Neutralitate sau duplicitate?

186
0

Există idei care ne intră în cap, și ne intră atât de bine, încât nu le mai chestionăm validitatea. Ne obișnuim cu ele, transformând judecata (strâmbă sau dreaptă) care a stat la baza adoptării lor într-o prejudecată. Anii trec, lumea din jurul nostru se schimbă, ne schimbăm și noi odată cu ea, dar aceste idei rămân și ne modelează în continuare percepția și comportamentul. Deseori, în ciuda realității care le invalidează întruna. Una dintre aceste idei fixe este, la moldoveni, neutralitatea. Conjunctura care a făcut-o posibilă trebuie luată în considerație, întrucât ea explică întru câtva – fără a justifica! – de ce RM a optat pentru statutul de neutralitate, dar nu mai explică de ce rămânem neutri după ce conjunctura s-a schimbat radical. Dar să le luăm pe rând.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Primo. Nici cetățenii, nici politicienii din RM nu par să înțeleagă până la capăt conceptul de neutralitate. Sau nu vor să-l înțeleagă, pentru că așa le-ar fi lor mai comod. Și ce este neutralitatea unui stat, conform legilor internaționale și naționale? Ei bine, ea se definește, îndeobște, ca refuzul acelui stat de a lua parte la conflictele armate dintre alte țări. De aici, dreptul sau obligația de a nu-și pune teritoriul la dispoziția vreuneia dintre părțile beligerante, dublate de libertatea de a continua afacerile și relațiile cu toate părțile implicate în conflict, fără nicio discriminare. Iar pentru ca toate aceste lucruri să fie posibile, neutralitatea presupune și recunoașterea ei de către beligeranți, ceea ce îi obligă la respectarea statutului respectiv.

Nu trebuie să fii geniu ca să observi că politicienii moldoveni rețin și insistă doar pe partea cea mai generală a definiției: nu ne băgăm în conflictele altora și rămânem întotdeauna imparțiali. Pe lângă faptul că e generală, această formulare e și liniștitor-îmbietoare, parcă extrasă din manualul cu clișee sovietice despre firea pașnică și cumpătată a moldovenilor. Redus la neimplicare, argumentul neutralității mizează în special pe dorința unor oameni pătimiți (și nu foarte patrioți) de a nu se sacrifica pentru propria lor țară, ferindu-i, totodată, de cel mai neplăcut aspect al neutralității: nu poți să nu iei partea unuia dintre beligeranți dacă cel puțin unul dintre ei te privează de libertatea de a proceda altminteri.

Secundo. RM nu poate fi neutră nici de jure, nici de facto, întrucât are pe teritoriul ei trupe de ocupație. Atât timp cât ceri, la diverse întruniri și foruri internaționale, retragerea acestora, admiți, indirect, că ești o țară parțial ocupată. Totuși, dacă pretinzi, concomitent, că ești neutru, înseamnă că nu consideri aceste efective drept trupe militare, ci ca pe niște turiști cu permis de portarmă ce se odihnesc pe țărmul pitoresc al Nistrului în regim all inclusive. Sau îmi scapă mie ceva?

Invazia Rusiei în Ucraina a deconspirat fără drept de apel precaritatea argumentului moldovenesc al neutralității. Încă de la început, neutralitatea a fost menită să ne țină la adăpost de luarea unor decizii în lipsa cărora statul RM rămâne o ficțiune. Mulți dintre liderii politici care au promovat ideea în 1994 (anul adoptării Constituției și articolului 11 privind neutralitatea) și care au sprijinit-o pe parcurs și-au creat, astfel, posibilitatea de a guverna RM ca pe un fel de Transnistrie legalizată, altfel spus, posibilitatea de a haiduci cu acte în regulă în codrul patriei – cu atât mai dens cu cât mai neutru. Căci a declara RM neutră în această regiune a Europei, cu rușii la cârma jocului, însemna a o scoate din circuitul unor acorduri și alianțe, adică din țarcul unor obligații și angajamente internaționale ce ar fi împiedicat uriașele acte de corupție și trădările fățișe de țară – într-un cuvânt, toate măgăriile săvârșite de elita politico-financiară locală sub acoperirea „suveranității și neutralității“. Dar și atunci când RM a dat de înțeles că ar vrea să se smulgă din ghearele Moscovei de îndată ce ar avea posibilitatea, a insistat că ar face-o fără a-și revizui neapărat statutul de țară neutră. Este adevărat că anii 1994-2022 nici nu prea au pus presiuni pe RM în acest sens, dar nici nu i-au oferit mari șanse de a scăpa din prinsoare. Din 24 februarie a.c., Chișinăul le are.

Războiul din vecinătate, care afectează direct RM (refugiați, șantaj energetic, proiectile letale străbătând cerul „neutru“ etc.), zgâlțâie cumpătul fragil al locuitorilor acestei țări. Deprinși să creadă în neutralitatea lor ca într-o vacă sacră, ei înțeleg acum că aceasta este o iluzie și că nu-i va scăpa de nicio primejdie (bombardament, invazie etc.). Pe acest fundal, o parte din populație cere deschis capitularea din timp în fața inamicului și chiar o alianță cu Kremlinul à la Bielorusia, împotriva Ucrainei. E aceeași populație care a țipat „neutralitate“ atunci când, în anii de pace, venea vorba de NATO sau de consolidarea relațiilor bilaterale cu România și cu alte țări UE. Azi, ea are curajul să-și arunce masca de pe față și să ceară ralierea la tabăra agresorului. Un alt segment al populației se teme în continuare că anularea neutralității ar trezi balaurul de pe Nistru – ș-apoi, cum așa, Moldova de partea NATO în război? Noi, cei mai cuminți și mai hobbiți din această lume de basm, care ne înconjoară?

În realitate, obstacolul fundamental care stă în calea reconsiderării statutului RM este duplicitatea – nici vorbă de pacifism, ci mai degrabă de „europenismul“ nostru mercantil și oportunist și de atașamentul încă destul de puternic la setul de valori și concepții moștenit de la lumea sovieto-rusă –, care ne definește mai bine decât orice altceva. O formă a ipocriziei, un fel de a fi falși cu lumea și cu noi înșine ce rezultă din simbioza clasică a lașității cu viclenia – să cedeze Ucraina, căci n-o s-avem gaz și lumină, iar dacă învinge, poate ne ia Europa la pachet? Dar cel mai bine a spus-o, într-o postare pe Facebook, Robert Adam, autorul cărții Două veacuri de populism românesc: „Așadar, Republica Moldova, cea mai săracă țară din Europa, care alocă apărării doar 0.4% din PIB, vrea să se alăture UE, șmecherește, fără să își rezolve problemele de securitate și fără a contribui cu nimic la securitatea colectivă. O atitudine matură și care merită desigur apreciată de celelalte state, care nu s-au gândit că ceea ce ar lipsi UE ar fi un blatist, care vine la masă doar cu pofta de mâncare.“

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT