Chiril Mircos, un magician care a transformat durerea în lumină

Sute de elevi ai lui Chiril Mircos își amintesc, cu siguranță, cât de mari, accentuate, frumos conturate erau notele din caietele de fizică – dacă luai un „5”, acesta era mășcat, bine rotunjit, aproape cât jumătate de pagină. Și dacă luai un „4” uriaș, era bine. Dar când ateriza în caiet un „3”, ți se făcea rușine și te țineai de carte până te ridicai la nivelul cerut de profesor. De fapt, domnia sa reușea să-i mobilizeze pe toți elevii să studieze fizica, ne trezea curiozitatea, prin metode ingenioase de predare, prin arta de a vorbi interesant la lecții, de a lega teoria de viața reală, fiind ca un magician ce ne dezvăluia niște legi potrivit cărora funcționează întreg universul.

Cunoscut în Moldova pentru talentul său pedagogic, apreciat pentru rezultate remarcabile în activitatea didactică, deținător al titlului de Profesor Emerit, Chiril Mircos a format multe generații de elevi din satul meu natal, Antonești, raionul Cantemir, cultivându-le dragostea pentru cunoaștere și respectul, devotamentul pentru limba română. Fără îndoială, a avut o influență puternică asupra discipolilor săi, asupra colegilor, consătenilor, intelectualilor cu care a comunicat. Dar ne dăm seama, peste ani, că nu știam aproape nimic despre el, despre calea anevoioasă pe care a parcurs-o din copilărie, de când a rămas orfan de mamă și de tată din cauza foametei din 1947 și până a devenit o personalitate eminentă în domeniul învățământului.

Putem afla pagini tulburătoare din viața lui citind cartea „Memorii” de Chiril Mircos, apărută recent la Chișinău – o ediție îngrijită de fiul său, compozitorul Vlad Mircos. Cartea se citește ca un roman captivant, narațiunea curge energic, răscolindu-ne prin emotivitate și veridicitate. Nu poți lăsa din mâini cartea, o citești cu lacrimi în ochi, pentru că vezi în ea un băiețel rămas cu o soră mai mare în casa părintească din satul Mingir (r. Hâncești), unde au murit de foame șase membri ai familiei. Mai vezi cum cei doi copii rămași în viață se hrăneau cu colaci uscați – păstrați de la Crăciun până în primăvară, sau cu pește prins la copcă, micul Chiril prăbușindu-se într-o zi de iarnă în apă, fiindcă gheața se spărsese sub picioarele lui. Mai afli de umilințele suportate din partea celor care se considerau superiori, te miri de curajul lui de a se opune, de a se revolta, și începi să-i admiri puterea de a rezista, hotărârea de a munci, de la cea mai fragedă vârstă, și de a lupta pentru demnitatea sa, pentru libertatea spiritului, pentru binele celor dragi și al oamenilor din jur.

Fiul Vlad a fost cel care l-a convins pe domnul Chiril Mircos să-și aștearnă memoriile pe hârtie, după ce se pensionase. „Încercările grele prin care a trecut, nevoile și suferințele pe care a fost nevoit să le înfrunte, nu i-au încrâncenat inima. Niciodată nu s-a plâns pe soarta sa. (…) Cunoștea și pricepea multe, rămânând întotdeauna modest, cu bun-simț în toate. Tot ce a obținut și a realizat, a fost prin muncă, muncă și iar muncă: studii, familie, casă, gospodărie, atelier de tâmplărie, cabinet de fizică, auditoriu pentru elevi, performanțe în activitatea pedagogică etc.”, menționează Vlad Mircos în prefața la carte.

Scriitoarea Galina Furdui subliniază, în postfață, că acest volum de memorii „reprezintă imaginea unei epoci, a unei generații de sacrificiu (focul războiului, ororile foametei, deportările, repercusiunile unui regim de nemaiîntâlnit)”, venind cu un îndemn către public: „Să ne îngândurăm, dragi prieteni, răsfoind și raportând la sinele nostru adevărurile rostite în această valoroasă apariție editorială”.

Cartea mai conține interviuri, o frumoasă urătură de Anul Nou pe care protagonistul o ținea minte din copilărie, precum și texte omagiale semnate de profesorul Ion Gălușcă și de matematicianul Liubomir Chiriac.

Prin aceste memorii, regretatul Chiril Mircos capătă o nouă viață. E o bucurie să ne reîntâlnim, de parcă nici nu ne-am fi despărțit.