Barosul moralei și morala barosului

Îndemnarea Ucrainei la negocieri de pace nu poate fi acceptată, dar poate fi înțeleasă: statele occidentale (și nu numai), care o ajută, au și ele problemele lor, iarna va fi – deja este! – costisitoare, iar o parte a electoratului preferă ca banii publici să rămână acasă și să nu fie cheltuiți nici pe conflicte globale, nici pe cele regionale.

De dragul obiectivității, ar trebui să spunem, totuși, că Occidentul și aliații lui nu sunt chiar așa de mercantili cum par, dacă ne gândim la volumul ajutorului acordat – nesemnificativ la începutul războiului, dar substanțial acum și chiar comparabil, de exemplu, cu sprijinul anual pe care l-au oferit Statele Unite, în ultimele opt decenii, unor țări sau democrații aflate în pericol. Sigur că se dorește mai mult, dată fiind disproporția de resurse economice și militare între statul agresor, care e Rusia, și statul agresat, care e Ucraina – o nepotrivire incomensurabil mai mare decât cea care exista, de pildă, între Anglia lui Churchill și Germania lui Hitler. Raportat însă la principiile morale și politice difuze de care se ghidează popoarele și statele civilizate de azi, ajutorul depășește, realmente, orice așteptări.

Dar nu numai banii, ci și lipsa de fermitate (uneori: de viziune) sau ambiguitatea definițiilor morale îi fac în prezent pe liderii și electoratele Occidentului să ceară dacă nu pace, atunci măcar un armistițiu de durată, în speranța că acesta va redirecționa șuvoiul de bani dinspre Ucraina spre nevoile lor interne. Argumentul facil „Rusia nu mai poate câștiga, dar înfrângerea ei o să ne coste enorm și pe noi, și pe ucraineni“ e doar fumigena care învăluie o nesiguranță de altă natură decât cea pur materială sau financiară: continuarea războiului înseamnă nu numai cheltuieli mai mari pentru occidentali, ci și calea spre un viitor care le va cere revizuirea moralei lor curente.

O lume deprinsă cu false dileme etice, cu bătălii confortabile pentru victorii deja obținute, nu prea își dorește să revină la antiteza, pe cât de categorică, pe atât de disconfortantă, dintre bine și rău. A ajuta însă până la capăt Ucraina, cu bani și armament și, poate, dintr-un anumit moment, cu soldați, de dragul victoriei definitive a binelui împotriva răului înseamnă a ieși din adăpostul călduț al unei etici de cafenea, în care fiecare are dreptatea lui, chiar și cel care te omoară în plină stradă. [Ați văzut puține filme în ultima vreme în care ucigașilor, mafioților și escrocilor li se scoate neapărat în vileag și partea „umană“ – traumele copilăriei, mediul social defavorizant și alte lingurițe de miere menite să îndulcească zemurile fetide ale biografiei lor criminale?]

Chiar și așa însă, scoatem pălăria în fața acestui Occident care, relaxat și comod cum este, a găsit în el destulă omenie și respect pentru bine și adevăr ca să ajute Ucraina. Barosul moralei a funcționat și de data aceasta, chiar dacă nu a mai avut greutatea lui de pe vremuri.

Pe lângă barosul moralei există și o morală a barosului, ca cea pe care au pus-o la treabă mercenarii lui Prigojin – execuția pușcăriașului Nujin, „recrutat“ de compania „Wagner“, a fost o mizanscenă demnă de cele mai memorabile spectacole montate acum câțiva ani de Statul Islamic.

Paradoxal, această „morală“ are adepții ei nu numai printre mercenarii și ostașii criminali ruși, nu numai printre cetățenii FR zombați și cretinizați de propagandă, ci și printre oamenii lumii libere. Drept dovadă sunt puzderia de postări antiucrainene de pe platformele sociale și sondajele care culpabilizează în continuare Kievul nu doar pentru declanșarea războiului, ci și pentru prelungirea acestuia. Conturile false de pe rețele și slaba informare nu explică însă în totalitate numărul destul de mare al acelora care susțin, direct ori indirect, acțiunile Rusiei în Ucraina, de la genocid la distrugerea infrastructurii civile și de la raptul teritorial la sfidarea tuturor normelor ce se află la temelia însăși a vieții umane.

Ceva foarte putred, urât și pervers din inima unor oameni îi poate face să-și dorească înfrângerea Ucrainei doar pentru a asista la umilirea Occidentului, din care fac parte sau căruia îi datorează cam tot ce au mai bun. Cu alte cuvinte, să stea confortabili în fața unui smartphone modern, adică occidental, departe de bombe și de moarte, sătui și fără frica de a fi uciși, și să savureze modul în care barosul eroicului luptător rus pentru eliberarea lumii de „tirania LGBT“ strivește țeasta altui luptător rus doar pentru că acesta din urmă a acordat interviuri unor jurnaliști ucraineni.

Atât timp cât poate conta pe legiuni de susținători în lumea liberă, tirania are o șansă. Tocmai din acest motiv, nu numai din vanitate, Putin va continua războiul până la ultimul soldat și cartuș. Și tocmai de asta lumea liberă trebuie să i se opună până la capăt – altfel, numărul legiunilor se va mări simțitor.