Energie electrică din Transnistria. Trădare vs. Pragmatism

350
0

Republica Moldova suferă! Suferă de o multidudine de crize și penurii, iar în aceste prime zile de iarnă, principala preocupare a Republicii Moldova este criza energetică și aici vorbim atât de livrarea gazelor, cât și în special de asigurarea cu energie electrică.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Dacă înainte de război Ucraina putea să producă curent și pentru cetățenii moldoveni, atunci acum această chestiune nu se mai întâmplă din cauza bombardamentelor rusești în infrastructura energetică ucraineană. Moldova a căutat să își diversifice partenerii energetici și în ajutor a sărit prompt România care a ajutat enorm frații de peste Prut și literalmente a menținut lumina în această țară. Dacă acest suport energetic românesc este suficient, atunci de ce Moldova ar oferi așa-zisei Transnistrii gaze naturale în schimbul producerii energiei electrice pe care tot Chișinăul o plătește?

Mai multe voci compară semnarea contractului dintre compania moldovenească de stat Energocom și Centrala de la Cuciurgan cu un act de trădare prin finanțarea regimului separatist din Transnistria. Dar trebuie să vedem dacă există o soluție viabilă după falimentarea Transnistriei, ce se întâmplă cu o treime din populația regiunii, cetățeni ai Republicii Moldova? Putem primi acum un nou val de refugiați, care, evident, vor migra dinspre Tiraspol către Chișinău pentru a beneficia de necesarul uman de lumină și căldură (dacă vor exista aceste condiții)? Suntem pregătiți să integrăm acum această regiune aflați într-o criză continuă și în prima lună a iernii? Nemaivorbind de riscurile de securitate ce pot apărea, similare cu cele din Războiul de pe Nistru din 1992. Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care nu au un răspuns pentru că, să o spunem pe șleau, Moldova nu este pregătită acum pentru reintegrare și nu are nici un plan în acest sens. Putem integra o regiune pe care o supunem oprimării? Societatea moldovenească, dacă dorește să apropie cele două maluri ale Nistrului, nu o poate face prin forță și constrângere, ci pe cale pașnică și la momentul potrivit, în niciun caz la început de iarnă, în plin război și neavând încă o linie care să lege sudul Moldovei de capitală. Odată cu sfârșitul războiului și cu victoria Ucrainei, problema transnistreană va fi mult mai ușor de soluționat, dar acum nu este vorba de trădare, ci de neputință de integrare a populației, economiei și instituțiilor din stânga Nistrului.

Acum, pentru publicul din România care nu înțelege de ce Republica Moldova a semnat iarăși un contract cu așa-zisa parte transnistreană dacă România îi livra curent în proporție de aproape 90% din necesar. Din acest necesar 30% este prețul subvenționat de 90 de euro/MWh, restul este din contracte de 180 euro/MWh și o și mai mare parte este achiziționată la prețul de piață, care fiind unul volatil, a ajuns în luna decembrie la peste 400 de euro/MWh, comparativ cu prețul fix conform contractului semnat pentru o perioadă de 4 luni de 73 euro/MWh, cât oferă Centrala de la Cuciurgan (MGRES).

La prețul curentului se mai adaugă și faptul că, din păcate, din 11 decembrie, producătorul românesc de energie electrică, Hidroelectrica, ar fi trebuit să reducă volumul de energie românească livrată către Republica Moldova, deoarece România nu poate nici ea livra mai mult, nici măcar la un preț mai mare. Or o parte din energia electrică livrată de statul român către partea moldovenească era subvenționată cu cel mai mic preț posibil, iar o și mai mare parte era cumpărată la prețul de pe bursa românească.

Trebuie să ne gândim și la faptul că astfel de decizii nu stau în mâinile unei singure persoane, iar Andrei Spînu,  inistrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, nu a luat decizia de sine stătător, consultându-se înainte de semnarea acestui contract catalogat de unii drept „trădare” cu partea română, cu cea europeană și cea americană. Decizia de semnare a acestui contract a fost salutată de Comunitatea Energetică Europeană, dar și de ambasadorul Statelor Unite la Chișinău. Oare prietenii Moldovei, și anume Uniunea Europeană și Statele Unite, ar fi fost de acord cu această decizie dacă ea nu era cea mai rațională într-o astfel de situație complicată?

Și am uitat de un aspect crucial, Ucraina, care, din cauza bombardamentelor rusești, suferă de blackout energetic în mai multe orașe. Iar criza energetică nu afectează doar Moldova și Ucraina, ci întreaga Europă. Așa că orice sursă de electricitate care despovărează sistemul energetic ucrainean este bine-venită, practic acesta ar fi unul dintre cele mai solide argumente. România a anunțat deja că este disponibilă să ajute Ucraina în acest sens și vedem de ce s-a decis acest contract cu Transnistria, pentru a folosi fiecare sursă energetică disponibilă și pentru a susține infrastructura ucraineană, care este prioritatea zero în acest război.

Aici nu este vorba doar despre energie electrică mai ieftină cu 25% din așa-zisa Transnistrie, ci de un preț mai mic și de o predictibilitate energetică (da, dacă malul stâng al Nistrului oprește curentul destinat malului drept, atunci putem reveni desigur la situația de dinainte de semnarea contractului cu MGRES). De asemenea, riscul deconectării energiei din cauza războiului din Ucraina și, implicit, a bombardamentelor rusești scade datorită faptului că, surprinzător, liniile electrice interne care leagă cele două maluri ale Nistrului nu sunt atât de vulnerabile precum cele din Sudul Moldovei, care sunt conectate cu Ucraina și România.

De bine, de rău prin semnarea acestui contract controversat de furnizare a energiei electrice se asigură securitatea energetică a Republicii Moldova, evitându-se riscurile unui blackout, așa cum s-a mai întâmplat în noiembrie. Această acțiune face parte dintr-un pachet de decizii necesare care au fost sabotate timp de mai bine de 30 de ani și decise în ultimele luni, printre care se mai numără și demararea construcțiilor liniei de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești care ar permite transportul facil al curentului electric (evitând malul stâng al Nistrului), construcția acesteia fiind gata în doi ani, dar și stocarea unor cantități de gaze care ar permite aprovizionarea energetică a Moldovei pentru două luni.

Principala responsabilitate a guvernării de la Chișinău este să asigure casele moldovenilor cu lumină și căldură, iar economia să funcționeze în regim normal. Republica Moldova trebuie să reziste acestei ierni, așa că haideți să nu ne pripim și să rediscutăm soluționarea conflictului transnistrean în primăvară, atunci când vom fi mai puțin vulnerabili.

Autor: Laurențiu Pleșca

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT