Scriitori centenari 2022

La Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” miercurile sunt literare. Cea din 2 noiembrie a fost dedicată scriitorilor basarabeni, care în acest an ar fi împlinit sau au împlinit 100 de ani – Igor Crețu, Gheorghe Gheorghiu, Anatol Gugel, Alexandru Cosmescu, Sanda Lesnea și Ana Lupan. Plasați diferit pe axa valorică a istoriei literaturii române din stânga Prutului, cei șase scriitori au fost „uniți prin veac” în expoziția comemorativă Scriitori centenari 2022, organizată de instituția-gazdă a evenimentului, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, expoziție ce va rămâne în atenția publică până în primele zile ale lunii ianuarie 2023.

Așa cum Muzeul deține un autentic tezaur literar-artistic constituit din cărți, manuscrise, șarje, portrete, fotografii, documente inedite și relevante pentru viața și activitatea scriitorilor „aduși” în sala de expoziție, accentul a fost pus, de această dată, nu neapărat pe identificarea unor caracteristici comune ale centenarilor și nu atât pe valoarea literară a operei acestora (analiza axiologică rămânând a fi condiția din umbră a expoziției, într-o oarecare măsură și în cazuri separate), cât pe developarea imaginii celor șase scriitori, așa cum se păstrează ea în colecțiile și fondurile Muzeului. Or, misiunea oricărui muzeu de literatură nu se rezumă doar la conservarea bunurilor culturale cu valoare literară, dar și a celor ce prezintă importanță istorică, documentară, memorială etc. Acest demers a fost inițiat de gazda și moderatoarea vernisajului, Maria Șleahtițchi, și susținut nedeclarat de oaspeții evenimentului, Ivan Pilchin, Mihai Cimpoi, Vladimir Beșleagă, Călina Trifan și Ion Hadârcă, care (fie că au avut ocazia să-i cunoască direct pe unii din cei șase, fie că i-au descoperit prin intermediul mărturiilor și al operei lor) au reușit să individualizeze protagoniștii expoziției și să treacă dincolo de imaginea întronată în conștiința publică, spre marea satisfacție a celor prezenți.

Situați la distanțe valorice diferite, cei șase autori prezintă șase capitole din istoria literaturii basarabene din sec. al XX-lea, a menționat Ivan Pilchin. Aceștia, în calitatea lor de colegi de generație, ar reflecta imaginea epocii și a relațiilor interumane într-un context istoric deloc simplu. În opinia exegetului, meritul fiecăruia dintre ei se măsoară, în special, prin contribuția adusă la formarea generațiilor de scriitori care au venit după ei, iar acest fapt s-ar datora educației dobândite în școala interbelică. Iar pentru că au fost născuți în anul 1922, în Regatul României, Vladimir Beșleagă îi numește regățeni. Evident, contextul social-politic a contribuit  la conturarea anumitor caracteristici comune în rândul celor șase scriitori, deși, în esență, rămân a fi portrete inegale și destine inegale.

În opinia lui Mihai Cimpoi, punctul de întâlnire al autorilor comemorați ar fi rezistența prin cultură. Igor Crețu și Alexandru Cosmescu, de exemplu, au evitat ideologizarea cu prețul sacrificării poeților, scriitorilor ce ar fi putut deveni, în favoarea statutului de traducător. Altfel zis, au săvârșit transferul, oarecum nefericit pentru individualitatea lor poetică, din sfera literară în cea culturală. De aici și calificativele de scriitor victimă (Igor Crețu) sau scriitor asasinat (Alexandru Cosmescu). Merită subliniat totuși că, datorită acestor circumstanțe vitrege, arta traducerii din stânga Prutului a avut de câștigat, Crețu și Cosmescu fiind cei care au pus bazele unei școli basarabene de traducere recunoscute în spațiul general-românesc.

Despre Anatol Gugel (singurul din cei comemorați care a împlinit 100 de ani cu aproximativ cinci luni înainte de trecerea sa la cele veșnice) s-a menționat că a preferat să se refugieze în lirica de dragoste, în pastel și în eseul despre frumusețea plaiului mioritic.

Indiferent de destinul creator pe care l-au urmat, toți scriitorii din expoziție, a afirmat Mihai Cimpoi, s-au dăruit în totalitate actului cultural și  slujirii limbii române – sarcini dificile într-o epocă profund ideologizată și restrictivă.

Despre Ana Lupan se știe că a stat în umbra lui Andrei Lupan și că a avut o experiență de viață dramatică, trădată, de altfel, și de lucrările epice ale autoarei. A fost o fire modestă, afirmă Mihai Cimpoi, care nu a profitat de statutul de soră a unui poet ce domina ideologic perioada.

Revelația evenimentului, se pare însă, a fost Sanda Lesnea. Se cunoaște despre ea că a debutat târziu, la 52 de ani, cu susținerea lui Alexandru Cosmescu, impunându-se prin câteva romane ce rămân și astăzi interesante sub aspect documentar. Cu certitudine că aceasta s-ar datora și condiției de deținut politic al autoarei – una dintre puținele femei-deținut politic din istoria literaturii române, a subliniat Maria Șleahtițchi.

La destinul tragic al Sandei Lesnea s-a referit și Călina Trifan, care a avut șansa să o întâlnească la Alba Iulia la Festivalul Lucian Blaga. Era o fire discretă și deosebit de frumoasă, care și-a ascuns cu multă îndemânare destinul tragic. A fost ceea ce Călina Trifan numește „partizană congenitală a ascunderii”. Mărturisirile pe care le-a obținut Călina Trifan de la Sanda Lesnea ar putea fi cu ușurință incluse într-un rechizitoriu al crimelor comise de regimul totalitar.

Tabloul scriitorilor centenari a fost întregit de către Ion Hadârcă, poetul invocând personalitatea scriitorului de origine găgăuză Dionisie Tanasoglu – marele absent din această expoziție. A fost o personalitate verticală, care s-a atașat cu tot sufletul de Mișcarea de Eliberare națională încă de la primele ei manifestări.

Concluzia care se impune pe finalul acestei evocări este că absolut toți scriitorii comemorați au contribuit la culturalizarea unor generații, au întreținut un mediu lingvistic sănătos și au creat un spirit de emulație printre tinerii colegi.

Olesea CIOBANU, director adjunct, MNLMK