Drone și frustrări

463
0

Uzina militară de lângă Isfahan (Iran) a fost lovită de niște drone neidentificate la sfârșitul săptămânii trecute. Se presupune că în spatele atacului s-a aflat Israelul, care ar fi acționat fie direct, fie cu sprijinul militanților kurzi din Iran. După toate aparențele, atacul este un semnal trimis de noul guvern israelian Teheranului, care nu se lasă convins să renunțe la programul lui nuclear, livrează arme letale cu rază lungă de acțiune armatei ruse și susține în continuare grupările teroriste din Palestina – autoare ale unui atentat sângeros la o sinagogă din Ierusalim chiar în ajunul bombardamentului de sâmbătă. Dacă vorbele diplomaților nu vor avea niciun efect, vor vorbi armele – Israelul a afirmat în repetate rânduri acest lucru și Netanyahu vrea să-i convingă pe liderii iranieni că declarațiile respective sunt întemeiate.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Iranul nu se confruntă prima dată cu asemenea amenințări și atacuri. Acum însă, Tel Avivul pare să aibă mai mult carte blanche ca oricând: decizia Teheranului de a livra drone-kamikaze Rusiei lui Putin a dat dezlegare Israelului, a cărui retorică antiiraniană începe să fie înțeleasă mai bine în Occident. Într-un asemenea context, e firesc să ne așteptăm ca numărul și, poate, intensitatea loviturilor să crească în timpul apropiat, căci nimeni nu e destul de naiv să creadă că ayatollahii vor ceda cu una, cu două.

Presiunile diplomatice și politice pe care le-au pus mereu vest-europenii asupra israelienilor riscă, astfel, să scadă până la minimul lor istoric. Tradiția europeană este să-i considere pe israelieni cu purtând aproape aceeași responsabilitate pentru tensiunile din regiune ca și Iranul sau amicii lui din Palestina și Siria. Dar, pe fundalul evoluțiilor recente – alianța fățișă antioccidentală Rusia-Iran, care s-ar putea traduce prin livrarea de tehnologii nucleare ayatollahilor fanatici –, e de așteptat ca liderii europeni să trateze cu mai multă neutralitate/ clemență măsurile agresive ale Israelului. Confortabil ar trebui să se simtă, în noile împrejurări, și Casa Albă, ale cărei strategii și acțiuni în Orientul Mijlociu au fost deseori criticate de aliații ei din Europa. Vizita lui Blinken în Israel imediat după atacul dronelor a confirmat seriozitatea angajamentului american în lupta împotriva terorismului sponsorizat de regimuri ca cel din Iran.

* * *

Rațiunile de care se călăuzește teocrația de la Teheran sunt greu de priceput de o minte sănătoasă. Iranul trăiește de câteva decenii sub sancțiuni și, în ciuda profiturilor pe care le-au adus petrodolarii, situația economică și socială din țară nu este deloc radioasă. Cu toate acestea, ayatollahii nu țin doar să-și păstreze puterea, înăbușind fără milă orice opoziție internă, ci și să exporte idealurile „revoluției islamice“ în întreaga regiune. Totul s-a dovedit a fi falimentar sub stăpânirea lor, dar regimul se agață, cu o îndârjire cvasisuicidală, de singurul temei palpabil al existenței sale: dorința de a purifica lumea islamică, prin teocrație, jihad și șaria, de influențele și valorile „nocive“, „păgâne“ și „materialiste“ ale Occidentului.

Tristul adevăr e că oamenii din țări ca Rusia sunt mai apți să înțeleagă mesajul clericilor belicoși din Iran decât cei care trăiesc în Occident. Deși vest-europenii și americanii au încorporat, în ultima vreme, mari comunități musulmane în societățile lor, ei nu pot pricepe până la capăt frustrarea care propulsează fundamentalismul islamic nici la ei acasă, nici în țările care îl sprijină ideologic și financiar. Rușii însă, da! Întrucât trăiesc această frustrare și o trăiesc atât de acut, încât aceasta pune stăpânire pe ei, făcându-i să ia armele în mână și să-i distrugă pe cei ce nu mai vor să o împărtășească.

Vorbim aici despre frustrarea modernității, care înseamnă schimbare, prefacerea radicală a societății, a normelor, a dreptului, a vieții economice etc. și de care multe popoare/ comunități nu s-au arătat pur și simplu capabile. Deunăzi, scriitorul rus Dmitri Bîkov spunea că rușii l-au acceptat pe Putin și dezastrul l-a care a condus domnia acestuia, inclusiv războiul genocidar în Ucraina și izolarea țării de restul lumii, doar ca să-și păstreze confortul existenței lor dintotdeauna, una care nu presupune reformarea minții, conștientizarea erorilor, asumarea trecutului și nici strădania de a-și construi un alt viitor. Modernitatea pătrunde ca viscolul în casele rușilor, îi „suflă“ de peste tot, afirmă Bîkov, îi îndeamnă să iasă din cercul vicios și sângeros al opricininei, dar ei caută să se agațe de paiul pe care îl întinde de fiecare dată regimul: da, nu suntem în stare de performanțele Occidentului, dar îi suntem superiori spiritual și moral; suntem diferiți, aparte, speciali, și în această diferență rezidă puterea noastră și dreptul de a proceda după bunul plac. Chiar dacă prețul acestei unicități și al acestei samavolnicii este mizeria, deprecierea vieții și a demnității noastre umane ș.a.m.d.

O reacție similară a populației frustrate de modernitate a condus la „revoluția islamică“ din 1979 în Iran, dar legitimează și acum un regim ce promovează în continuare idealurile acelei „revoluții“ chiar dacă țara a devenit demult un paria politic, sperietoarea și monstrul de serviciu al lumii normale.

Să nu credem însă că meteahna ar fi caracteristică doar urmașilor de azi ai perșilor și ai muscalilor. Căci o parte însemnată din moldoveni rămâne, de asemenea, refractară modernității. În mintea acestor concetățeni ai noștri nu hălăduiește neapărat himera imperiului, care justifică și răscumpără totul, ca la ruși, ci alte năluciri, nu mai puțin acaparante și nimicitoare: iluzia unei identități speciale și credința într-o „a treia cale“ (Occidentul să ne modernizeze țara, dar noi să rămânem ce am fost), dar mai ales mitologia mielului înțelept care suge la două oi și are impresia că oile sunt atât de ovine de felul lor, încât nu-i vor pricepe în veci istețul plan și nu-i vor cere nicicând socoteală. Îmi pare rău să o spun, dar la originea acestor amăgiri se află același, banal și fudul, refuz al primenirii, adică refuzul de a fi în pas cu timpul în care trăim – rudă de gradul întâi cu trufia, ignoranța și frica de adevăr de care dau dovadă și cele două mari popoare de cândva.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE