De ce cresc prețurile și ce trebuie de făcut?

Anul 2022 a început cu o creștere haotică a prețurilor. O creștere cu mult mai semnificativă decât în perioada precedentă. Oficialii au prezentat anumite explicații, însă ele nu au acoperit toate cauzele acestei creșteri (cu mult mai mari decât în alte state). În societate apar nemulțumiri, fiindcă „viteza” creșterii prețurilor o depășește simțitor pe cea a creșterii veniturilor, respectiv o bună parte a populației (în primul rând, cea cu venituri mici sau cu venituri fixe) nu știe (sau nu vrea să știe) ce se întâmplă, dacă această situație este obiectivă sau rezultatul activității (sau inactivității) decidenților.

 Mai întâi de toate precizăm un lucru important – creșterea prețurilor este un lucru firesc, natural. Prețurile au crescut și vor crește întotdeauna, în toate timpurile și în toate țările. În unele țări mai dezvoltate, mai puțin – cu 2-3% anual în retrospectivă, iar în altele – până în 15-20% și mai mult. Aproape că nu putem da exemple inverse de reducere (de lungă durată) a prețurilor. Pot scădea doar unele prețuri, dar pe termen scurt, ca excepție, sau din alte motive (aceasta e o problemă aparte).

Așadar, prețurile cresc permanent. Mai întâi precizăm că o componentă constantă a creșterii prețurilor (și a tarifelor) o constituie majorarea (permanentă) a salariului, una din componentele constante ale prețurilor. Cu cât mai mult crește salariul, cu atât mai mult, respectiv, vor crește și prețurile (nu direct proporțional). Nu este posibil, în principiu, pe termen lung, ca salariul să crească, iar prețurile să scadă. Așa ceva în mod normal este exclus, fiindcă o componentă a oricărui preț este salariul. Pot fi anumite diferențe, fiindcă în principiu crește și productivitatea. Dar la noi productivitatea-i mică (pe economie), fiindcă domină complexul agroindustrial. (Printre altele menționăm că productivitatea muncii în agricultură la noi este de circa 30-35 de ori (!) mai mică decât în Țările de Jos, țară exemplară în acest sens).

Dar când salariile cresc, la persoanele cu venituri fixe (în primul rând, la pensionari, care-s cca 700,0 de mii, dar și la studenți etc.), veniturile acestora relativ scad. Adică de pensia beneficiată (sau veniturile primite) la începutul anului poți cumpăra mai multe produse (în natură), decât la sfârșitul anului.

În anul 2022, salariul mediu pe economie este prevăzut să crească cu cca 1000 de lei, adică până la cca 10.000 lei. (E drept că acesta, salariul, nu reflectă situația reală din economie). Adică el crește cu circa jumătate din pensia medie lunară. Deci, creșterea continuă a salariilor este o prima cauză a creșterii prețurilor (în a.c. cu până la 7-8% din inflație este cauzată de creșterea salariului).

În afară de aceasta, în 2022 avem o situație cu totul specifică, într-un fel unică sau foarte rar întâlnită, comparabilă cu cea din anul 1992. În decembrie 1991, a fost semnat un document privind liberalizarea prețurilor începând cu ianuarie 1992. Din cauza că în fostul spațiu ex-sovietic se promova o politică a „salariilor și prețurilor joase” (prețurile joase – din motive politice, iar salariul mic – din motive economice), din ianuarie 1992, inflația a început să crească rapid, inclusiv din cauza creșterii libere a prețurilor la carburanți (creșterea lor pe economie a fost de 25-28 de ori (!), adică inflația a constituit câteva mii de procente, inclusiv din cauza reformei monetare efectuate în mod greșit). Treptat, în ultimii 30 de ani, am avut creșteri ale prețurilor mai rapide decât în alte țări, fiindcă am început de la o „poziție de start” mai joasă (a prețurilor). În trei decenii, prețurile interne s-au apropiat mult de cele „europene”. Dar încă nu au ajuns la acel nivel.

Acum, în 2022, din cauza creșterii prețurilor la carburanți (gaze, petrol etc.) este o altă majorare radicală „comparabilă” cu cea din 1992 și care, probabil, nu se va mai repeta (într-un termen rezonabil de apropiat). Perioada actuală se va termina cu o apropiere încă mai mare, aproape o egalare a prețurilor interne cu cele externe (europene).

O altă cauză a creșterii semnificative a prețurilor interne  este războiul mișelesc, nedeclarat de Rusia împotriva Ucrainei. Urmare a războiului, peste 1 mil. de locuitori din Ucraina vecină (unde acum sunt și peste 500,0 mii de locuitori de etnie română) au traversat frontiera R.Moldova. O parte dintre aceștia (cca 90,0 mii) au rămas, cel puțin provizoriu, la noi. La acest capitol R.Moldova se situează pe locul trei după Polonia și România. Aceștia sunt imigranți provizorii, care doar consumă și care au exercitat substanțiale presiuni asupra consumului intern (fiindcă ei, repet, preponderent nu produc, ci doar consumă). Respectiv au influențat asupra prețurilor, evident în direcția majorării lor (orientativ cu până la 10%).

Republica Moldova este un stat unic în ceea ce privește nivelul general de dezvoltare și relațiile comerciale externe. Ca nivel de dezvoltare, „nu suntem lideri”. Din această cauză, consumul intern în mare măsură este acoperit din importuri. Importul cu mult (cu 4-7,0 miliarde dol.) devansează exportul (!). Această situație se tot repetă din an în an, începând cu anul 1992, adică de 30 de ani (cu fiecare an majorându-se respectiv și datoriile externe). Însă coraportul dintre export și import în ultimii ani este tot mai nefavorabil și variază în jurul cifrei de 50%. Adică la un dolar exportat importăm doi dolari. Inflația, deci, se importă (de ex., la medicamente, dar și alte bunuri care nu se produc la noi), fiindcă în țările de unde importăm prețurile sunt „mai moderne”, mai mari. Un așa coraport nefavorabil între export și import aproape că nu există nicăieri (cel puțin în Europa). În a.c. vom avea un sold comercial încă mai negativ, decât în toți anii precedenți. (Despre aceasta vom afla la începutul a.2023, când se vor prezenta rapoartele pentru a.2022).

 Care-i soluția? Ce trebuie de făcut?

Când „pantalonii sunt rupți din toate părțile”, soluții ideale nu există. Fiindcă economia-i ca „frunza pe apă”, statul (guvernarea) trebuie să demonstreze că este capabil să se/ și să ne întrețină. Omul are dreptul la existență, la viață. Orientarea permanentă preponderent la ajutoare și la donații externe (din România, SUA sau UE) nu este viabilă pe termen lung și nici nu este morală. Străinii, comunitatea europeană nu ne pot rezolva toate problemele. Ei ne pot doar ajuta „un pic”.

Consider că una din măsurile cheie ar trebui să fie modificarea impozitării veniturilor mari și foarte mari (în sens moldovenesc). Noi avem impozite mai mici (simbolice) decât în toate statele europene. Prin impozite mici statul contribuie neoficial, indirect, la formarea corupției și a economiei tenebre. În majoritatea țărilor comunității europene, comunitate spre care tindem, impozitele sunt cu mult mai mari. Impozitele (mici) de la noi ne arată că statul nu-și îndeplinește funcțiile sale, statul este slab. Deci, aceste funcții trebuie știute și exercitate. Majorarea impozitelor ar contribui la creșterea posibilităților financiare ale statului (respectiv, la majorarea pensiilor, îndemnizațiilor etc.).

O altă cale este reglementarea salariilor funcționarilor de la buget. Salariile bugetarilor (maxime și minime) se deosebesc de până la 30 de ori (acum cuprinse între cca 3.000 lei și 90.000-100.000 lei). Așa ceva într-o economie „ca frunza pe apă” nu-i admisibil. Beneficiarii salariilor mari nu pot fi de 30 de ori mai deștepți, mai capabili, nu fac lucru mai complicat, mai intens, mai scientointensiv etc., nu muncesc mai mult de atâtea ori, decât ceilalți (Pentru a ne convinge de aceasta ar fi bine să se facă o „fotografie a zilei de muncă” a acestor oameni „supraharnici”).

O altă direcție o constituie stabilirea controlului asupra majorării prețurilor. Acum mulți agenți economici „își fac de cap”. Majorarea prețurilor cu cca 75-100% și mai mult nu are nicio argumentare. Nu consider necesar de a renaște Comitetul de stat pentru prețuri (existent până în 1991), dar unele funcții de control al prețurilor trebuie obligatoriu să existe. A administra, a guverna mai înseamnă și a controla. Ar putea îndeplini funcțiile de control menționate o secție a Inspectoratului principal fiscal de stat (sau a Ministerului de finanțe ori a Ministerului economiei). Pentru aceasta e necesar de abilitat structura respectivă cu funcția în cauză.

Una din măsurile care se cer pentru protejarea populației cu venituri mici este aplicarea prețurilor reglementate pentru unele produse. În lista lor pot fi incluse câteva dintre cele mai frecvent utilizate produse de către majoritatea populației, în special a celei social vulnerabile. În afară de ulei, în aceasta listă ar putea fi incluse unele sorturi de pâine (1-2 denumiri), lapte, carne, pește etc. și unele derivate, precum și apa minerală, ouăle. Cota acestor produse ar putea să constituie o bună parte din „coșul de consum”. Pentru ca întreprinderile să respecte această cerință (și în alte scopuri) trebuie aplicată legea impozitului pe supraprofit (care-i actualmente nemeritat).

Consider posibil și necesar de impozitat pensiile mai mari decât echivalentul a 1.000 (sau 1.500) euro. Conform datelor controalelor financiare, de exemplu, din Federația Rusă, fiecare a doua pensie a fost stabilită incorect (de regulă, majorată). Considerăm că aproximativ o situație similară există și la noi. Impozitarea propusă ar diminua dezechilibrele formate, iar pe de altă parte, ar fi restabilită o dreptate în societate (să comparăm pensia unui cadru didactic de cca 2,0 mii lei după ani de muncă grea pedagogică și cea a unui „om important” care timp de câțiva ani „a pus semnătura” pe niște hârtii).

Anual, ar trebui mărit salariul minim. Majorarea propusă este dictată de următoarea situație. În sectorul productiv acum nimeni nu mai primește salariul minim (actual). Deci, sumele peste salariul minim actual se plătesc „în plic”. Iar majorarea propusă a salariului minim respectiv ar scoate „la suprafață” tenebrii, care ar plăti impozite, respectiv ar crește încasările bugetare. Aceasta ar permite majorarea salariului minim la bugetari (educatori la grădiniță, bucătari etc.).

Rezolvarea numai a acestor probleme ar permite de schimbat radical situația: anual, să fie majorat (pentru toate categoriile) salariul minim (cel puțin, cu procentul inflației), să fie mărită pensia minimă (ca media ei să se apropie de recomandarea ONU – 40% din salariu).

Avem o situație neordinară. Se cer măsuri urgente. Pentru decizii evidente nu trebuie de pierdut mult timp. În 2023, prețurile se vor stabiliza, iar unele, probabil, chiar se vor diminua.

prof. univ. dr. Mihai Patraș