Suspendarea se amână. Membrii CSP nu au putut decide asupra cererilor de anulare a concursului pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS

447
0

Tensiunile în jurul concursului pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) se amplifică. Sâmbătă, 28 ianuarie, membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) urmau să examineze mai multe sesizări cu privire la anularea concursului. Desfășurarea ședinței, însă, nu a fost posibilă din cauza lipsei de cvorum.

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

În cadrul ședinței de sâmbătă, membrii CSP urmau să examineze cererea prealabilă înaintată de procurorul Eduard Bulat privind suspendarea și anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS. De asemenea, urma să fie examinată cererea prealabilă înaintată de către Eugeniu Rurac privind anularea Hotărârii CSP cu privire la constituirea Comisiei pentru selectarea candidatului.

Totodată, membrii CSP urmau să se expună asupra sesizării, depuse acum două zile, de către membrul Comisiei Speciale de preselecție a candidaților. Este vorba despre sesizarea lui Iulian Groza, care este și directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Amintim că ultimul a  cerut anularea etapei de preselecție și a concursului inițiat de CSP. Expertul a declarat că a fost ținta intimidărilor și presiunilor pentru a fi determinat să susțină un anumit candidat pentru funcția de procuror-șef  al PCCOCS.

La ședința de sâmbătă a CSP nu s-a prezentat inclusiv ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, care, mai târziu, a oferit explicații publice. Ministrul susține că nu s-a prezentat la ședință pentru că nu a reușit să verifice lista tuturor persoanelor cărora urma să li se ofere premii și distincții cu ocazia Zilei Procuraturii.

„…Vreo 150 de persoane. Deci, în mod obiectiv, nu aveam posibilitatea să verific într-o singură zi fiecare candidat, în special sub aspectul integrității… Evident, că  printre cei înaintați pentru numiri sau premieri, există persoane demne, care merită promovate și apreciate, dar nu am putut să particip la o ședință unde exista riscul numirii sau stimulării unor persoane care ar fi putut avea probleme de integritate”, a comentat Litvinenco.

Mai mult, ministrul susține că agenda sa de sâmbătă era aprobată din timp, iar orarul, oricum, nu-i permitea să ajungă la ședința CSP.

Cât ține de situația din jurul concursului pentru funcția de procuror-șef al  PCCOCS, Litvinenco susține că va participa neapărat la următoarea ședință extraordinară a CSP, care a fost stabilită pentru data de 31 ianuarie.

„Voi participa la următoarea ședință a CSP… în vederea identificării soluțiilor juridice pentru anularea sau, după caz, suspendarea acestuia. Reiterez, concursul la şefia PCCOCS trebuie reluat după finalizarea exercițiului de prevetting al candidaților la CSP, care a început deja și, conform estimărilor, ar urma să se finalizeze în aprilie-mai”, a concretizat Litvinenco.

Amintim că CSP a anunțat concurs pentru funcția de procuror-șef al PCCOCS în noiembrie trecut. Deja pe data de 1 februarie a fost programată etapa de interviu la care au fost admiși trei candidați.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE