Premieră la TEI: Hamilton, Broadway, Hitchcock… Putin

256
0
Mircea V. Ciobanu la Bookfest Chișinău 2022

Una (nu și unica) dintre soluțiile de a depăși crizele e să le sfidezi. Să le ignori, făcându-ți onest meseria. Să nu lași ca provocările – și provocatorii – să-ți impună agenda. Câteva exemple din lumea teatrului demonstrează validitatea acestui principiu. TN „Mihai Eminescu” ne-a alintat cu Reuniunea Teatrelor Naționale. Editura Arc a tipărit (la Harkov, sub bombardamentele rusești!) o frumoasă carte despre distinsa artistă și profesoară Nelly Cozaru, în care colegii de scenă, criticii, dar și protagonista meditează asupra fenomenului teatral. „Luceafărul” a intrigat publicul cu o premieră în regia lui Dumitru Acriș. Iar Teatrul „Eugène Ionesco”, respectând stilistica spiritului tutelar, nu doar surprinde, dar și șochează cu un spectacol după Funia lui Patrick Hamilton, în regia lui Sergiu Chiriac. După cum orice producție „realistă” este, implicit, critică (la adresa societății), orice text din cultura scrisă a umanității, ca celulă a memoriei colective, este, implicit, actual.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Funia e un spectacol tipic pentru teatrele din Broadway, chiar dacă piesa e scrisă de un autor britanic. Ea s-a bucurat (pe lângă succesul din Marea Britanie) de aprecierea publicului din New York. O comedie neagră, o istorie polițistă. Pe de altă parte, e teatralitatea însăși, cu secvențe autoreferențiale, ce seamănă cu jocurile postmoderniste: implicați într-un joc macabru, personajele discută detașat despre o piesă, care tocmai se joacă în aceste zile pe Broadway, intitulată Funia (da, de Patrick Hamilton), în care istoria o repetă punctual pe cea care li se întâmplă lor. Procedeul amintește de Chirița în Iași, în care protagonista merge la teatru și privește o piesă („Două fete și-o neneacă”), ce reprezintă chiar istoria ei. Ei, bine, inteligenta noastră eroină autohtonă își dădea seama că e o poveste despre ea (și se revolta!). Aici însă, nu doar protagoniștii omorului de dragul spectacolului sunt cinici, ci și personajele – rudele și prietenii celui ucis – discută lejer (și ipocrit, având în vedere prezența discretă a victimei acestor teorii) despre un spectacol în care personajul e omorât (concentrându-se pe tehnicile teatrale, nu pe aspectul etic) și despre teoria nietzscheană a „omului superior” (prin extensie: a „rasei superioare”), în drept să decidă asupra vieților altora.

Macabru, cinic, gotic, de un umor negru, spectacolul este teatru pur. Spectatorii cad în capcana jocului diabolic, pas cu pas. La început sunt șocați de omorul, nejustificat în niciun fel, care se produce chiar în debutul piesei; apoi, câte unul, încep să chicotească; apoi toată sala râde de replicile nostime (chiar dacă nimic nu s-a schimbat între timp: personajul ucis la începutul piesei continuă să fie „prezent”, în lada în care a fost pus, transformată în masă pentru fructe (sic!) până la căderea cortinei! Trei împușcături finale (și trei cadavre în plus) inversează provocarea (după ce spectatorul a fost făcut să râdă, participând la festinul macabru): voi de ce râdeți, de fapt?!

Un spectacol de acest gen solicită implicare deplină, ca în piesele lui Ionesco, altfel tensiunea curentului (și a curenților), nesupravegheată strâns, ar risca să cadă. Spre onoarea ionescienilor, artiștii reușesc să mențină flacăra luminii ludic-macabre la tensiunea necesară. Mai întâi, ritmul, asigurat de regie, de echipa de actori, dar și de muzica lui Sinatra (leitmotiv muzical e hitul New York, New York), e potrivit acțiunii. Excesiv de teatrali sunt Maxim Chiriac și Valeria Garțan. Organici, conformi contextului, au fost Doina Arvat – o memorabilă, expresivă și plastică mrs. Wilson, și Petru Dragancea (pe ultimul mi-l imaginam în rolul protagonistului Brandon Show). A fost bun ezitantul, „făptașul speriat”, Iurie Pascar. La înălțime, ca de fiecare dată, Anatol Guzic (deși ușor static), jucându-l pe teoreticianul crimei, dar și pe detectivul ocazional, un soi de Svidrigailov, ce vrea să afle esența faptelor produse, nu doar aparența spectaculară. Ca întotdeauna, maeștri ai episodului, prezenți în dozele necesare, Laurențiu Vutcărău și Natalia Prodan. Aș menționa o bună formă fizică, plastică, artistică a întregului ansamblu, o echipă de tineret a TEI.

Hamilton și-a scris piesa în 1929, având ca pretext un caz real. Discuția despre dreptul de a lua viața altuia conduce la teoriile „rasei superioare” și a „oamenilor aleși”, care cred că pot să sacrifice destine și vieți străine, grație unui „statut special” pe care l-ar avea primii. Aluzia la Nietzsche (Om și Supraom) și Dostoievski (Crimă și pedeapsă) e transparentă. Piesa lui Hamilton a devenit canavaua primului film autonom al lui Alfred Hitchcock (1947), văzut ca o proiecție a ambițiilor lui Hitler, care tocmai sacrificase milioane de oameni într-un măcel mondial, în numele prosperării unei „rase superioare”, „alese”. Spectacolul de azi impune asocierea directă cu ra(s/ș)istul din Kremlin. Cinismul cu care acesta supune unui genocid metodic popoare întregi, dintr-un interes patologic, fără efect rațional, îl (im)pune în șirul criminalilor antologici. În aplauzele unui anume public (inclusiv de la noi), care îi transmite salutări, inclusiv de la copiii, fani (și ei) ai acestui dictator macabru.

 

 

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT