Vasile Romanciuc – purtătorul de cuvânt al tăcerii

„Mi-ar fi plăcut să fiu un cuvânt, un cuvânt singular, un cuvânt care nu rimează cu celelalte cuvinte”, spune Vasile Romanciuc în poemul „Variantă posibilă”.

La cei 75 de ani împliniți, poetul din Bădragii Noi și-a convins în totalitate cititorii și critica literară de unicitatea vocii sale lirice, în care tăcerea devine marcă a scrisului și expresie perfectă a unor simțiri profunde și esențiale. Vasile Romanciuc nu este doar purtător de cuvânt (în cuvânt), este purtător de cuvânt în tăcere și de multe ori chiar purtător de tăcere în tăcere – o tăcere care-și așteaptă cuvântul, acel cuvânt unic, plin de potențialități, care să încheie poemul. Cuvântul sensurilor concentrate definește opera lui Vasile Romanciuc. Iar tăcerea dintre și de dincolo de cuvinte este nu doar o amprentă a scrisului, dar, de rând cu „echilibrata îndoială de sine” (remarcată de către scriitorul Nicolae Rusu), este însăși amprenta personalității lui Vasile Romanciuc. Acest adevăr a fost reliefat plenar în cadrul medalionului literar și al Expoziției jubiliare „Vasile Romanciuc, «purtătorul de cuvânt al tăcerii»”, organizate de Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” la data de 17 decembrie 2022. Genericul expoziției s-a vrut a fi titlul cel mai reprezentativ pentru întreaga activitate creatoare a poetului și se pare că obiectivul a fost atins, omagiatul însuși recunoscând că expoziția reprezintă o imagine sintetică și concisă a parcursului său literar, dar și biografic.

Printre elementele centrale cu încărcătură biografică expuse în vitrinele Muzeului au fost fragmentul din gardul de sârmă ghimpată de la granița Republicii Moldova cu România (din satul Bădragii Noi, raionul Edineț), care trecea prin fundul grădinii casei părintești a poetului; clopoțelul cu care au mers la colindat trei generații din familia Romanciuc; dar și mașina de scris a poetului, care i-a fost dăruită de Vasile Vasilache. Aceste elemente, dar și alte repere biografice, transcend creația lui Vasile Romanciuc, unele din ele constituind „schelăria fortantă a arhitecturii cărților poetului”, așa cum a afirmat Iulian Filip referindu-se la poeziile „Biserica de peste Prut” (biserica spre care se ruga mama poetului în situații tensionate, de vreme ce în localitate nu exista un locaș sfânt),  „Icoana rănită”, dar și „Prut”-ul, care domină maiestuos peisajul poeziei lui Romanciuc. Alți trei piloni (etico-estetici) pe care se fundamentează creația lui Vasile Romanciuc sunt, în opinia lui Aurelian Silvestru, cumsecădenia, profunzimea și originalitatea.

Vasile Romanciuc, afirmă Maria Șleahtițchi, are harul prieteniei, idee pe care Mircea V. Ciobanu o completează cu semnificații suplimentare atunci când declară că Vasile Romanciuc este fața umană a literaturii din stânga Prutului, că este omul „modest ca un proverb”. În poezie, modestia lui Vasile Romanciuc nu este sinonimul timidității, spune criticul, ci e o modestie a resurselor lingvistice, coagulate într-o formulă concentrată lexical, dar extinsă din punct de vedere semantic. În viață, modestia lui Vasile Romanciuc este sinonimă cu prieteniile durabile și mai ales cu prieteniile profesionale durabile. În aceeași ordine de idei, Aurelian Silvestru a remarcat concluziv: „Oamenii cu adevărat mari nu se bat cu pumnii în piept și nu se laudă că sunt remarcabili. Ei așteaptă ca ceilalți să vadă asta. Așa și mor, așteptând. Vasile Romanciuc, spre norocul nostru, mai este în viață și toată lumea știe că este remarcabil”. O știu nu doar colegii de breaslă, dar și cititorii de toate vârstele și din toate domeniile de activitate, fapt demonstrat din plin de prezența masivă la eveniment a admiratorilor poetului – de la Margareta Nazarchevici (actriță la Teatrul „Alexei Mateevici”, care a susținut un recital de poezie din creația poetului), sau Gheorghița (copilița venită de la Florești pentru a-și exprima considerația pentru omagiat), până la artistul de muzică populară Mihai Ciobanu, care a interpretat cântece pe versurile lui Vasile Romanciuc. Emilian Galaicu-Păun, autorul eseului „Poezia de după poezie”, a remarcat pe bună dreptate că Vasile Romanciuc este poetul versului pur, al cuvântului nefalsificat, enunțat firesc și trecut prin toate filtrele și bibliotecile posibile, iar cel mai bun omagiu care i se putea aduce la ceas aniversar este desfășurarea în paralel a Zilelor Literaturii Române la Chișinău, care, deși este o întâmplare, este cea mai firească și mai potrivită coincidență posibilă.

Olesea CIOBANU,

director adjunct MNLMK