Povestea unui jurnalist. Când îți îneci meseria în spirt

552
0

Mihai Molodoi, alias Mihai Călin (67 de ani), fost jurnalist: „Eu n-am scris nici 10% din ce am văzut, pentru că dacă scriam adevărul ne murdăream pe noi”

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

 

Într-o discuție cu un cititor al „Gazetei de Chișinău” am aflat despre un bărbat în scaun cu rotile care se oprește des pe la magazinele alimentare din orașul Durlești ca să-și „înece amarul în ceva spirtos”. Am aflat că a fost jurnalist și că a înfruntat de-a lungul vieții mai multe greutăți.

L-am găsit sprijinit de un calorifer, într-un colț dintr-un magazin. De statură medie, cu privirea pierdută și fruntea încruntată de gânduri sau de lichidul din sticla pe care o ține în mână. Vânzătoarea ne-a spus că acesta mai discută, când cu unul, când cu altul subiectele la zi. Nu este deloc departe de realitatea socială și politică de la noi, ceea ce ne-a făcut curioși.

Meseria și… tăria

Bărbatul s-a prezentat ca Mihai Molodoi, alias jurnalistul Mihai Călin (67 de ani). S-a născut în anul 1955 în satul Horodiște, raionul Dondușeni. Și-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova, după absolvire fiind angajat în calitate de reporter.

„Atunci nu era facultatea de jurnalism. În diplomă e scris filolog, nu jurnalist. Nu am activat în calitate de jurnalist mulți ani, erau alte timpuri, era și complicat să fii de partea adevărului pe atunci. Am lucrat vreo trei ani la redacția Propagandă la Radio Moldova, mai mult nu am putut. Nu eram cel mai rău jurnalist, dar trebuia să fii comunist ca să poți răbda acolo. După asta m-am dus la «Tinerimea Moldovei», nici acolo n-am lucrat mult”, ne-a spus bărbatul.

 Reporter de război în 1992

Bărbatul a scris în perioada Războiului din Transnistria. „Eu am și fost jurnalist de război. Eu n-am scris nici 10% din ce am văzut, pentru că dacă scriam adevărul ne murdăream pe noi. Am fost colegi cu Anatol Radu, Sandu Filip, Valeriu Vasilică. Am fost o generație de care s-a temut conducerea. În perioada aceea a fost la noi și poetul român Lucian Avramescu, fiind și reporter de front după 1989”.

Într-un interviu acordat pentru evz.ro, Lucian Avramescu, cunoscut publicului mai ales ca poet, jurnalist și redactor-şef adjunct la „Scânteia tineretului”, spunea despre protagonistul materialului nostru: „Am avut norocul să dăm peste Mihai Molodoi, un jurnalist extrem de bun de la Chişinău. Semna cu un pseudonim luat din Eminescu: Mihai Călin, pentru că Molodoi i se părea prea rusesc. El ne-a pus la curent cu tot ce se petrecea în Basarabia. Spun Basarabia, pentru că îl enerva când spuneam Republica Moldova. Conflictul pentru care venisem începuse la sfârşitul lui 1989. Dar noi, firesc, nu aflasem de el la Bucureşti pentru că nu aveam de unde. Mai exact, în noiembrie 1989, minoritatea găgăuză a declarat constituirea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în componența RSS Moldovenești. Cu capitala la Comrat, cel mai mare oraş din regiune. De asemenea, Mihai ne-a pus la curent cu bătălia care se dădea la propriu, de către intelectualii basarabeni, pentru a impune limba română ca limbă de stat. Mergeau, efectiv, ca badea Cârţan, pe jos, cu câte o traistă plină de cărţi şi colindau satele să discute cu ţăranii. Să le reamintească faptul că sunt români”.

Mihai Molodoi spune că a avut de suferit din cauza subiectelor pe care le aborda, iar în momentul când a început să fie amenințat, a încetat să mai profeseze.

„Multă bătaie am mâncat după război, când voiam să abordez niște subiecte, de exemplu, despre unde a dispărut coloana de tehnică românească și de armament, am luat bătaie de la oameni plătiți. Cred că au fost plătiți de cei care erau pe atunci în fruntea statului”, ne zice bărbatul.

 „Unii au milioane și nu le ajunge”

Mihai Molodoi are o fiică ce locuiește în Chișinău și un băiat stabilit în America. Nu este în relații bune cu copiii, cu nici unul din ei nu ține legătura.

„Nu mă înțeleg prea bine cu fiica mea. Toată ideea pornește de acolo că, chipurile, sunt bețiv. Eu le-am zis: «Măi, voi să fi băut ca mine, erați ca Vladimir Ilici în mausoleu, nu putrezeați niciodată»”, spune fostul jurnalist.

Bărbatul are o pensie de 4000 de lei, o mulțime de boli și un scaun cu rotile.

„Eu am cataractă la ambii ochi și boala mână-picior, mi-s amorțite degetele de la o mână și un picior. Pensia mea de 4000 de lei nu îmi ajunge, dar cui îi ajung banii? Unii au milioane și nu le ajung, dar eu cu 4000 de lei și să-mi ajungă?”, ne întreabă retoric bărbatul.

Pentru Mihai Molodoi magazinele alimentare din Durlești au devenit cârciumi și un loc de a mai schimba o vorbă cu câte un om.

„Beau câteva sticle pe zi. Nu mă întreba câte, pentru că eu nu le număr. O sticlă de asta costă 20 de lei, vreți și voi câte una?”, ne întreabă fostul jurnalist.

La final de discuție l-am întrebat dacă nu îi e dor să scrie: „Nu mai scriu, nu are rost. Pentru cine să scriu? Nu mai fac și nu mai vreau să fac nimic. Beau. Stau aici și beau”, ne spune Mihai Molodoi.

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE