Simeze//Lutnița

178
0

După luni de zile de reparații, umori, presupuneri, bârfe, așteptări, s-a deschis, la Chișinău, spațiul de artă contemporană – Lutnița, în chiar centrul capitalei, într-o casă veche, supraetajată în ultimii ani, dar galeria este la parter.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Desigur, majoritatea dintre noi consideră că sintagma „artă contemporană” este sinonim cu arta zilelor noastre, cu ceea ce este al vremii în care trăim, fără să ne punem problema că asistăm, de fapt, la un nou fapt cultural, la o nouă estetică, la o mutație perceptivă. Ca să înțelegem importanța acestei galerii și a momentului pe care-l consemnăm, trebuie să ajungem să pricepem că linearitatea artei care s-a menținut până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost puternic perturbată de schimbări, regândiri, reorientări, iar fenomenul s-a cristalizat în vremea avangardei istorice, după 1910, s-a accentuat în anii 1920-1930, și s-a acutizat după al Doilea Război Mondial, astfel că ceea ce se numea cândva „contuitatea obiectuală”, a ajuns în situația în care artistul nu-și mai pune problema recognoscibilității subiectului, ci mai cu seamă, la ce folosește imaginea pe care el o construiește, și cum va fi înțeleasă aceasta. Problema este vast analizată, iar bibliografia subiectului dezbătut de istoricii și criticii de artă a atras studii interdisciplinare din sfera psihologiei, psihanalizei, sociologiei, medicinei și a filosofiei.

Iată ce susținea cu mai multă vreme în urmă un corifeu al artei secolului XX, Barnett Newman (1905-1970), în una dintre scrierile sale teoretice: „Artistul modern a luptat pentru a scăpa de cătușele subiectului și această luptă împotriva subiectului constituie esența contribuției pe care el a adus-o la gândirea universală. Și totuși artistul nu poate picta fără subiect”; și tot el spune, cu un alt prilej, acestea: „Dacă am putea descrie arta acestei jumătăți a secolului XX într-o propoziție, aceasta ar suna: căutarea a ceva de pictat” (citate transcrise din cartea Ancăi Oroveanu, Teoria europeană a artei și psihanaliza, ed. Meridiane, 2000).

Ce trebuie să înțelegem din fugarele rânduri de mai sus? Că nu doar arta s-a schimbat la hotarul secolului XX, ci și (mai ales) felul în care o înțelegem pe aceasta. Iar la Chișinău acest fenomen a debutat în jurul anului 2000, prin artiști precum: Andrei Sârbu, Mihai Țăruș, Mark Verlan, dar și grație activității susținute a centrului Soros pentru arta contemporană [ksak], unde s-au pus bazele primelor expoziții de artă contemporană, în sensul cel mai occidental al sintagmei. Dar nu am avut niciodată aici o galerie în sensul cel mai adevărat al cuvântului, care să promoveze acest vector al artei actuale. O tentativă firavă în acest sens a reprezentat-o, cândva, spațiul AoRTa Art Centre, care a promovat fotografia și pictura, condusă și coordonată de criticul de artă Irina Grabovan.

Cu ce vine Lutnița? Programul acestei galerii își propune, prin tânărul și ambițiosul Andrei Sclifos, el însuși artist, și cu echipa pe care o are, să aducă în prim-planul scenei locale artiști cât mai originali, pentru care dialogul cu natura, obiectele, interacțiunea cu problematicile politice și sociale ale lumii contemporane devin mai relevante și mai incitante decât ascunderea (prin izolare sau întoarcerea spatelui) în atelier, prin contemplarea sinelui.

Camilia Filipov (născută în 1990) este artista cu a cărei expoziție s-a deschis Lutnița (în 20 octombrie). Născută în sud-estul Moldovei, la Taraclia, a făcut studii de sculptură la Universitatea de Artă și Design din Cluj, și vine acum cu o poetică foarte specială, expunând pietre desenate cu grafit, o cunună de spini, petale, frunze, video, desene cu polen și fotografii, prin intermediul cărora dă naștere unui univers efemer, aerisit, poetic, personalist; întreg spațiul alb al galeriei este rezidit și resemnatizat prin gândurile, meditațiile, căutările și aspirațiile artistei, prin intermediul gesturilor, sunetelor, culorilor, urmelor. Este o experiență vizuală intensă, dar și sublimă, o redare a vederii artistice, pe care spectatorul este invitat să o descopere și să o simtă.

Să-i urăm acestui nou spațiu o activitate expozițională cât mai percutantă, îndelungată, educativă și problematizantă!

Vladimir Bulat

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT