucere a esteticului în albia poeziei” (Lucia ȚURCANU. „Poezia scrisă frumos”, prefață la „Caligrafii: O antologie a poeziei șaptezeciste din Basarabia”. Chișinău: Cartier, 2017, p.9).

Identitatea vizuală a expoziției a fost asigurată prin implicarea artelor vizuale. Cele 25 de șarje, schițate de Glebus Sainciuc și fotografiile realizate, în mare parte, în anii ’70-’80 au asigurat conexiunea dintre imaginile scriitorilor și debuturile lor editoriale.

Primul portret în grup este dedicat lui Iulian Filip, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naștere. Totodată, este de menționat faptul că placheta de versuri „Neîmpăcatul meșter”, semnată de Iulian Filip, reprezintă debutul cu numărul 1 al promoției.  În prefața acestei cărți, Emilian Bucov nota următoarele: „Mi-ar plăcea să cred în propășirea acestui tânăr har. De față sunt premise grăitoare: prospețimea versurilor, seninătatea lor, aterizarea motivelor poetice. Fie că sunt lirico-sociale, fie lirice în înțelesul direct al cuvântului, ele sunt sincere, vin de la inimă, sunt scrise fără sforțarea gândului, sentimentului, fără încețoșarea expresiei” (Emilian BUCOV. [Prefață] la „Neîmpăcatul meșter” de Iulian Filip. Chișinău: Cartea Moldovenească, 1974, p. 3)”.

La o distanță de circa cinci decenii de la debutul editorial, putem afirma că intuiția lui Emilian Bucov nu a dat greș, Iulian Filip fiind autorul a peste 100 de titluri. Propunem o selecție de cărți, după cum urmează: a) poezie: „Neîmpăcatul meșter” (1974); „Cerul fântânilor” (1977); „Dialoguri primordiale” (1978); „Hulub de poștă” (1983); „Unde ești? (1987); „Cafea neagră” (1989); „Fir de nisip” (1991); „Dansul timizilor” (1994); „Mergătorul” (1996); „Aventura neolatină” (1997); „Morţile prealabile” (1998); „Semințele mărului oprit” (1998); „Știutorul să mă ierte” (2000); „Amărâtele hărți” (2000); „Căutarea păstorului” (2001); „Cules-Ales” (2004); „Elegia dramatică a golului” (2007); „Linii şi cuvinte comunicante”, text în limbile italiană, engleză, franceză, spaniolă, niponă, sârbă (2007); „Încheierea cercului (2008); „Fii!/ Păjuriţă pajură”, versuri, carte-duplex (2008); „Luna-i una” (2009); „101 poeme” (2011); „Amestec de timpuri” (2013); „Veac” (2015); „Aripi și rădăcini” (2016); „Iubirea dată-n căutare” (2019); „O lună plină și o lampă arsă” (2022); b) proză: „Cobaiul nu triumfă”, roman divertisment (1996); „Fir întins” (2008); „Nuca lui Newton” (2016); „Nicio șansă cu extratereștrii” (2018), „Corespondența incredibilă” (2021); c) cărți pentru copii (versuri, proză, piese, scenete, cântece): „Casa fiecăruia” (1980); „Cenușar-Voinicul și Cenușăreasa-Mireasa” (1981); „Facă-se voia ta, Sfârlează!” (1985); „Colacul-marele, frate bun cu soarele” (1988); „Copăcel, copăcel” (1990); „Au vrut melcii să se bată” (1995); „Din neamul lui Păcală” (1996); „Vrei să crești mare?” (1997); „Ruga iezilor celor trei” (1998); „Cuibul lui Dumnezeu” (în colab.) (2000); „Urmele mele frumoase” (2013); „Copăcel, copăcel” (2016); „Casa Greierului” (muz.: Mircea Guţu) (2002); „Moara cu plăcinte” (2007); „Rochița leneșă” (2009); „Acasă” (2015); „Școala de întrebări (2017), „Adresele deștepte” (2018); d) teatru: „Care-s sălbaticii?” (2010); e) eseuri, publicistică: „Foarfeca lui Urecheanu ori serafimopisanie…” (2003); „Când pe morți îi strâng pantofii, cum e mersul celor vii?” (2006); „Linii și cuvinte comunicante” (2008); f) antologii: „Un spin – Une épine”, versuri şi grafică, ediție bilingvă rom.- fr. (2003); „Noroc polyglot”, text în limbile rom., engl., fr., ital., magh., niponă, rusă, sârbă, span. (2008); „Luna-i una” (2009, 2011); „Somnul plin de pasageri” (2019); „Forme fixe și libertăți” (2020) ș.a.

Expoziția dedicată lui Iulian Filip cuprinde doar o parte din cărțile publicate de scriitor de-a lungul timpului, manuscrise care reflectă diferite aspecte ale activității de scriitor și de folclorist. Un loc aparte în expoziție îl ocupă  cele două portrete ale scriitorului Iulian Filip, în tinerețe, realizate de pictorul Glebus Sainciuc. Activitatea de grafician și pictor a lui Iulian Filip este reflectată printr-un set de tablouri și grafică.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 ianuarie 2023 – 03 ianuarie 2024, iar „portretul în grup” dedicat lui Iulian Filip va putea fi contemplat până pe 26 februarie, când îl vom omagia pe prozatorul Nicolae Rusu la cei 75 de ani de la naștere.

Natalia HARITON, cercetător științific

superior, Muzeul Național al Literaturii Române