Un om de omenie

363
0
Victoria Popa
Victoria Popa

Îl văd des, diminețile de primăvară, vară, toamnă, când duce caprele pe terenurile pline cu verdeață, nu departe de casa unde locuiesc. Atunci ne și salutăm. În ultimii ani merge mai aplecat, poate că și anii sunt de vină, e octogenar, iar umerii i-au devenit mai grei. Știu cauza. Și-a îngropat doi copii, unul după altul, care au trăit ambii doar jumătate de secol.

Susține și tu presa! Abonează-te la o sursă de informare independentă. Acum e simplu, intră pe

ABONAMENT

Mi-l amintesc de pe când eram în clasele primare. El era unul dintre șoferii de autobuz care lucrau la Institutul de Cercetări în Domeniul Porumbului și Sorgului „Porumbeni”, aflat pe teritoriul satului meu de baștină, azi acesta se numește Institutul de Fitotehnie „Porumbeni”. Bărbatul aducea oamenii la institut din localitățile din împrejurimi, dar și de la Chișinău. Din capitală aducea „învățații”, așa le spunea lumea din sat celor cu studii superioare în domeniul agriculturii, iar pe noi, copiii, ne ducea, diminețile, spre blocul de studii pentru ciclul primar, iar, la amiază, înapoi în sat, blocul fiind al institutului, aflat la o distanță de vreun kilometru de localitate.

Erau zile când și alți șoferi ne duceau spre școală. Tot din sat erau. Dar anume acest consătean mi s-a memorizat pentru cumsecădenia, blândețea și bunătatea sa, vizibile și pe chipul lui, dar și în relația cu noi, copiii. El nu striga la noi ca alți șoferi. Eram gălăgioși. Ne îmbrânceam care să intre primul în autobuz și să se așeze pe scaunele din față.

Casa bărbatului se află pe drumul unde trăia și bunica. O casă tradițională, construită prin anii 70, care întotdeauna a avut un aspect îngrijit, de gospodar.

Consăteanul meu nu a avut o soartă tocmai ușoară. Pe atunci, când ne ducea pe noi la școală, locuia cu a doua soție care a adus pe lume o fată. Prima, din cele auzite de la oamenii din sat, decedase, „o bătuse tocul” (fusese electrocutată), spuneau sătenii. Și nenea Dumitru rămăsese văduv, probabil, pe la 35 de ani, cu doi copii – o fată și un băiat.

Viața și-a reluat cursul. Omul a continuat să lucreze. Și-a pus copiii la cale. Peste ani, și cea de-a doua soție a decedat de o boală incurabilă. El s-a recăsătorit. A ieșit la pensie. Nu mai lucrează. Îngrijește de casă și de ce mai are în jurul gospodăriei. Are capre. Ne dăm binețe întotdeauna. De câțiva ani, bărbatul, cândva zvelt, care mergea întotdeauna cu spatele drept și mai și zâmbea lumii întâlnite pe drum, merge mai încet, cu umerii lăsați în jos, anii luându-și ce-i a lor.

Omul acesta și-a dus traiul modest, cu verticalitate, înfruntând vitregiile pe care i le-a adus destinul. Este un model în comparație cu o mână de troglodiți și rătăciți din sat, încă în putere, care pot să muncească, dar ies cu regularitate duminicile pentru câțiva arginți la protestele organizate de șor, alături de alte haimanale din sate, fără a cunoaște dedesubturile acestor proteste și urmările dezastruoase care pot duce la escaladarea situației politice.

Odată cu trecerea anilor, îți dai seama că asemenea oameni ca nenea Dumitru rămân tot mai puțini…

 

În cazul în care ai ajuns să citești acest text, înseamnă că subiectul reflectat te-a interesat. Săptămânalul „Gazeta de Chișinău” publică în paginile sale și pe pagina web a publicației articole ce reflectă un spectru larg de probleme, scrise profesionist și echidistant de jurnaliști cu experiență. „Gazeta de Chișinău” este unul din puținele ziare rămase pe piața mediatică care face jurnalism liber și corect. Nu-l lăsa să dispară! Contribuie și tu la menținerea unei publicații libere. Acum poți face un abonament oricând și de oriunde te-ai afla. Dacă abonezi un om drag la formatul PRINT, atunci redacția îți oferă gratuit, prin poșta electronică, formatul PDF al gazetei, în fiecare zi de vineri, la prima oră. Susține „Gazeta de Chișinău” printr-un abonament în format PRINT sau PDF.

ABONAMENT