„De la mama am aflat despre tragediile din familia noastră legate de „malul basarabenesc”

105
0
Mariana Codruț, scriitoare, Iași, România

 Interviu cu Mariana Codruț, scriitoare, Iași, România 

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

– Stimată Mariana Codruț, la început de conversație voi cita din eseul dvs. „Dumnezeu n-a fost comunist”: „Tot satul părea să fie prezent la biserica noastră cea bătrînă, cocoţată chiar pe malul înalt al Prutului. Cu salcîmii, sălciile şi plopii întunecaţi de pe malul basarabenesc la numai zece-douăzeci de metri, cu oglinda neagră, neliniştitoare, a rîului chiar la poalele ei. Vocile preotului şi ale sătenilor din cor erau multiplicate şi căptuşite cu o aură enormă de cutia de rezonanţă închipuită de valea Prutului şi de burta nopţii”. Cum se numește satul Dvs.? Ce se vorbea despre „malul basarabenesc” în copilăria dvs., în satul natal?

 Satul meu, situat cam la 25 de kilometri sud de Iași, se numește Prisăcani. Am auzit destule despre Basarabia în copilărie, dar nu de la școală, oficial subiectul fiind tabu, ci de la ai mei. De pildă maică-mea, care avea pămînturi și neamuri „dincolo”, îmi spunea că în tinerețe trecea des rîul, inclusiv pentru baluri (cînd apa era mare, pe fete le treceau flăcăii în spinare!). Tot de la ea am aflat întîi despre tragediile din familia noastră legate de „malul basarabenesc”: singurii săi doi frați și un cumnat, un frate de-al tatei, și multe alte rude și-au pierdut viața pe Frontul de Est. Și tata a stat un an într-un spital din București după ce a fost ciuruit de un obuz la cotul Donului. De altfel, satul meu și al bunicilor dinspre mamă erau pline de văduve, orfani, mame îndoliate și de foști combatanți în cel de-al doilea măcel mondial, întregi sau ciuntiți. În vorbele unora dintre ei, își făcea loc un pic de resentiment chiar și la adresa basarabenilor, că ar fi cînd cu rușii, cînd cu românii. Nu aveam pe-atunci atîta minte cît să pricep problema ori să mă intereseze cu adevărat, însă mai tîrziu am considerat nedrept resentimentul lor. Fiindcă în timp, grație lecturilor mai ales, m-am lămurit și cît de atent monitorizată de ruși a fost și este mereu felia asta de pămînt românesc, și cît de sinistre sînt stăpînirea și propaganda lor. Ca acum războiul din Ucraina să pună orbitor în evidență grosolănia incredibilă a manipulării practicate de ei, grosolănie neegalată decît de cruzimea, înclinația morbidă spre crimă, distrugere și jaf care pare să-i caracterizeze…

Revenind la mentalitatea de demult: cînd auzeam de Basarabia mă simțeam cam ca în jocul acela copilăresc cu Omul negru: n-a venit, n-a venit, dar poate veni oricînd! Nimic de mirare, rusofobia și frica de ruși, adînc imprimate în inimile părinților în ciuda sloganelor comuniste „URSS bastionul păcii e” sau „țara vecină și pretenă”, pătrunseseră și în sîngele copiilor.

– Mama vă citea cărți? Tata era un bun povestitor?

Mama și tata nu ne-au citit, fiindcă nu aveau timp. Înainte de colectivizarea forțată, munceau zi și noapte pe cele vreo 5 ha de pămînt ale lor. La colectivizare, tata – un povestitor nu grozav – a fugit la muncă în Iași, noi, copiii, rămînînd cu mama. Dacă ea nu mi-a citit, în schimb mi-a încălzit și luminat copilăria cu mii de versuri știute pe de rost din Eminescu, Alecsandri, Coșbuc și alții, cu sute de cîntece, parabole, amintiri…

Poeta Mariana Codruț în adolescență
Poeta Mariana Codruț în adolescență

 – Ați debutat editorial la editura Junimea, în 1982. Cum ați ales titlul volumului de debut, „Măceșul din magazia de lemne”? A existat un măceș real? 

În iarna lui `81 am văzut în magaziile școlii din satul Comarna, unde tocmai fusesem repartizată ca profă de română, grămezi de măceșe adunate de copii de pe dealuri, în practica agricolă obligatorie. Fructele roșii sclipind în întuneric mi-au părut o expresivă metaforă a vremurilor. 

– Cum comunică realitatea cu poezia? Cât de inutile, nedorite au devenit metafora, imaginea în poezia de azi?

Pe mine nu mă atrage tricotul narativ considerat de unii poezie, chiar dacă e doldora de realitate. Mă interesează cu deosebire textul liric care se naște/ hrănește din biografie, dar nu se oprește la ea, ci o transcende. În acest scop, al trecerii dincolo de imediat, cred că metafora, o „scurtătură” prin limbaj capabilă să transporte multă semnificație și să sugereze adîncimea, e de neocolit. Dar, sigur, pentru poezie nu există rețetă, dacă reușești să emoționezi și altfel decît prin esențializare, imagine, metaforă, e destul.

– Prima antologie de poezie a dvs., „Zonă complice”, a apărut în 2021 la Editura Cartier. Tot în 2021, aceeași editură, Cartier, v-a publicat volumul de proză „Era lumină, era vînt”. V-ați imaginat, cu ani în urmă, că veți avea o colaborare strânsă cu o editură basarabeană?

Nu mi-am imaginat, însă mă bucură că am apărut la Cartier. Cărțile acestei edituri sînt, cum bine știți, foarte frumoase.

  – În ce locuri din Iași se citește poezie, pentru public? Cine dintre poeții ieșeni vă invită la evenimente literare sau la o plimbare?

Poezie pentru public se citește prin cafenele, parcuri, festivaluri și în multe alte locuri pe care nu le știu, eu participînd mai rar la viața publică. Sînt prietenă pe facebook cu toți scriitorii din urbe care mă interesează, primesc invitații de la ei, îi citesc și mă bucur cînd ne întîlnim. Cît despre plimbări, le fac de regulă singură, sînt o bună ocazie de punere în ordine a gîndurilor.

– Cum a fost prietenia dvs. cu Emil Brumaru? Ați stat la cafea? Ce cafea îi plăcea? Amintea vreodată, în discuțiile dvs., despre Basarabia?

 Fiind concitadini, mă întîlneam cu Emil Brumaru pe stradă, pe la vreun eveniment literar, prin redacția revistei „Convorbiri literare”, ne-a și vizitat uneori pe mine și pe fostul meu soț. Apoi, am fost amîndoi incluși într-un grup de scriitori și artiști ieșeni trimiși în `98 de statul român pentru două săptămîni în America. Dar nu am făcut niciodată parte din cercul apropiaților lui, deci nu-i cunosc tabieturile, nu știu ce cafea prefera și nu-mi amintesc să-l fi auzit vorbind despre Basarabia. Însă pe facebook a publicat multe poezii tulburătoare din care nu lipsesc blestemele. Iată doar un exemplu: „Cel care Basarabia mi-a umilit/ Să-i legene un flutur infinit/ Hoitul de colțul lunii spînzurat,/ Cînd corbii scurmă-n putredul ficat/ Și în plămînii tăbăciți de tabacioc/ Pînă-i rămîne scîrna-n vîrf de cioc…”.

– După invazia Rusiei în Ucraina, priviți cu teamă, cu neliniște crescândă spre malul stâng al Prutului?

 Firește, chiar dacă România e membră UE și NATO. Sînt destui ruși împotriva războiului, totuși masa celor care par să fie de partea lui Putin și a ambițiilor sale imperialiste e suficient de mare ca să nu te cuprindă teama și neliniștea.

Ce făceați în dimineața de 24 februarie 2022?

Pe 23 februarie, zi caldă și luminoasă, m-am dus să-l văd pe frate-meu la Victoria, un sat din vecinătatea vămii Sculeni. Florin m-a plimbat cu barca pe lacul din coasta pensiunii unde lucra, am făcut fotografii, postate ulterior pe facebook, și am comentat îngrijorați veștile despre manevrele rușilor. În dimineața de 24, auzind că au invadat Ucraina, l-am sunat să-l întreb dacă a aflat și să-l sfătuiesc să se întoarcă la Iași! Mi-a răspuns, firește, că ce mi-e Victoria pentru o rachetă, ce mi-e Iașul, la o adică. Pe urmă nu m-am mai putut desprinde de știri, participînd și eu de departe la calvarul prin care trec bieții ucraineni de nouă luni încoace.

 – Ați scris multe poeme după declanșarea războiului, unul dintre personajele înfierate este Putin. Dacă v-ați întâlni cu Putin, pe viu, ce i-ați spune?

Să oprească măcelul și să renunțe la putere. Dar nu ai cu cine vorbi, e ținut strîns în brațe de frică: frica de bătrînețe, de boală, de moarte, frica să nu-și piardă coroana, să nu se facă de rîs, să nu pară nebărbat… Or, un om sufocat de frică atacă orbește. Și, din nefericire, comunitatea internațională pare incapabilă să găsească ac de cojocul lui.

– Veți publica într-o carte poemele despre războiul din Ucraina?

Posibil, nu știu exact. O să mă gîndesc la momentul potrivit.

– Sistemul energetic din Republica Moldova e profund afectat de război. Energia electrică ne vine din România. Cum credeți, este aceasta o formă de Unire?

 Este. Alături de multe altele, cum e, dacă tot am vorbit, publicarea de cărți de-ale autorilor din România în Republica Moldova și invers.

Care ar fi mesajul dvs. pentru basarabeni, în preajma lui 1 Decembrie?

Înainte de orice, le doresc din toată inima pace. Apoi: să nu mai cadă pradă propagandei mincinoase care îi face să uite cine le sînt dușmanii și cine prietenii. Nu în ultimul rînd, să ia exemplu de la dîrzenia, curajul și solidaritatea ucrainenilor.

– Vă mulțumesc mult pentru interviu!

 

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT