Reconstituiri//Aurel Manolescu, bardul basarabean de pe continentul nord-american

213
0

„Vechile cântece basarabenești au avut o soartă paradoxală. Parte persistă în folclorul românesc, parte s-au șters voit, parte s-au călătorit până-n depărtatul Kazahstan. Scăpat de la vămi și cumpene, ajuns în binecuvântata Canadă, țară de adopție, scriu acest album cu vechi cântece din Basarabia ca unul ce le iubesc și le cânt, căci le știu din tată-n fiu ori le-am cules în anii tinereții direct de la sursă…”

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Aurel Manolescu

Rapsod, poet, prozator, compozitor, profesor de muzică, instrumentist (a cântat la balalaică, chitară și vioară), Aurel Manolescu a avut un destin dramatic care l-a rupt de la vatră, aruncându-l pe alte meleaguri, pe alt continent.

S-a născut la 10 mai 1922 în Basarabia, în satul Costești, raionul Râșcani. Școala primară a făcut-o în satul natal, studiile liceale – la Iași. A susținut examenele de admitere la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică George Enescu din Iași.

În 1941, îl aflăm la Școala militară, de unde a fost trimis pe front și luat prizonier. A fost condamnat la moarte. A stat șase ani chinuitori în lagărele URSS. Acolo a scris pe coajă de mesteacăn romanul său autobiografic Bazarul iluziilor. În perioada șederii în gulag, a găsit o cutie de rezonanță în timpul unor săpături la o mănăstire din care a confecționat o balalaică.

 Realizat plenar în țara adopției

„La Montreal, își amintea jurnalistul Alexandru Dorogan, ținea pe perete un tablou al lui Ștefan cel Mare, niște chitare și acea legendară balalaică.” În 1949, a revenit în țară cu gândul de a-și continua studiile. A învățat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București, absolvind facultatea de compoziție-dirijat-pedagogie.

A lucrat ca artist liric la Radiodifuziune, iar în 1960 funcționează ca profesor de liceu în București. În 1979, a emigrat în Canada. În plan artistic, s-a realizat din plin în Canada, fiind membru al Uniunii Compozitorilor, membru al Uniunii Scriitorilor din Canada și membru al Asociației Autorilor și Compozitorilor Canadieni. A fost șef de orchestră, director muzical și profesor, concertând în săli publice, la radio și televiziune. A fost cunoscut și apreciat în mass-media canadiană.

Aurel Manolescu s-a realizat și în plan literar, a publicat versuri, proză și articole (în limba română) în revistele „Literatura și Arta” (Chișinău) și „Lumea Liberă Românească” (New York).  În Canada a editat albumul Vechi cântece și jocuri populare din Basarabia cu prezentări în limbile română, franceză și engleză. În prefața albumului Aurel Manolescu scria: „Vechile cântece basarabenești au avut o soartă paradoxală. Parte persistă în folclorul românesc, parte s-au șters voit, parte s-au călătorit până-n depărtatul Kazahstan. Scăpat de la vămi și cumpene, ajuns în binecuvântata Canadă, țară de adopție, scriu acest album cu vechi cântece din Basarabia ca unul ce le iubesc și le cânt, căci le știu din tată-n fiu ori le-am cules în anii tinereții direct de la sursă…” A scris romanul Bazarul Iluziilor care a fost editat la Cluj-Napoca, la editura Zamolxis, în anul 1994.

O voce mare, gravă, inconfundabilă

Grație jurnalistului Alexandru Dorogan, fostul director la Radio Moldova, care l-a întâlnit pe profesorul și muzicianul Aurel Manolescu în Canada în 1993, au ajuns la noi discurile și albumul domniei sale. Cântecele aduse de peste ocean m-au impresionat în mod deosebit. Am fost încântată de vocea lui Aurel Manolescu, o voce mare, gravă, aleasă, inconfundabilă. Am ascultat de câteva ori acele 15 cântece selectate cu gust, cu minuțiozitate, interpretate excepțional, la fel și acompaniamentul, care aparține cântărețului, m-a fascinat. M-a impresionat coperta discului – o fotografie din arhiva de familie făcută la 1918, anul Unirii, cu 9 primari din 9 provincii basarabene în costume naționale. Printre aceștia e și tatăl cântărețului care la acea vreme era primar de Costești.

L-am sunat pe dl A. Dorogan pentru a-mi exprima încântarea față de talentul și repertoriul lui Aurel Manolescu. Dumnealui m-a ascultat cu atenție, apoi mi-a zis: „Ia și scrie tot ce mi-ai spus acum mie, pentru că eu plec zilele astea în Canada și îi transmit maestrului gândurile tale. Apropo, mi-a zis, nu uita să-mi dai și o casetă de-a ta să i-o transmit, are să se bucure foarte mult”.

La întoarcere, dl A. Dorogan mi-a transmis două scrisori de la Aurel Manolescu, pe care le păstrez cu sfințenie, două scrisori scrise în primăvara anului 1996, era anul în care maestrul și compatriotul nostru Aurel Manolescu a decedat. Scria cu mult dor și drag de Basarabia.

 „Dor mult pentru pământul natal trimit pe calea sufletului”

„Stimată Doamnă, vă răspund la sincerele și frumoasele dumneavoastră rânduri cu turburarea unui îndepărtat și nostalgic bătrân compatriot”. Sau „Considerați că sunt un cuc ce cântă în această sfântă duminică de mai. Nu am cuvinte potrivite spre a-mi exprima bucuria ce mi-ați făcut-o, scriindu-mi și ascultând cântecele dumneavoastră. Cum aș putea să vă laud? Ca încă în câteva cazuri din istoria neamului nostru ales a suferi pe nedrept, s-a întâmplat un straniu fenomen al unei renașteri deosebit de valoroase a simțirii și artei. De unde oare această minune? Probabil din vrerea lui Dumnezeu, ca o recompensă și, mai ales, din acea grea suferință care a trebuit să biruie cu orice preț moartea. Din Moldova bate un vânt al purificării folclorului nostru ancestral, rafinat până la strălucirea diamantului. Merită Moldova a fi un continent și nu o țărișoară de la marginea lumii, iar România Mamă un Univers al liniștii și bucuriei”. „Cele cuvenite distinsei dumneavoastră familii și dor mult pentru pământul natal trimit pe calea sufletului”. În prefața albumului „Vechi cântece și jocuri din Basarabia” Aurel Manolescu scria: „Frumoasă, de neuitat Țară a Basarabilor, străvechi pământ românesc, astăzi înstrăinat cu tot cu cetățile-i și zidurile ancestrale de apărare, cu oameni destoinici și dârji care nu-și uită obârșia nici datinile!”

La vârsta de 71 de ani a înregistrat o casetă  cu  muzică pe care mi-a trimis-o. „Vă trimit o casetă făcută de mine la 71 de ani după greaua operație ce am suportat-o la inimă. Am acolo Doruleț puiuleț, pe care-l găsiți cu explicațiile necesare în caietul folcloric. Am și unele piese de estradă Rasputin vals, e un botez dat de mine că așa ceva nu există la ruși. Ca și la cântecul Of, America mă găsesc pe ici, colea în ograda rușilor, dar am făcut-o cu intenție. Trăit-a de mult la Moldova, cântec de leagăn – sunt cu tot cu text ale mele. Răzășeasca, piesă instrumental lăutărească căreia i-am pus un text. Vocea nu mă ascultă întotdeauna. Degetele mai calcă și pe alături, mai ales la balalaică, of, America. Vă rog să includeți în repertoriul dumneavoastră și cântece de ale mele. M-ar onora. S-ar mai putea face suprapuneri in duo într-o fină prelucrare de laborator al înregistrării. Eu să cânt prima bancă, să-mi țineți dos.”

Am ales să cânt din repertoriul maestrului Aurel Manolescu cântecul folcloric de o aleasă ținută melodică și poetică Păhăruț, sticlă curată. Iar lui Igor Rusu și lui Iurie Sadovnic le-am dat cântece din repertoriul lui Aurel Manolescu, încurajându-i să cânte. Ambii au ales cântecul Răzășeasca, pe care l-au interpretat fiecare în felul său.

Îi plăcea în mod deosebit lui Aurel Manolescu să studieze felul cum percepe, apreciază publicul valorile, muzica. „Din păcate, îmi scria dumnealui în una din scrisori, în muzica populară românească și-a făcut loc și prinde rădăcini țiganizarea. Nu mă refer la muzica lăutărească, ci la cântecele de dor, de jale, de înstreinare cele ce-s ajunse drumul dintre cârciumă și chiolhan. (Oooof, maică, aoileu, zău că da sau fir-ar să fie etc.). Sigur că datorită mijloacelor tehnice de difuzare, stilurile, dialectele folclorice s-au cam amestecat. Basarabia vine cu forța tradiției pe care o cunosc și eu în parte, vine cu veșnic proaspăta impunere a unui stil ce s-a impus prin nobila existență a nobilului țăran moldovean. Unele influențe ale intonațiilor slave au fost românizate, adică conduse spre cadențe finale specifice nouă. Stilul armonic este preferat celui modal în Occident. Aici este secretul succeselor rusești. Au dat compozitori occidentalizați datorită consonanței terței și utilizării ei.

Basarabia vine cu stilul impus prin existența nobilului țăran moldovean

Bizantinizarea, hai să-i zicem forțată, modală, a școlii românești de compoziție dintre cele două războaie mondiale, deși meritorie, nu are succesul folclorului și compozitorii noștri de indiscutabil talent nu sunt apreciați datorită exprimării tendențios modale. La G. Enescu Rapsodiile sunt occidentalizate armonic și au mare succes. Oedip, deși este o operă magistrală, nu prinde. Țiganii nu au folclor. Ei sunt colportorii folclorului (des alterat) al popoarelor cu care au venit în contact: țiganii ruși, spanioli, unguri, români. Ei s-au supus folclorului altor popoare. Fenomenul muzicii lăutărești (instrumentale) la noi este foarte răspândit și nu-i deloc urât. Modificat de virtuozi țigani, este foarte antrenant și plăcut urechii. Pe aici și peste tot în lume pe unde se produc țiganii dau ciocârlia drept o creație țigănească. Când s-au dus ei la prășit sau la coasă în zorii zilei ca s-o asculte? Cântec de inspirație agrestă din cele mai vechi timpuri, readus în actualitate de Grigoraș Dinicu, moștenit de la celebrele tarafuri din secolul trecut ale lui Grigore Vindireu de la Suceava și Barbu Lăutaru din Iași, despre care se știe că nu erau țigani. Liszt și Brahms folosesc muzica țiganilor unguri. Enescu pe cea lăutărească care mi-i țigănească. E cântată de lăutarii țigani, dar baza intonațiilor, relațiile dintre trepte, chiar titlurile pieselor nu-s decât românești neaoș.”

Nu voi exagera dacă voi spune că nimeni niciodată nu m-a încurajat și nu m-a complimentat așa cum a făcut-o Aurel Manolescu. Dumnealui îmi scria după ce ascultase cântecele de pe prima mea casetă: „Sunteți un trubadur original cu stofă de interpret ales. Mi-ați făcut o mare bucurie și vă rog să nu vă dați la fund, ci să vă zbateți ca o leoaică ce sunteți. Piesele folclorice au parfum local și sunt pline de poezie. Dumnezeu să vă ajute și să răzbiți acolo unde vă e meritat locul. Foarte originală melopeea. Aveți o viziune specifică talentului autentic.”

A avut o viață zbuciumată luminată de cântec, de emoție, de cuvânt, de dor. Se crede că un artist este mare doar în măsura în care compatrioții lui își amintesc de el, îl pun în valoare. Să ne amintim de omul și artistul Aurel Manolescu, să-i reascultăm cântecele, căci acolo și-a pus Dumnealui dorurile, emoția, viața.

Autor:     Maria Mocanu

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT