Au înnebunit salcâmii, pe bune?

Cine a spus că au înnebunit?

Poetul Arhip Cibotaru.

Au înnebunit salcâmii!/ De atâta primăvară/ Umblă năuciți prin vânturi/ Cu tot sufletu-n afară… Şi a rămas în inimile noastre, și în plină iarnă îi cântăm versurile.

Iar portretul? Portretul a fost executat de pictoriţa Elena Bontea încă prin anul 1971*. Știm că pictorița mânuiește cu mult talent pata de culoare. Ce paletă cromatică a aplicat Ea pe acel fundal între cer și mare… Marea l-a ademenit mereu pe poet. Îi lucește, strălucește fața de atâta inspirație.

Vi se pare o mască? E aura care-l învăluie, care nu lasă vederii sensibilitatea de care uneori trebuie să te ascunzi, ca să-ți acoperi vulnerabilitatea. În faţa sistemului. Cum altfel să reziști în perioada în care ești redactor-șef la cea mai prestigioasă revistă literară – Nistru!? Pe durata anilor 1971-1988. Chiar dacă geme sensibilitatea poetului: Mă pierd întreg, de bună voie/ Înfășurat ca de zăbrele/ În tot ce ești pe astă lume/ De la țărână pân-la stele.

Apoi silabele parcă ar obosi și Cuvintele noastre au cearcăne. De ce? De nesomn, de chinul gândului, de căutare și de găsire a explicațiilor pentru curajul de a-l publica pe Nicolai Costenco, pe Nicolae Țurcanu, pe ei, cei reveniți din GULAG.

Doar poetul poate să simtă durerea golului din suflet: Locul gol de lângă mine/ Golu-acesta-i și în piept/ Golu-n casă îmi răsună/ Ce mai sper și mai aștept?

Ați parcurs o carieră poetică reușită cu Inscripții pe Turnul Babel, apoi, văzându-l pe Ultimul Noe, ați trișat cu asul din mânecă care era un Șase de dobă.

 Stiloul acesta-ntr-o mână nătângă/ Nu știe să râdă, nu știe să plângă… / Mă tem să mă joc cu el pe hârtie… Da, dar, adunând o întreagă istorie plină de evenimente cu titlul sugestiv Pe timpul lui Teleucă…, oare ce mână sau ce stilou a intervenit în manuscris fără jale, cu bărdița? Păcat. Așa a dictat omul Arhip Cibotaru? Omul din spatele măștii? Sau omul cel omenos, calitate remarcată de mulți? Ce s-a întâmplat? Intimidat de posibilitățile acelui stilou, n-a fost aruncată masca? Scăpat de sub mască rămâne doar moțul pomădat. O mască aplicată perfect! De sus, de pe oasele temporale, până pe marginea de jos a mandibulei. Pe toată partea dreaptă. Semnificația ei ne-o mai poate descifra doar maestra Elena Bontea. A făcut-o pentru un nomenclaturist? Interesant, cum o fi arătând masca pe cealaltă parte, pe stânga, care nu ni se arată?

Gestul căderii din realitate/ îl imitați, știindu-l că există/ Dar într-o zi și arta se prea poate/ Să fie o realitate tristă… Perfectă dreptate: S-au prea-nmulțit de tot echilibriștii.

Mihaela PERCIUN, scriitoare, muzeograf,

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”