„La noi e pace, la noi e bine, nu avem voie să ne plângem”

885
0

Interviu cu Angela Ciobanu, artistă a poporului din Republica Moldova

Susține și tu o instituție de presă liberă! Donația ta va contribui la susținerea activității noastre prin care informăm societatea echidistant și corect. Ajută-ne să promovăm adevărul, dreptatea și libertatea.

SUSȚINE

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a participat la ediția curentă a Festivalului Național de Teatru din București cu spectacolul „Capcana” de Mihail Bulgakov, în regia lui Petru Hadârcă. Imediat după spectacol a apărut o cronică de Anita Barton, din care cităm: „Petru Hadârcă ne oferă un spectacol total! Interpretare, scenografie, lumini, costume, sugestie, sensibilitate, trăiri, toate rânduite și rostuite astfel încât nimic nu rămâne suspendat, nicăieri nu găsești un vid sau că ar mai fi fost loc de ceva, totul decurge într-o armonie care își păstrează rostul demersului acestui spectacol”. În aceeași cronică, i se dă o înaltă apreciere Angelei Ciobanu, care a făcut rolul Liuska din „Capcana”: „O actriță profundă, cu o stare lăuntrică de mare greutate, care, în momentul în care intră pe scenă, te copleșește cu intensitatea prezenței, te încorporează în ea, simți fizic capacitatea ei dramatică. Este uriașă și când rostește textul, este uriașă și când tace, umplând scena de tăcerea ei”. Vă propunem în continuare un interviu cu Angela Ciobanu, artistă a poporului din Republica Moldova.

 

– Dragă Angela Ciobanu, ai mărturisit într-o postare pe facebook că este o mare onoare și bucurie pentru tine să joci în „Capcana” de Mihail Bulgakov, cea mai recentă producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Da, mă consider o norocoasă că fac parte din distribuția acestui spectacol extraordinar. Sunt sinceră în afirmațiile mele. Reacția publicului, sălile pline, aplauzele îndelungate ale spectatorilor, precum și aprecierile specialiștilor, cronicile entuziaste ale criticilor de teatru sunt pentru noi niște dovezi că spectacolul e foarte bun.

– Cum ți-ai conturat personajul din „Capcana”, prin ce îți place rolul Liuska?

O, eu mă scald în acest rol, mă fascinează, îl ador. Dar aș vrea să spun că, în primul rând, îmi place foarte mult Bulgakov, opera lui. Pregătindu-mi rolul din „Capcana”, m-am documentat, am citit mult, am ascultat pe internet cursuri despre Bulgakov, am audiat spectacole radio și am privit videouri cu piesa „Fuga”. A fost o pregătire necesară pentru a o întruchipa pe Liuska. Aparent, e un personaj de comedie, dar Liuska are o dramă interioară profundă, ea se pomenește aruncată în vâltoarea unor evenimente istorice care distrug mii, milioane de vieți. Ea încearcă să lupte, să înfrunte vitregiile vremii, dar nu scapă de suferință, de izolare, de disperare, de umilință maximă – la un moment dat acceptă chiar să-și vândă corpul pentru a-și hrăni familia.

– Prin ce e actual spectacolul „Capcana”, în regia lui Petru Hadârcă?

Textul piesei e foarte dramatic, apropiat de cele ce se întâmplă acum în lume. Studiind personajele, înfățișându-le pe scenă, ne dăm seama tot mai clar prin ce trec oamenii care fug din țara lor din cauza unor mari nenorociri și cum încearcă să supraviețuiască printre străini. „Capcana” e un spectacol despre prăbușirea visurilor, despre neputința oamenilor în perioadele când domnește haosul, întunericul, când bântuie moartea. În țară străină nu-ți poți găsi liniștea, nicăieri nu te simți mai bine ca la tine acasă. Despre frământările și chinurile celor izgoniți, rămași fără patrie, despre dramele oamenilor din vremea căderii Imperiului, urmată de dictatura lui Stalin, e spectacolul „Capcana”.

– În „Capcana” e pusă în evidență, prin diverse mijloace expresive, tema războiului.

Tematica aceasta mă bulversează. Îngrijorarea, nesiguranța, frica ne-a cuprins după 24 februarie, ziua când a început invazia Rusiei în Ucraina. Dar încercăm să ne controlăm frica, continuăm să muncim, să facem teatru. Eu mai activez în domeniul pedagogiei, de 22 de ani predau la Liceul Teoretic cu profil de Arte „Elena Alistar”. Am mulți discipoli, unii lucrează în teatrele de la noi, unii au absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. De-a lungul anilor am făcut multe spectacole, aș menționa „Mowgli” și „Frunze de dor” de Ion Druță, cu aceste montări am câștigat multe premii la Festivalul Municipal de Teatru „Ostende”. Aș vrea să se știe că am realizat cu liceenii „Frunze de dor” cu vreo doi ani înainte de spectacolul lui Sandu Cozub după același roman al lui Druță. În 2022, am realizat spectacolul „Războiul nu are chip de femeie” de Svetlana Alexievici (adaptarea scenică îmi aparține). Spectacolul „Războiul nu are chip de femeie”, de asemenea, a obținut Premiul 1, la Festivalul „Ostende”. Acum vreau să montez cu clasa a X-a fragmente din „Teatru descompus” de Matei Vișniec. Sunt pasionată de pedagogie, am predat și la AMTAP. Anul acesta îmi voi susține gradul superior în pedagogie. Vedeți, sunt prinsă permanent în diferite activități, nu-mi las timp să mă gândesc prea mult la război, la alte grozăvii, alung astfel de gânduri.

– Și la TNME ai o activitate intensă, ai în palmares un număr impresionant de roluri.

Da, joc aproape în fiecare spectacol de la Național. Seară de seară, ies pe scenă și trăiesc bucuria de a juca în fața publicului. Nu avem voie să ne plângem. Noi ducem o viață normală, ne dedicăm artei, creației. La noi e pace, la noi e bine. Am simțit foarte acut cât de mare e suferința confraților noștri, a artiștilor ucraineni care au participat în septembrie la Reuniunea Teatrelor Naționale. În opinia mea, Teatrul Național Academic „Ivan Franko” din Kiev a prezentat cel mai frumos spectacol din această Reuniune – „Coriolanus” de Shakespeare. Pe scenă, după spectacol, toți actorii aveau lacrimi în ochi, plângeau de durere, dar și de bucurie că se află într-o sală de teatru, că au susținere morală din partea noastră. Acasă la ei, în Kiev, stau ore în șir în subsoluri, se aud mereu sirene, adeseori nu pot juca la sediu. Actorii ucraineni joacă spectacole în tranșee, iar unii au plecat să lupte pe front, cu arma în mână.

Mă gândesc că dacă rezistă ucrainenii, vom rezista și noi. Din păcate, oamenii nu înțeleg cât de importantă e pacea decât după ce dă peste ei urgia războiului. Eu cred că noi putem rezista, cu gândul că Domnul ne va ajuta să trecem peste această perioadă îngrozitoare.

Pace tuturor!

– Îți mulțumim, Angela, mult succes în continuare.

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Site-ul „gazetadechisinau.md” publică articole care reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de editorialiști și jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chisinau” este o sursă de informare credibilă pe piața mediatică din Republica Moldova. Nu o lăsa să dispară! Contribuie la menținerea unei publicații libere. Acum poți face și tu o donație.

SUSȚINE